PE SURSE Apropierea alegerilor parlamentare provoacă agitație în rândul partidelor politice, inclusiv pe plan local. Peste tot se poartă discuții, negocieri, se caută sau se încearcă eliminarea unor doritori, se dau telefoane la București, se fac presiuni și se spun vorbe dulci, iar din această ecuație nu lipsește nici Partidul Social Democrat Maramureș. Pe lângă eternii candidați cu care ne-au obișnuit, social democrații ar putea veni cu o “surpriză” în curând.
Surpriza nu e sub formă de „sânge proaspăt”, nealterat politic, cum ar aștepta poate alegătorii de rând, ci vine în forma uneia dintre cele mai vechi membre ale organizației, nimeni alta decât doamna Ana Moldovan.
Șefa Inspectoratului Școlar Județean Maramureș lipsește cam des de la întâlnirile oficiale unde ar trebui să reprezinte instituția, spun surse ale www.2.actualmm.ro. Se pare că Ana Moldovan își negociază în această perioadă prezența pe lista PSD la alegerile parlamentare, singura necunoscută fiind dacă va candida la Camera Deputaților sau la Senat. Zarurile nu sunt aruncate, însă, fiind încă loc și de alte surprize. Vestea că Ana Moldovan ar renunța la șefia ISJ Maramureș pentru un loc în Parlamentul României a fost un subiect intens dezbătut înaintea ședinței de astăzi de la Prefectura Maramureș, pe tema… siguranței în școli. Doar timpul va putea confirma sau infirma acest zvon. Noi dăm mai departe ce am auzit, să nu spuneți că n-ați știut 🙂
ActualMM