Piața Izvoarele din municipiul Baia Mare urmează să fie igienizată și reabilitată de urgență, anunță primarul interimar Doru Dăncuș. Aflată într-un stadiu de degradare, cea mai mare piață din oraș a fost programată pentru o remodelare totală. Proiectul, fiind unul de anvergură, nu a putut fi demarat, încă, din cauza unor litigii.
Cu toate acestea, felul dezastruos în care arată piața și condițiile pe care le au vânzătorii și cumpărătorii deopotrivă în acest moment nu pot fi trecut cu vederea.
Primarul interimar al municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, a făcut o vizită-fulger la fața locului, împreună cu șefi ai serviciilor din Primărie. După îndelungi discuții cu cetățenii și vânzătorii, au fost identificate urgențele ce trebuie remediate cu prioritate în piață, până la momentul reconstruirii acesteia din temelii. Printre acestea, nevoia de igienizare a zonei, reabilitarea și înlăturarea unor adevărate pericole pentru siguranța oamenilor.
Conform celor declarate de primarul interimar, lucrările de urgență vor fi demarate în cel mai scurt timp, pentru a asigura imediat condiții decente atât vânzătorilor cât și celor care calcă pragul pieței.
Doru Dăncuș: „Modernizăm Piața Izvoarele, după ce terminăm cu litigiile. Până atunci nu ne oprește nimeni să facem curat, să reabilităm și să menținem ordinea!„
„Vom interveni cu lucrări necesare pentru a asigura condiții cât mai decente comercianților și cumpărătorilor. Mă voi asigura că se face curățenie și igienizare ca la carte. Am renunțat la firmele care făceau curățenie în piețele din Baia Mare și ne vom ocupa noi, prin Serviciul Public Ambient Urban. Nu vreau să cheltuim bani cu firme cărora le place să încaseze, dar fac treabă de mântuială!
Vom muta pubelele pentru deșeuri, le vom delimita. Este inacceptabil să le lăsăm la intrările în piață sau lângă hala de lactate ori măcelărie. Sunt guri de canalizare care trebuie nivelate. Așa e în multe zone din oraș. Zici că ne-a blestemat cineva cu situația asta, peste tot sunt canalizări sub nivel și încurcă. Plin de gropi. Percepem taxe de la comercianți și le oferim condiții de evul mediu.
Sunt două toalete publice și oamenii se plâng de indivizii care își fac nevoile în alte zone. Comercianții se plâng de miros. Vom salubriza și igieniza zona și vom găsi soluții să descurajăm astfel de fapte.
Un lucru bun: am întâlnit polițiști locali care patrulau prin piață. Comercianții spun că aceștia sunt prezenți constant și intervin cu promptitudine când e cazul. E îmbucurător că polițiștii locali sunt mai conștiincioși și înțeleg cât de importantă este prezența lor în astfel de zone! La final de martie, început de aprilie, când vremea ne va permite, vom interveni la reparația aleilor, la reabilitarea zonelor de comercializare, să îmbunătățim condițiile de comerț. La intrări avem porți unde oamenii dau cu capul. Am transmis mai departe colegilor să rezolve urgent această situație.
Dacă tot am fost la piață, am cumpărat flori colegelor mele, dar și cartofi de semănat. Chiar la agricultură nu mă pricep, dar mama sigur îi va pune bucuroasă la Ieud! Weekend liniștit tuturor!”, a declarat Doru Dăncuș, primarul interimar al municipiului Baia Mare.
ActualMM