A vrut să fie primarul municipiului Baia Mare, dar băimărenii nu l-au vrut. A ajuns totuși consilier local, pe listele PNL. A declarat oficial că a votat la ședința de vineri a Consiliului Local pentru aprobarea unor proiecte importante pentru comunitate, însă MINTE CU NERUȘINARE. Conform DOCUMENTELOR OFICIALE pe care vi le prezentăm ÎN PREMIERĂ, Mircea Cirț S-A ABȚINUT la toate proiectele de pe borderoul ședinței din 27 noiembrie 2020 (exceptând două articole la proiectul cu rectificarea bugetului). Mircea Cirț poate fi considerat astfel un mincinos. Întrebarea este totuși, de ce a mințit acesta cu privire la modul în care a votat? Poate pentru că proiectele sunt susținute și de PNL, partidul din care face parte și nu a vrut să îi înfurie și mai mult pe mai marii organizației maramureșene? Poate pentru că pozează în bunul samaritean care vrea să facă treabă pentru băimăreni și Baia Mare, însă în realitate e doar un păcălici? Sunt întrebări la care așteptăm răspunsuri. De la domnul Mircea Cirț, de la conducerea PNL Maramureș, implicit de la președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, ținând cont că unul dintre proiecte este chiar cel asumat în parteneriatul dintre acesta și primarul municipiului Baia Mare.
Consilierul local Mircea Cirț (PNL), care a râvnit la alegerile din septembrie funcția de primar al municipiului Baia Mare, face una și declară alta. Pentru că oricum vom fi criticați de către domnia sa, acuzați că am fi aserviți, ne vom permite și noi, mai ales că noi avem DOVEZI, să îl numim UN MINCINOS.
Ne-au atras atenția zilele trecute, după ședința Extraordinară a Consilului Local Baia Mare din 27 noiembrie, două articole de presă. Primul, apărut în cotidianul Graiul Maramureșului (apărut în ediția print de sâmbătă, 28 noiembrie) unde scria că Mircea Cirț nu a votat pentru câteva proiecte de o importanță majoră pentru comunitate. Apoi, un al doilea material, al colegilor de la Emaramureș (citește AICI), în care Mircea Cirț neagă aceste informații și spune că a votat PENTRU aceste proiecte. Este vorba, printre altele, despre un proiect pe care tocmai partidul din care face parte îl susține, prin asocierea dintre Municipiul Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș (condus de Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș).
Pentru că nu ne place să fim în ceață, respectiv să fim mințiți, indiferent că este vorba de o entitate de presă sau un politician, din pură curiozitate am solicitat rezultatul oficial al opțiunilor exprimate de către aleșii locali în ședința extraordinară din data de 27 noiembrie. Apoi, am confruntat documentele oficiale (pe care le puteți vizualiza în detaliu în galeria foto de mai jos) cu declarațiile lui Mircea Cirț apărute atât în ziarul electronic www.emaramures.ro, dar postate și pe pagina sa oficială de Facebook (vezi AICI).
Conform documentelor oficiale, Mircea Cirț S-A ABȚINUT la toate proiectele, deci nu a votat pentru, cum susține în mod oficial. Nu vom comenta foarte mult această situație deoarece este cât se poate de clar: Mircea Cirț a mințit. Atât în interviul acordat colegilor de la Emaramureș, cât și în postarea de pe pagina sa de Facebook unde se victimizează la maximum, omițând că în urma ședințelor de Consiliu Local rămân evidențe oficiale despre activitatea fiecărui consilier. Evident, fiecare consilier local are libertatea de a decide modul în care votează pentru un proiect. Problema în cazul domnului Cirț nu este însă asta, ci faptul că a mințit cu privire la modul în care a votat proiectele.
Printre proiectele de o importanță majoră pentru comunitatea băimăreană, unde acesta a fost SINGURUL consilier local care S-A ABȚINUT și nu a votat pentru aprobare, se numără investiția care prevede dotarea cu tablete, table inteligente, laptopuri a elevilor, profesorilor și a tuturor sălilor de clasă din Baia Mare; proiectul care prevede realizarea centurii ocolitoare a municipiului Baia Mare, în parteneriat cu Consiliul Județean, surprinzător, toate acestea fiind susținute și de către guvernul PNL, adică fix colegii de partid ai domnului Cirț.
Lucrurile sunt clare, cu toate acestea, solicităm un punct oficial de vedere oficial cu privire la această situație din partea domnului Mircea Cirț, care s-a pus singur în postura de a fi nevoit să vină cu clarificări, respectiv din partea conducerii PNL Maramureș, în speță din partea domnului Ionel Bogdan care este și președintele Consiliului Județean Maramureș.
Vom reveni cu actualizări dacă vom și primi puncte de vedere cu privire la această situație. În galeria foto, regăsiți declarațiile făcute de Mircea Cirț colegilor de la Emaramureș, respectiv pe pagina sa de Facebook, documentele oficiale cu situația opțiunilor exprimate de aleșii locali la ședința din 27 noiembrie (inclusiv cum au votat membrii comisiilor din cadrul Consiliului) și vă puteți convinge singuri cum stă situația.
Annamaria Somay/ActualMM