Ne-am obișnuit deja cu strigătele populiste despre hoți și corupți propagate de membrii AUR prin toată țara. La început cu Simion și Șoșoacă (de care s-au folosit până au intrat în „pita”, apoi s-au descotorosit de ea rapid), ulterior cu fel și fel de indivizi ajunși parlamentari peste noapte, despre care nu știm aproape nimic. Sau, cel puțin, nu știam. Am aflat acum.
Zilele trecute am publicat un articol cu privire la trecerea în neființă a scriitorului maramureșean Ioan Godja-Ou (Dumnezeu să îl odihnească). Împreună cu cele scrise de noi pe acest subiect, am introdus în articol cele scrise de reprezentanții Muzeul Maramureșului. Le-am adăugat ca un citat, cu sursa specificată. Articolul poate fi găsit aici.
La aproximativ o oră după publicare, am descoperit că deputatul AUR de Maramureș, Pop Darius, a publicat și el ceva pe acest subiect, pe pagina sa de politician. Nu mica ne-a fost mirarea să observăm că întreaga postare a acestuia este de fapt un copy-paste de la articolul nostru (spunem „de fapt” pentru că a făcut o modificare: a dispărut citatul la cele scrise de Muzeul Maramureșean, pentru a fi furtul complet, și a șters o propoziție care, probabil, nu i s-a părut relevantă). Ne-am abținut de la a-i comenta public domnului deputat, dat fiind subiectul sensibil al articolului, și ne-am rezumat la a-i trimite un mesaj în care l-am rugat să remedieze situația. Doar că nici nu s-a sinchisit să ne răspundă.
Vrem să specificăm faptul că articolele publicate pe ActualMM sunt deseori preluate de fel și fel de publicații, site-uri online, fără a se specifica sursa, dar de fiecare dată când semnalizăm astfel de situații fie articolele respective sunt eliminate, fie sunt corectate și este adăugată sursa. Așadar, suntem obișnuiți cu astfel de situații. Cu toate acestea, nu ne-am fi așteptat la astfel de practici din partea unui parlamentar AUR, dat fiind faptul că la fiecare două-trei propoziții vorbește despre hoți și corupți, ca o placă stricată.
Nu ne așteptăm ca domnul parlamentar să ne răspundă. Probabil este ocupat cu lucruri mai importante, cum ar fi asiaticii plătiți de alte partide, care i-au luat cu asalt contul de Facebook…
Adrian Barbur/ ActualMM
[…] curând, deputatul AUR a intrat în atenția presei locale maramureșene. ActualMM scrie că Darius Pop a plagiat un articol al ziarului într-o postare personală pe pagina sa de Facebook. “La aproximativ o oră după publicare, am […]