Acasăoameni noiPENTRU ELEVI – Reguli noi privind contestațiile de la examene

PENTRU ELEVI – Reguli noi privind contestațiile de la examene

spot_img

DISTRIBUIȚI

PENTRU ELEVI  Elevii vor putea obține notele pe care le merită la examene. Ministrul Educației a anunțat că va renunța la reglementarea privind pragul de 0,5 pentru modificarea notei de la examenele naţionale, după contestaţie. Astfel, nota obținută după contestație va fi luată în considerare chiar dacă diferența față de nota inițială este mai mică de 0,5 puncte.

„Am luat decizia ca, pentru examenele viitoare, să renunțăm la reglementarea de a limita șansele elevilor, prin neacordarea punctajului meritat, dacă nu este egal, sau nu depășește 0,5 puncte. La finalul lunii august, după un dialog public pe care mi-l doresc consistent, vom emite metodologiile de examen pentru anul școlar 2016 – 2017, care să aducă o abordare sistemică pentru toate concursurile și examenele naționale, nu doar pentru cel de Bacalaureat. Îmi doresc ca efortul să fie recunoscut și orice punctaj să poată fi îmbunătățit, dacă e cazul, în favoarea elevului”, a anunțat ministrul Educației, Mircea Dumitru, pe Facebook.

Decizia ministrului vine după ce preşedintele Consiliului Naţional (CNE), Horia Oniţa, a declarat că vrea să depună plângere, după ce, în urma contestației la Limba și literatura română, nota după reevaluare nu i-a fost luată în considerare, întrucât diferența față de nota inițială era mai mică de 0,5 puncte. Mai exact, elevul a primit inițial nota 9,25, iar după contestație, nota a devenit 9,60.

 

Sursă info.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA