Proctoline






CA LA ROATA NOROCULUI – Sute de sancțiuni în valoare de aproape 30 de mii de lei în Maramureș, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire...

La data de 29 noiembrie poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş au desfăşurat, în sistem integrat, noi acţiuni de control a modului în care...

BILANȚ OFICIAL – Rata incidenței în Maramureș, în continuă descreștere. Numărul deceselor, uriaș

Raportarea oficială de azi, 30 noiembrie, aduce un număr scăzut de noi infectări cu Coronavirus în Maramureș, în ultimele 24 de ore. Mai exact,...

ACȚIUNE LA FRONTIERĂ – 5 tineri din Afganistan au fost prinși în timp ce voiau să treacă grani ilegal

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare – ITPF Sighetu Marmației au depistat și reținut cinci cetățeni din...

PROGRAM URBIS – Cum circulă autobuzele în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie

Societatea de transport public în comun, SC URBIS, a publicat un comunicat prin care se aduce la cunoștința cetățenilor că programul autobuzelor în perioada...

Apjok Norbert (UDMR): Mai puțină birocrație în sistem și servicii medicale în toate localitățile din țara noastră

Am simplificat accesul la rețetele compensate - ceea ce a favorizat administrarea sistemului de sănătate. În același timp, am introdus un amendament favorabil pacienților,...

Gheorghe Șimon (PSD): ”Guvernul PNL acceptă la vânzare măști neconforme”

Guvernul PNL acceptă vânzarea a 50% din măști fiind neconforme și face asta în cunoștință de cauză, susține deputatul PSD de Maramureș, Gheorghe Șimon,...

ULTIMA ORĂ: SALVARE ÎN BAIA MARE – Un muncitor de la Multi Lact și-a prins mâna într-un utilaj

Misiune de salvare de ultima oră în Baia Mare. Pompierii au fost alertați în urmă cu puțin timp cu privire la un accident de...

ACCIDENT ÎN MARAMUREȘ – Un tânăr din Baia Mare a provocat un carambol în urma căruia 4 persoane au fost rănite

Aseară, în jurul orei 20.00, polițiștii din Baia Sprie au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Dănești. Polițiștii ajunși la fața locului...

ULTIMA ORĂ: ACCIDENT ÎN MARAMUREȘ – Două victime încarcerate și o mașină distrusă la intrare în Bozânta Mică

Un accident rutier cu un singur autoturism implicat a avut loc în urmă cu puțin timp la intrarea în localitatea Bozânta Mică.Potrivit primelor informații...

CENTURA METROPOLITANĂ BAIA MARE – Un proiect extrem de important, demarat în urma asocierii dintre Municipiul Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș

Vineri, 27 noiembrie, aleșii locali băimăreni s-au reunit în ședință extraordinară, desfășurată online, dar transmisă și live prin intermediul Facebook (vezi ședința AICI, respectiv...

ACTUALIZARE/ PRIMELE VICTIME ALE IERNII – Un șofer zelos a făcut țăndări mai multe mașini pe strada George Coșbuc din Baia Mare. Un altul...

Am intrat oficial în sezonul rece și, deși nu am avut parte încă de ninsori serioase decât în zona de munte a Maramureșului, poleiul...

DE INTERES – Programul casieriilor VITAL în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2020

Luni, 30 noiembrie (Sfântul Andrei) şi marți, 1 Decembrie (Ziua Naţională a României) 2020, casieriile S.C. VITAL S.A. din toate localitățile în care operăm:...

Gabriel Zetea (PSD): ”Guvernul PNL atacă sectorul construcții și IT”

IT-iștii și constructorii sunt noile ținte ale Guvernului PNL. După alegeri, PNL va tăia facilitățile pentru aceste două domenii cheie ale economiei, care contribuie...

SCENĂ RUPTĂ DIN FILME ÎN BAIA MARE – Un tânăr a furat un ghiozdan plin cu țigări de la un bărbat care le furase...

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au reuşit documentarea activităţii infracţionale a două persoane, care au fost reţinute pentru 24 de ore şi...

URMĂRIȚI-NE ȘI PE FACEBOOK:

39,332FaniÎmi place
24,739FaniÎmi place
8,970FaniÎmi place

Cele mai citite articole

COD RUTIER: Vorbesti la telefon la volan sau nu porti centura de siguranta? Din 6 februarie vei primi 1.600 lei amenda

Cod rutier. Potrivit modificărilor din Codul rutier, cea mai mare amendă va ajunge la 9.600 de lei, scaunul pentru copii devine obligatoriu, dar și  ...

(VIDEO) CINE A FOST DE VINĂ – Carambolul de la Ilba, surprins LIVE de camera de bord a unui șofer

O cameră de bord a suprins momentul în care a avut loc accidentul în lanț petrecut miercuri, 15 iulie, pe DN19, în zona ”Deal”...

ACTUALIZARE/ MARAMUREȘUL ÎN LACRIMI – Trupul copilașului de 9 ani, ucis de către mama sa, a fost înmormântat astăzi în Bozânta Mică

Lacrimi și durere în Maramureș, pentru o viață curmată mult prea devreme. Alex, băiețelul de numai 9 ani care a fost ucis sufocat de...

“Bufonul” rus, Dumitru Budac, se erijeaza in predicator la Londra!

In timp ce bisericile istorice lasa marea trimitere din Marcu 16 doar pe seama preotilor, unii evanghelici au ajuns sa bagateliteze de-a binelea acest...

CONTACT ACCES DIRECT – Vezi cum poți intra în direct la emisiunea Simonei Gherghe de la Antena 1

CONTACT ACCES DIRECT  În ultimele luni, pe numărul de telefon publicat pe site-ul nostru, au sunat zeci, poate chiar sute de români dornici să...
Baia Mare
cer senin
15 ° C
15 °
15 °
33 %
2.1kmh
0 %
sâm
17 °
Dum
14 °
lun
10 °
mar
4 °
mie
7 °

ANUNȚ OFICIAL – Situația actualizată a funcționării școlilor și grădinițelor, în Maramureș

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș s-a reunit în ședință extraordinară și a aprobat noile scenarii de desfășurare a activității la unitățile de...

FLAGRANT DIICOT – Maramureșean prins cu droguri în valoare de peste 40 de mii de euro

La data de 13 octombrie 2020, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş - B.C.C.O. Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. -B.T. Maramureș, au...