La etajul întâi al Spitalului Judeţean Baia Mare a izbucnit acum câteva minute un incendiu. La faţa locului au fost solicitati sa intervina pompierii baimareni. Nu se cunoaste cauza iuncendiului, fiind in curs de stabilire.
ACTUALIZARE
Patru echipaje ale pompierilor militari, un echipaj cu scara, doua echipaje SMURD, unul de Ambulanta, jandarmeria, poliția și poliția locală au fost imediat trimise în zona Unității de Primire-Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Baia Mare. La balconul de deasupra UPU, în zona unde sunt laboratoarele spitalului, a izbucnit focul. Se pare că totul a pornit de la o țigară aprinsă probabil aruncată de la etajele superioare. Pompierii militari au intervenit prompt și au stins in cinci minute focul.
Pagubele materiale nu au fost mari, pentru că a ars doar cartoane depozitate de muncitorii de la firma care reabilitează unitatea medicală. Fumul nu a pătruns în interiorul spitalului, astfel că nu a fost nevoie de evacuarea bolnavilor din saloanele de la etajele superioare. Nici activitatea la Urgență nu a fost afectată.
Un incident asemanator a avut loc în urmă cu câțiva ani la etajul 6 al unității spitalicești.