AcasăActualitateSocialPE ULTIMA SUTĂ DE METRI - Autorităţile judeţene vor folosi banii rămaşi...

PE ULTIMA SUTĂ DE METRI – Autorităţile judeţene vor folosi banii rămaşi de anul trecut pentru a asigura lichidităţile la construcţia depozitului ecologic de deşeuri

spot_img

DISTRIBUIȚI

Consiliul Judeţean Maramureş a mai rămas cu mai puţin de şase luni la dispoziţie ca să finalizeze de implementat proiectul Sistem de management integrat al deşeurilor.

Pentru că se apropie cu paşi mari scadenţa, autorităţile judeţene caută soluţii pentru accelerarea întregului proces iar una dintre acestea a fost propusă şi aprobată în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean de miercuri, 27 ianuarie. Astfel, al doilea punct de pe ordinea de zi a fost redirecţionarea excedentului rezultat la încheierea exerciţiului bugetar pentru anul 2015.

“Înainte de a vota acest proiect, pentru a avea transparenţă totală, vreau să vă spun de ce am propus utilizarea de această manieră a excedentului. O dată aveam o condiţionalitate, adică suma care nu am cheltuit-o pentru drumuri judeţene anul anterior trebuia s-o menţinem cu aceeaşi destinaţie pentru că asta era dispoziţia legală. Este vorba despre 17.717 mii lei şi cealaltă excedenţă a bugetului am prevăzut a fi utilizată în cadrul proiectului Sistem de mangement integrat al deşeurilor pentru a genera cash-flow-ul necesar realizării lucrărilor de construcţii care în acest moment se desfăşoară”, a precizat Zamfir Ciceu, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş. .

În cazul acestui proiect, cel mai mare derulat până acum de Consiliul Judeţean Maramureş şi finanţat din fonduri europene, autorităţile au obţinut o fazare, adică extinderea termenul de finalizare cu şase luni. Numai că modificarea acestui termen a atras după sine şi alt gen de modificări, respectiv nu se ştie cum şi când se vor face decontările de către finanţator. Drept consecinţă, Consiliul Judeţean este în impas.

”Avem fazarea proiectului, aşa cum împreună am hotărât să o depunem. Încă nu cunoaştem care sunt mecanismele prin care se vor face cererile de rambursare ori de plată în cadrul acestei faze, a doua. Avem contractul de finanţare prelungit până la data de 30 iunie 2016. Pentru faza a doua, cel mai probabil se va încheia un nou contract de finanţare, pentru că este vorba despre o altă perioadă, 2014 – 2020. Suma asumată de către noi în faza a doua este în jur de 120 de milioane plus TVA. Contractele de execuţii lucrări, toate au termen de finalizare anterior datei de 30 iunie 2016. Pentru a putea menţine ritmul lucrărilor în ipoteza în care nu se vor face sau nu vom avea mecanismele de rambursare sau celor de plată până în martie, aprilie, mai, trebuie să ne asigurăm cash-flow-ul pentru lucrări”, a mai adăugat Ciceu.

Preşedintele şi-a asigurat colegii că a solicitat managerului de lucrări să corespondeze cu executanţii şi să comunice care este suma necesară lunar pentru respectarea graficului de lucrări astfel încât acestea să fie finalizate la termen. Sumele necesare sunt undeva în jurul cifrei de 26 de milioane de lei lunar, iar vârful ar putea să fie în aprilie când această cifră s-ar putea dubla.

Ana Pop

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA