PENTRU BAIA MARE La aproximativ o lună de la momentul învestirii în funcție, consilierii locali ai Coaliției pentru Baia Mare își reafirmă sprijinul în vederea nominalizării municipiului Baia Mare drept Capitală Cultural Europeană 2021.
Radu Ardelean, consilier al Coaliției pentru Baia Mare, spune că “acest proiect este prioritar, iar consilierii Coaliției își vor arăta încă o dată susținerea pentru acesta în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Baia Mare care va avea loc săptămâna viitoare. Suntem practic pe ultima sută de metri cu acest proiect și vrem să propunem colegilor noștri din Consiliul Local susținerea acestui proiect”.
PENTRU BAIA MARE La rândul său, Doru Dăncuş, vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, în același timp și membru al Coaliției pentru Baia Mare, a anunțat că primele demersuri pentru proiectul „Baia Mare – Capitală Europeană a Culturii 2021” au fost finalizate.
El a dat ca exemplu Castelul Pocol, ce a fost transferat în patrimoniul municipiului Baia Mare, dar şi întâlnirile pe care autoritățile județene le-au avut în aceste zile cu autoritățile județelor limitrofe în vederea semnări unor acorduri de susținere a municipiului Baia Mare în demersul de a deveni capitală culturală europeană.
Pe de altă parte consilierii Coaliției pentru Baia Mare au mai arătat că vor fi promotorii și susținătorii unor proiecte care vizează scutirea începând cu 2017 a terenurilor decontaminate, scutirea de impozit pe o perioadă de 7 ani a clădirilor de patrimoniu reabilitate și vor relua proiectul care vizează consumul de apă, iar nu în ultimul rând vor face demersurile necesare în vederea înfiinţării unei agenții de turism a municipiului Baia Mare.
Aceiași consilieri au mai arătat că în ultima lună au avut numeroase întâlniri cu băimărenii la sediul Coaliţiei pentru Baia Mare și că pentru a veni și mai mult în întâmpinarea acestora în perioada imediat următoare vor fi demarate o serie de întâlniri cu cetățenii în fiecare cartier al Băii Mari pentru a vedea exact care sunt problemele cu care aceștia se confruntă, dar mai cu seamă pentru a identifica împreună cu cetățenii soluții la acestea.