PE SURSE Deşi nu au reuşit să acumuleze suficiente voturi de la maramureşeni pentru a ajunge în Parlament, Cornelia Negruţ şi Ciprian Rogojan de la ALDE nu renunţă.
PE SURSE Se pare că drumurile făcute la Bucureşti în ultima perioadă de cei doi nu au rămas fără rezultate, astfel că fiecare va primi „câte un ciolan de ros”.
În ultima şedinţă ALDE Maramureş, care a avut loc joi, 5 ianuarie, de la ora 15.00, şi care a fost convocată „de urgenţă”, cei doi au prezentat bilanţul negocierilor care au avut loc la nivel central şi ce funcţii vor primi fiecare.
„La nivel naţional ALDE va primi şase funcţii de prefect şi 16 de subprefect, printre care şi poziţia de la Maramureş, dar şi două funcţii de secretar de stat. Ciprian Rogojan a spus că va pleca la Ministerul Culturii ca secretar de stat”, au precizat surse din cadrul ALDE Maramureş.
Aceleaşi surse au mai precizat că, în cazul numirii Corneliei Negruţ în funcţia de prefect, Rogojan va fi cel care va prelua funcţia de preşedinte al ALDE Maramureş.
„Ciprian Rogojan nu a vrut niciodată o funcţie în Maramureş. El vrea ceva la Bucureşti, să fie alături de familie. Credeţi că va face naveta la şedinţele de partid din Maramureş? Să fim serioşi. Ar vrea să fie primar în Baia Mare şi chiar se gândeşte să candideze, dar nu va avea sprijin”, au mai spus sursele.
Nemulţumirile sunt foarte mari în formaţiunea politică din cauza acestor decizii, deoarece în campania electorală, deşi a fost promovat pe un loc fruntaş pe liste, Ciprian Rogojan nu a contribuit cu nimic şi a avut un singur om adus de la centru, care „mai mult a încurcat decât a ajutat”, spun membrii de partid.
Pe surse, în Baia Mare se vehiculează deja de o vreme numele Cornelie Negruţ ca fiind în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului, mai ales că după alegerile din decembrie nu a reuşit să mai câştige un mandat de parlamentar, iar partidul din care face parte se află la guvernare.
Adeverina Pesursescu
Credit foto facebook