AcasăActualitateSocialOTRAVĂ - Ce conţine de fapt celebrul salam

OTRAVĂ – Ce conţine de fapt celebrul salam

spot_img

DISTRIBUIȚI

Trăim vremuri intense şi să recunoaştem interesante, dar parcă timpul se comprimă din ce în ce mai tare. Am renunţat la multe în ultimii ani, iar aici includem şi obiceiurile alimentare sănătoase. Mâncăm pe fugă, pe birou, pe laptop, pe unde apucăm. Comportamentul este nociv pentru organism. Culmea este că ştim asta, dar nu renunţăm. Mai mult, îl propagăm şi în programul de după serviciu, iar primul exemplu care ne vine în minte este insistenţă cu care consumăm mezeluri, în ciuda tuturor avertismentelor care, atenţie, doar recomandă cumpătarea şi nu interzic consumul. Românii rămân mari amatori de salam, muşchiuleţ, crenvurşti şi multe alte preparate similare.

Mergeţi în câteva magazine şi citiţi etichetele de pe două feluri de mezeluri care va plac cel mai mult. În toate excursiile la raft veţi da peste amidon alimentar, polifosfați, glutamat de sodiu, agent de îngroşare ori nitrit de sodiu. „Ce sunt toate acestea?” va veţi întreba, iar apoi va veţi gândi că nu aveţi încotro şi veţi lua produsele.

Prof. dr. Coriolan Ulmeanu, şef secţie toxicologie pediatrică: „În forate multe preparate de tip mezeluri se adaugă o altă varianta, nitraţi, că să menţină colorabilitatea frumoasă şi care produc intoxicaţii de acelaşi tip. Presupune transformarea hemoglobinei din sângele lor în met-hemoglobină. Această met-hemoglobină nu mai leagă oxigenul”.

La cantităţi mari, pot apărea semne de insuficientă respiratorie. Frecvenţa respiratiilor devine extrem de rapidă.

Fosfaţii de asemenea interesează copiii, pentru că împiedică fixarea calciului în oase. În mezeluri găsim şi glutamat de sodiu, care stimulează poftă şi va face să mâncaţi încontinuu, iar amidonul alimentar interzice utilizarea proteinei din carne de către organismul uman. În mezelurile produse industrial au loc aproximativ 20 de ingrediente. Doar unul este, de fapt, carne. Mulţi aditivi nu se elimina prin procesele metabolice pe care le cunoaşte organismul uman.

Dr. Cristina Bălănescu, nutriţionist: „Toate acestea sunt dăunătoare prin acumulare, se depozitează. Ele rămân în organismul nostru, se acumulează în diverse zone, în diverse organe, prin acumulare repetată creează depozite care devin extrem de nocive. Cuvântul moderaţie înseamnă diferit pentru oameni. Moderaţia nu înseamă am luat luni salam din asta, miercuri şuncă ,vineri nu ştiu ce cârnăcior. Într-o săptămînă înseamnă de trei ori produs nociv. Moderaţia înseamnă o dată pe săptămâna.”

Iar dacă sunteţi alergici, indiferent de tipul alergiei, moderaţie înseamnă şi mai puţin de o porţie pe săptămână. În alergie se declanşează un şir de reacţii ale căror ultime substanţe se numesc histamine. Este vorba de pro-inflamatori extrem de puternici, apoi apare criză alergică, informează PRO TV.

Prof. dr. Ioan-Bradu Iamandescu, medic primar alergolog: „E-urile acţionează la acest ultim lanţ de reacţii şi practic eliberează şi ei histamină şi mediatorii reacţiei alergice”.

stiripesurse.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA