Acasăsinucidere maramuresPENTRU A NU DUCE MAI DEPARTE GENA BUNICULUI LOR - Urmașii nazistului Göering...

PENTRU A NU DUCE MAI DEPARTE GENA BUNICULUI LOR – Urmașii nazistului Göering s-au sterilizat 

spot_img

DISTRIBUIȚI

Nepoata deputatului lui Hitler, Hermann Göering, a dezvăluit că ea și fratele său s-au sterilizat pentru a evita riscul de a da naștere unor „monștrii”. „Am făcut-o că să nu mai fie nici un Göering pe lume după noi. Când fratele meu s-a operat mi-a zis ‘Am rupt firul’.”, a declarat aceasta.

Bettina Göering a plecat din Germania la vârsta de 30 de ani și trăiește acum în Santa Fe, New Mexico. Este nepoata celui care a fondat poliția secretă Gestapo, cel care a organizat Holocaustul.

„Îmi este mai ușor să trăiesc cu trecutul familiei mele de la această distanță”, explică ea într-un documentar.

În vârstă de 60 de ani azi, practică medicina pe bază de plante și este una dintre mai multele rude ale naziștilor, urmași ce au scos la iveală modul în care legăturile lor de familie cu oamenii lui Hitler le-au afectat viața.

gorring

Declarațiile Bettinei Göering au fost făcute ca parte a unui documentar realizat despre copiii uitați ai celui de-al treilea Reich, ai cărui părinți, bunici și unchi au fost responsabili pentru unele dintre cele mai grave atrocități din istorie.

D-na Göring a spus ca tatăl ei, Heinz, a fost adoptat de unchiul său, după ce a murit propriul său tată. El a devenit pilot de vânătoare în Luftwaffe. Heinz a fost doborât deasupra Uniunii Sovietice și s-a întors din captivitate în 1952, când a aflat că cei doi frați se omorâseră din cauza rușinii, iar averea familiei fusese confiscată.

citește continuarea AICI

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA