PAGUBE DE 50 DE MII DE EURO Un şofer român de TIR a fost protagonistul unui accident violent, în Germania. Impactul s-a soldat cu pagube de 50 de mii de euro, spune presa locală.
Românul conducea TIR-ul cu remorcă pe drumul către oraşul Mannheim, din sud-vestul Germaniei.
În maşină se mai afla un pasager, spune presa germană, scrie Observator.
La o intersecţie, se pare că şoferul a făcut o manevră greşită şi s-a răsturnat cu mastodontul într-un şanţ de pe marginea şoselei.
Atât şoferul, cât şi pasagerul au scăpat teferi. Însă pagubele provocate de accident sunt de 50 de mii de euro.
În plus, traficul în zonă a fost dat peste cap: timp de câteva ore, s-a circulat doar pe o bandă de mers, până când echipajele de intervenţie au reuşit să scoată din şanţ TIR-ul şi remorca.
Sursa: presseportal.de