PE TEREN PROPRIU Știința Explorări întâlnește, pe teren propriu, formația CSM București, în etapa a 6-a a campionatului.
Meciul, programat miercuri, de la ora 18.00, va fi arbitrat de Cristian și Marius Șanta (Cluj Napoca), în timp ce observator FRV va fi Mihai Marin (Ploiești).
Băimărenii, care ocupă locul 8 în clasament, cu 5p, se află în fața unui nou examen dificil pe teren propriu.
CSM București are un început bun de campionat și se află în acest moment pe poziția a 5-a, cu 10 puncte. Formația din capitală își continuă astfel progresul anunțat în sezonul precedent, la finalul căreia a ocupat locul 6.
Vedeta bucureștenilor este universalul Gabriel Bontea, care ocupă, după primele etape, locul secund în clasamentul național (Top 5) al celor mai eficienți jucători.
Bontea are o medie de 4,5 puncte/set (63 de puncte realizate/14 seturi jucate), fiind devansat doar de dinamovistul Caio de Pra 6p/set (90/15), locul 3 fiind ocupat de Adrian Gontariu (Arcada Galați) 4,36 p/set (61/14).
Și băimărenii au un reprezentant în Top 5, dar la altă secțiune. În ceea ce privește numărul blocajelor realizate, Codrin Mocanu se află pe locul 2 (16 blocaje).
Primul loc este ocupat de Răzvan Mihalcea (VM Zalău – 17 blocaje), în timp ce pe locurile 3-5 se situaează Bogdan Mureșan (Dinamo), Răzvan Olteanu (SCMU Craiova) și Robert Vologa (CSM București), cu 15 blocaje.
Programul etapei a 6-a:
– CS UV Timișoara – LMV Tricolorul Ploiești (marți, 31 octombrie, ora 17.30);
– Dinamo București – CSȘ 2 CNE Baia Mare (miercuri, 1 noiembrie, ora 17);
– VM Zalău – SCMU Craiova (miercuri, ora 17, Digi Sport 4);
– Unirea Dej – Steaua București (miercuri, ora 18);
– Știința Explorări – CSM București (miercuri, ora 18);
– Universitatea Cluj – Arcada Galați (se joacă în data de 13 noiembrie).
Info www.stiintaexplorari.ro