Acasăsinucidere maramuresPANAMA PAPERS - Cum au ajuns jurnalistii la documente

PANAMA PAPERS – Cum au ajuns jurnalistii la documente

spot_img

DISTRIBUIȚI

Lectie de jurnalism de investigatie. Lumea se confruntă cu cea mai mare scurgere de informații de până acum: cazul Panama Papers.

Documentele au ajuns iniţial la cotidianul german Suddeutsche Zeitung, care le-a împărtăşit cu Consorţiul Internaţional pentru Jurnalism de Investigaţie (ICIJ), format din 107 organizaţii media din 78 de ţări, potrivit Wired.com.

Peste 400 de jurnaliști de la mai mult de 100 de instituții de presă din întreaga lume, coordonate de Consorțiul Internațional pentru Jurnalism de Investigații, organizație cu sediul în Washington, au documentat și distribuit știri despre cazul Panama Papers.

CAZUL PANAMA PAPERS ÎN CIFRE. Scurgerile de informații includ peste 4,8 milioane de email-uri, 3 milioane de fișiere de date de bază și 2,1 milioane de PDF-uri care aparțin firmei de avocatură Mossack Fonseca din Panama.

Toate aceste documente arată cum avocaţii şi-au ajutat clienţii să spele bani şi să evite să plătească taxe. Numele a 72 de actuali sau foşti şefi de stat şi de guvern sau ale apropiaţilor lor apar în datele publicate, inclusiv numele unor dictatori acuzaţi că şi-au jefuit propriile ţări.

Cele 11 milioane de documente acoperă 40 de ani de activitate desfăşurată de una dintre cele mai secretoase companii din lume, firma Mossack Fonseca din Panama.

În cazul Panama Papers scurgerea de informații este de aproape 2.000 de ori mai mare decât în cazul WikiLeaks, potrivit Gerard Ryle, dirctor ICIJ.

Vladimir Putin, Lionel Messi și afaceristul român Frank Timiș se numără printre numele vizate în ancheta Panama Papers.

Povestea jurnalistică din spatele anchetei Panama Papers

Publicația Wired a stat de vorbă cu jurnalistul german care a obținut primele informații în cazul Panama Papers și cu directorul organizației de presă care a coordonat investigația la nivel mondial.

Dincolo de informațiile care au ieșit la iveală în urma acestei scurgeri de informații, povestea din spatele anchetei Panama Papers este senzațională. O persoană anonimă a fost capabilă să pună mâna pe documentele secrete și să trimită jurnaliștilor un volum impresionant de informații, care au fost analizate în secret timp de un an de zile de peste 400 de reporteri și apoi publicate într-un efort coordonat de Consorțiul Internațional pentru Jurnalism de Investigații.

Cum a fost coordonată cea mai mare scurgere de informații din istoria presei

Scurgerea din cazul Panama Papers a început, potrivit directorului ICIj, la finalul lui 2014, când o sursă necunoscută a contactat ziarul german Suddeutsche Zeitung, care a scris anterior despre câteva informații confidențiale obținute despre firma de avocatură din Panama.

Un jurnalist al publicației Suddeutsche Zeitung pe nume Bastian Obermayer a spus că sursa l-a contactat pe un chat criptat și i-a oferit o serie de informații cu scopul de a face publice mai multe ilegalități. Sursa l-a avertizat pe jurnalist că viața lui/ei este în pericol și că singura modalitate de comunicare va fi prin mesaje criptate. În plus, sursa a refuzat să se întâlnească cu jurnalistul.

Obermayer l-a întrebat pe anonim: „Despre cât de multe informații vorbim?”. „Mai mult decât ai văzut tu vreodată”, i-a răspuns sursa.

Obermayer a povestit că a comunicat cu sursa sa pe o serie de canale criptate pe care le-au schimbat frecvent și de fiecare dată ștergeau istoricul conversațiilor. De fiecare dată reporterul și sursa sa restabileau conversația printr-o serie de întrebări de reautentificare.

Spre exemplu, reporterul întreba „Este însorit?”, iar sursa răspunea „Luna plouă” sau oricare combinație de cuvinte, aparent fără sens.

După ce jurnalistul a văzut o serie de documente, Suddeutsche Zeitung a contactat ICIJ, organizație care s-a dus în Munich pentru a coordona reporterii. Între timp, transferurile de date au continuat pe bucăți.

„Am primit din ce în ce mai multe informații până am ajuns la 11,5 milioane de documente”, a spus Ryle.

Obermayer nu a vrut să dezvăluie modul în care au ajuns datele la Suddeutsche Zeitung. Evident că este imposibil să trimiți pe email o asemenea cantitate de informații.

ICIJ a dezvoltat un motor de căutare intern pentru documente. Au trimis apoi URL-ul în mail-uri criptate către redacții precum BBC, The Guardian, Fusion și alte organizații străine de media. Site-ul pe care l-au creat permitea și comunicarea online, printr-un sistem de chat, astfel ca reporterii să poată face schimb de sfaturi și idei.

„Dacă voiai să te uiți pe documentele braziliene, puteai să găsești un reporter din Brazilia”, povestește Ryle.

Mai mult decât atât, au existat înâlniri între mai multe redacții în Washington, Munich, Londra s.a.

Ryle spune că organizațiile de media nu plănuiesc să publice toate informațiile obținute, după modelul WikiLeaks. El spune că dacă ar face acest lucru ar expune și persoane private nevinovate alături de persoanele publice.

„Noi nu suntem WikiLeaks. Noi încercăm să arătăm că jurnalismul poate fi făcut într-un mod responsabil”, a spus Ryle.

Cu săptămâni înainte să contacteze subiecții investigației, inclusiv firma de avocatură Mossack Fonseca, jurnalistul Obermayer și-a luat ultima măsură de precauție: a distrus telefonul și hard drive-ul laptopului pe care l-a folosti în conversațiile cu sursa sa. El spune că nici acum nu știe cine este sursa sa.

„Nu știu numele sau identitatea persoanei. Dar aș putea spune că o cunosc. Au fost perioade în care am vorbit cu această persoană mai multe decât cu soția mea”, povestește jurnalistul german.

ISTORIE. Aceasta nu este prima scurgere importantă de informații care a creat reacții la nivel plantetar. Documentele de la Pentagon publicate de New York Times în 1971, 7.000 de pagini care conțineau informații secrete despre războiul din Vietnam, au reprezentat la momentul respectiv cea mai mare scurgere de informații din istorie. După aproape patru decenii, WikiLeaks a publicat în 2010 Cablegate, o colecție de informații clasificate care a fost de aproape 100 de ori mai mare decât cea de la începutul anilor ’70 (1,73 gigabyte).

Sursa: paginademedia.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA