Acasăsinucidere maramuresPe 21 noiembrie creștinii sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Pe 21 noiembrie creștinii sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

spot_img

DISTRIBUIȚI

În această mare sărbătoare, părinţii Ioachim şi Ana ţinându-şi făgăduinţa au venit să aducă în Biserica cea Mare, pe fiica lor, Fecioara Maria, în vârstă de numai trei ani, ca un dar sfânt lui Dumnezeu.

Biserica cea Mare, la care ne referim este în fapt Templul lui Solomon din Ierusalim care avea o încăpere mai presus decât orice în aceastã lume, unde nu intra decât o dată pe an, singur, arhiereul. Aici se păstrau Chivotul Legii, în care erau cele două Table ale Legii, pe care erau scrise cele 10 Porunci, Toiagul lui Aaron, un vas cu mană din cea care căzuse spre hrană evreilor în pustie, după ce trecuseră Marea Roşie, când au fost eliberaţi din robia Egiptului.

Cu această ocazie la Nazareth au venit toate rudeniile lor, căci Sfântul Ioachim era de neam împărătesc, iar Sfânta Ana, de neam arhieresc. Fecioara copilă, îmbrăcată cu podoabe împărăteşti şi condusă de sfinţii părinţi şi de alte fecioare tinere cântănd din psalmii lui David, cu făclii aprinse în mâini, s-au îndreptat spre templu unde au fost întâmpinaţi de mulţime de popor.

S-au împlinit atunci cuvintele scrise de David proorocul care zice: „Ascultă fiică şi vezi şi plecă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, că a poftit Împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul tău. Aduce-se-vor Împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce Ţie?”

Când au ajuns în faţa bisericii unde îi aşteptau preoţii, s-au oprit înaintea celor 15 trepte. Atunci prunca Fecioară a început să urce singură treptele, până la treapta cea mai de sus, fără a se opri pe fiecare treaptă după cum era rânduiala. Deci primind-o Zaharia preotul, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, pentru că dânsul era preotul cel mare de rând atunci, a luat-o de mâna şi a dus-o direct în sfânta sfintelor, acolo unde niciodată nu intra parte femeiască şi nici preoţii, ci numai arhiereul o data pe an, atunci când aducea jertfa de sânge pentru neştiinţele poporului. Acolo i-au dat ei loc de rugăciune.

Fecioara Maria, încredinţată preoţilor şi unor fecioare mai în vârstă, petrecea cea mai mare parte din viaţa ei în rugăciune şi vorbire cu Dumnezeu, prin citirea Sfintelor Scripturi. Ducea o viaţă îngerească. Dimineaţa se ruga în Sfânta Sfintelor, până la ora nouă. Apoi până la ora trei, lucra cu celelalte fecioare lucru de mână; torcea lână şi in, ţesea mătase pentru veşmintele preoţeşti şi altele.

Se spune că, însăşi cămaşa de in cea necusută de mână, pe care a purtat-o Domnul Hristos, Fiul ei cel scump, a fost ţesută şi împletită chiar de Maica Domnului. În timpul mesei, Fecioara Maria nu mănca cu celelalte fecioare, ci se ducea înăuntrul bisericii, unde se ruga pana târziu. Acolo venea Sfântul Arhanghel Gavriil şi îi aducea pâine îngerească. Aceasta mâncare fiind îngerească tot trupul şi sufletul ei se îndumnezeise, iar rugăciunile ei se înălţau în ceruri. Ea vorbea acum cu îngerii, iar bucuriile ei erau negrăite, supunerea desăvârşită şi smerenia dumnezeiască.
Sărbătoarea de astăzi este una din marile praznice închinate Maicii Domnului, Maica noastră, a tuturor. Să ne rugăm la Ea: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”!

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA