Corpul de control al primului ministru a efectuat recent o serie de verificări la Borşa vizavi de modul de implementare a unor proiecte care vizau amenajarea unor domenii schiabile.
Verificările efectuate însă au scos la iveală numeroase nereguli pentru care autorităţile locale din Borşa vor trebui să dea explicaţii în faţa organelor de urmărire penală.
Neregulile au fost constatate în derularea proiectelor din cadrul programului „Schi în România”. Vorbim despre plăţi ilegale sau echipamente plătite, dar care nu au fost găsite la faţa locului şi altele. Guvernul a sesizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie vizavi de aceste nereguli.
La Borşa de exemplu, corpul de control a depistat faptul că echipamentul „Sistem acces bilete”, în valoare de peste 430.000 de lei, nu există decât pe hârtie, în realitate acesta nefiind acolo. Tot la Borşa s-a constatat faptul că au fost modificate prevederile din documentaţia de atribuire a lucrării şi în acest mod s-a restricţionat accesul altor participanţi la procedura de atribuire a lucrării.
Aici se face referire la acel contract între Primăria Borşa şi SC Dunărea SA pentru realizarea celebrei telegondole debreiabile cu vehicule de 8 locuri. Din acelaşi raport reiese faptul că faptele fostului primar Remus Şteţco pot constitui elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese.
Tot din acel raport mai aflăm că reprezentanţii Turism Ski Borşa Perla Transilvaniei au efectuat “plata fără temei legal a sumei de 1.996.738 lei reprezentând elemente de cheltuieli nejustificate cuprinse în documentele de plata care au stat la baza întocmirii facturilor emise de SC Dunarea SA”.