Acasăsinucidere maramuresPensionarii au aflat de la poliţişti că furturile din locuinţă şi tâlhăriile...

Pensionarii au aflat de la poliţişti că furturile din locuinţă şi tâlhăriile se află pe un trend descendent

spot_img

DISTRIBUIȚI

Deoarece escrocii au succes în demersurile lor infracţionale mai ales în cazul persoanelor vârstnice, poliţiştii le-au invitat pe acestea la o discuţie pe tema infracţionalităţii din judeţ. Pensionarii au răspuns în număr mare invitaţiei Poliţiei astfel că ierila Centrulde Asistenţă Socială pentru Persoane Vârstnice din Baia Mare, ei au aflat care sunt riscurile încrederii necondiţionate în persoane străine şi cum pot să preîntâmpine diverse evenimente negative.

Că nu poţi fi câştigătorul unui premiu doar pentru că eşti abonat la un operator sau altul de telefonie, că trebuie să-ţi iei timp să verifici poveştile tragice în care se presupune că au fost implicate persoanele dragi, că e bine să-ţi asiguri locuinţa indiferent de perioada de timp în care eşti plecat de la domiciliu sunt doar câteva din măsurile de prevenţie pe care cu toţii trebuie să ni le însuşim pentru a inoportuna acţiunile infractorilor.

Dacă în primele trei luni ale anului atât furturile din locuinţă cât şi tâlhăriile se aflau pe un trend ascendent, acum acestea au cunoscut un regres important astfel că după 5 luni, în municipiul Baia Mare avem înregistrate mai puţine furturi din locuinţă decât aveam în aceeaşi perioadă a anului trecut. Un lucru îmbucurător este acela că au scăzut furturile din locuinţă comise ca urmare a uşilor lăsate neasigurate (o scădere cu 48%), fapt ce atestă că încet, încet populaţia devine conştientă de importanţa adoptării măsurilor de siguranţă recomandate de poliţişti şi „nu-şi scapă casa din ochi”.

Scăderi importante s-au înregistrat în ultimele două luni şi în cazul infracţiunilor de tâlhărie, ceea ce nu înseamnă însă că poliţiştii vor întrerupe campaniile de prevenire. Dimpotrivă, ieri aceştia au reluat toate recomandările pentru prevenirea tâlhăriilor astfel încât persoanele vârstnice să nu devină uşor victimele unor smulgeri de poşete sau bijuterii.

Colaborarea dintre Poliţie şi Serviciul Public de Asistenţă Socială este una benefică pentru toţi, astfel încât activităţile de genul celei de ieri vor continua.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA