AcasăActualitateSocialOPORTUNITATE PENTRU BOBOCI - Cursuri non-formale de pregătire pentru viaţa de student...

OPORTUNITATE PENTRU BOBOCI – Cursuri non-formale de pregătire pentru viaţa de student la Centrul Universitar Nord Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

OPORTUNITATE PENTRU BOBOCI Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca lansează pentru Centrul Universitar Nord din Baia Mare proiectul „Connect Academica” prin care le oferă studenților de anul I, anul universitar 2017-2018, ocazia de a participa la cursuri non-formale create special pentru a-i pregăti pentru viața de student.

Acestea se vor desfășura în luna septembrie și sunt realizate în parteneriat cu Liga Studenților “Pintea Viteazul” şi cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.

Studenții care vor începe anul I în luna octombrie în cadrul programelor de studii ale Centrului Universitar Nord din Baia Mare au, pentru prima oară, ocazia să participe la cursuri și seminarii non-formale create special pentru a-i ajuta să se adapteze la viața academică.

Cursurile se vor desfășura în perioada 25–29.09.2017, la Centrul Universitar Nord Baia Mare, unde viitorii studenți vor avea ocazia să-și întâlnească o parte din viitorii profesori și colegi, să se familiarizeze cu spațiile de studiu și materiile pe care le vor studia, dar și să discute despre provocările și schimbările care îi așteaptă în viața de student.

Cursurile vor avea loc la fiecare dintre cele 3 facultăți ale Centrului Universitar Nord din Baia Mare.

Cei care doresc să participe trebuie să se înscrie până la data de 21.09.2017.
Universitatea şi-a propus să contribuie activ la creşterea relevanţei ofertei educaţionale şi de formare profesională în raport cu nevoile de dezvoltare a tinerilor liceeni, prin dezvoltarea de programe specifice.

Se doreşte astfel identificarea măsurilor necesare pentru o mai bună corelare între aptitudinile individuale ale acestora, competenţele profesionale acumulate şi cerinţele sistemului educaţional terţiar.

,,Fenomenul abandonului școlar reprezintă, încă, o problemă care afectează un număr mult prea mare de studenți.

Din studiile realizate până în prezent reiese faptul că motivele sunt diverse, de la eforturile financiare mari, la resurse de timp și energie insuficiente. Proiectul nostru își propune să vină în sprijinul noilor studenți pentru ca șocul pe care îl suferă o mare parte dintre ei atunci când se lovesc de schimbările cerute de viața academică să fie atenuat.

Astfel, ei vor putea să treacă mai ușor prin procesul de adaptare, în mod relaxat, pentru ca odată cu începerea anului universitar să se poată concentra mai usor pe procesul de învățare”, a declarat Petrică Pop-Sitar, prorector al Centrului Universitar Nord Baia Mare.

Informaţii furnizate de  CUN Baia Mare

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA