Odată cu sosirea toamnei, temperaturile sunt din ce în ce mai scăzute și, astfel, intervin diverse modificări ale rutinei tale zilnice, de la hainele pe care le îmbraci, la mâncarea pe care o gătești și activitățile pe care le desfășori.
Cu toate că acest schimb se petrece în fiecare an și nu ar trebui să te ia prin surprindere, cel mai bine este să îți reamintești detaliile importante și să te pregătești din timp pentru tot ce aduce noul sezon. Astfel, află din acest articol 3 aspecte pe care să le ai în vedere în perioada următoare, pentru a fi cât se poate de pregătit pentru a întâmpina o trecere de la un anotimp la altul.
Protejează-te împotriva gripei și răcelilor
Nu este un secret faptul că temperaturile reci, în special instalate brusc, se asociază cu o incidență crescută a infecțiilor respiratorii comune, precum gripa, răceala, dar și alte viroze.
Dacă îți dorești să te protejezi împotriva unor astfel de patogeni, cel mai bine este să acționezi preventiv. Astfel, ia în considerare următoarele sfaturi practice:
- Adoptă o dietă bogată în nutrienți – atât macronutrienții (proteinele, lipidele, carbohidrații), cât mai ales micronutrienții (vitaminele, mineralele) îți oferă resursele necesare de bază pentru a avea un sistem imunitar cât mai puternic;
- Suplimentează în mod țintit – chiar și cu o dietă impecabilă, necesarul de vitamine și minerale este crescut în această perioadă; suplimentele de imunitate Naturalis, vitamina D, C, Zinc, dar și altele îți pot fi de mare ajutor;
- Nu uita de exercițiile fizice – nu există un stil de viață sănătos fără o rutină de sport respectată, chiar și atunci când este mai frig;
- Dormi 7-9 ore – somnul suficient încurajează o stare de sănătate optimă și, implicit, un sistem imunitar apt.
Revizuiește-ți garderoba
De la an la an, deși poate părea că ai suficiente haine (pentru că ți se pare că ai achiziționat destule sezonul rece precedent), poți avea surpriza fie că nu ai un număr satisfăcător de articole, fie că acestea nu mai sunt pe gustul tău, fie că ți-au rămas mici sau mari.
Pentru a nu te afla în situația de a nu avea cu ce să te îmbraci, este ideal să îți revizuiești garderoba de toamnă/iarnă chiar începând cu ultima lună a verii, când este încă un timp destul de călduros.
Astfel, vei putea achiziționa articole noi pe gustul tău și la prețuri mai convenabile, în loc să cumperi în grabă articole care nu îți sunt pe plac, dar necesare, pentru a te proteja de frig.
Adaptează-ți activitățile conform noilor temperaturi
Pasiunea față de vară și timpul cald și însorit poate fi un impediment în adaptarea la noul sezon atunci când vine vorba de activitățile pe care le desfășurai până acum, de zi cu zi, și care, cel mai probabil, vor începe să fie restricționate.
Plimbare seara în aer liber? Luatul mesei cu prietenii la o terasă indiferent de oră? Înotul în piscinele descoperite? Toate aceste activități sunt îndrăgite de majoritatea oamenilor și, din păcate, multe vor lua sfârșit până la sezonul călduros viitor.
Nu te impacienta, totuși! În timp ce activitățile în aer liber se vor reduce, cele în interior vor deveni din nou populare! Și, din fericire, nu sunt puține și nici plictisitoare!
De la privitul unui film la cinematograf, la concerte și alte evenimente diverse, vizite la muzeu și cine în localuri sau acasă, cu prietenii, cu siguranță nu vei ajunge să epuizezi toate variantele. Tot ce trebuie să faci este să rămâi deschis la oportunități.
În concluzie, noul sezon rece poate să nu fie atât de îndrăgit la început, în special umbrit fiind de nostalgia celui călduros, însă are suficient de multe lucruri interesante de oferit. Cel mai important este ca tu să rămâi sănătos, curios și deschis la schimbări.
Sursa foto: Shutterstock