SE ÎNTOARCE Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, duminică, că a avut discuţii cu premierul Sorin Grindeanu şi cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, cu privire la modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.
„În linii mari au fost câteva discuţii, dar dincolo de discuţiile noastre este o obligaţie izvorâtă din Constituţie, care nu face obiectul aprecierii cuiva. Dacă nu modificăm imediat legislaţia în acord cu deciziile CCR, efectul care este? Acela că norma declarată neconstituţională se suspendă 45 de zile, după care nu se mai aplică şi încetează efectele. (…) Ceea ce avem în vedere, ceea ce trebuie să facem de îndată este punerea în acord a unora dintre prevederile Codului penal, Codului de procedură penală, cu recentele decizii ale CCR, decizii de admitere a excepţiilor ridicate sau decizii interpretative”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, duminică, la Realitatea TV.
Tudorel Toader, noul ministru al Justiţiei, a anunţat că în proiectul care va fi trimis la Parlament pentru această infracţiune va fi prevăzut un prag pentru prejudiciu sub care va fi vorba doar de răspundere contravenţională, nu şi penală. În acest moment, acest prag valoric nu există în lege, necesitatea sa fiind invocată însă într-o decizie CCR de anul trecut, scrie Mediafax.ro.
Deocamdată, Tudorel Toader nu precizează care va fi valoarea prejudiciului de la care se va porni pentru incriminarea abuzului în serviciu, însă subliniază că acesta va exista ca element constitutiv al infracţiunii, ţinând cont de decizia Curţii Constituţionale de anul trecut.
„Decizia spune în considerente că este necesară delimitarea răspunderii contravenţionale de răspunderea penală. Care va fi acel prag de delimitare rămâne să vedem. Facem proiectul de lege, îl supunem dezbaterii publice, ne consultăm cu societatea civilă, cu mediul juridic, CSM, instanţe, procurori, după care draftul asumat de Guvern va fi trimis spre Parlament”, a anunţat ministrul Justiţiei, înt-o intervenţie la Realitatea Tv.
Ministrul Justiţiei a adăugat că proiectul va fi elaborat împreună cu subalternii din minister, după care va fi supus dezbaterii publice.
Sursă info.
Sursă foto.