Constructorul german de automobile de lux Audi, divizie a grupului Volkswagen, a anunțat luni revizuirea planurilor de investiții pentru 2016, după ce grupul mamă a fost afectat de un scandal de manipulare a testelor de poluare, care i-a redus valoarea de piață, informează Reuters.
Audi, care în primele nouă luni ale acestui an a realizat un profit operațional mai mare decât grupul Volkswagen, a precizat că în 2016 va investi peste trei miliarde de euro în noi uzine și echipamente. Potrivit precedentului buget, elaborat în urmă cu un an, Audi intenționa să investească 17 miliarde de euro în perioada 2015 — 2019, adică în medie 3,4 miliarde de euro pe an.
‘Cu noul program de investiții, am vrut să consolidăm poziția puternică a brandului, dar, în același timp, am dorit să extindem flexibilitatea financiară prin intermediul unor noi procese și optimizări de costuri’, a declarat directorul financiar de la Audi, Axel Strotbek.
Audi a promis că nu va face economii pe seama creșterii viitoare, ci, mai degrabă, are în plan să examineze în mod individual fiecare decizie de investiții.
‘În consecință, consiliul director a decis să amâne cu un an construcția unui nou tunel aerodinamic’, se arată într-un comunicat al Audi.
Decizia Audi vine după ce, în luna noiembrie, Volkswagen, cel mai mare constructor auto european, a redus cu un miliard de euro programul de investiții pentru 2016, în urma scandalului de manipulare a testelor de poluare.