Eram obişnuiţi să parcurgem toamnele într-un mod aproape nostalgic, dar nu lipsit de speranţe,  nelăsând uitate nici zilele de vară, dar nici emoţiile începerii anului şcolar. De la an la an, însă, emoţiile şi neliniştile noastre s-au înteţit din mai multe puncte de vedere şi ni se cere mai mult ca oricând să ne trezim la o realitate care comportă riscuri şi angajează pe fiecare dintre noi la decizii ferme şi la o atitudine clară faţă de viaţa noastră. Trebuie să trăim într-un adevăr luminat de înţelepciunea izvorâtă din Dumnezeu care aşteaptă să ne întoarcem la adevăratele valori ale societăţii şi să le promovăm. De ce? Pentru că doar Adevărul ne va face slobozi.  Altminteri vom regreta, dar va fi prea târziu. Vom păşi peste frunzele toamnelor, mai trişti şi mai străini de noi înşine.

Când eram studenţi, eram plini de speranţe, surâzători treceam peste unele nedreptăţi, crezând fiecare în “steaua lui”, într-un destin construit cu incandeşcenţa sufletească a vârstei.  Am devenit acum factori decizionali şi nu mai ştim cum să ne alegem conducătorii. Odată, un tânăr a fost întrebat de ce s-a căsătorit cu soţia lui, iar el a răspuns glumind că din două rele l-a ales pe cel mai mic. Trist, dar adevărat. Haz de necaz? Ne putem permite aşa ceva? Când cu toate frumuseţile toamnei trebuie să credem că primăvara trebuie să aducă un nou început orice ar fi, după iarna care ne vacăliîn “bătălia” pentru binele tuturor.

Mulţi sunt obişnuiţi ca scriitorii să-i ducă pe meleagurile catifelate ale metaforelor şi să legene puţin, să-i rupă de realitatea crudă, însă oamenii condeiului nu sunt numai pentru aşa ceva, ci dimpotrivă, ei trebuie să trezească viaţa pornind de la viaţă. Aşadar, nu-i aşa că trebuie căutate mereu resurse noi de regenerare sufletească, de a supravieţui, pentru a putea traversa mai uşor greutăţile şi condiţiile de viaţă aşa zise moderne cu care ne confruntăm? Ciudată situaţie ne este dată nouă, întregului popor, să alegem din mai multe rele pe cel mai mic! Şi asta în contextul în care mulţi oameni duc o viaţă dublă, ignoră valorile de bază ale societăţii şi vin parcă să ne impună alte valori, alte moduri de a trăi, altă cale omenească de a simţi şi de a acţiona. Manipulare? Cu siguranţă. Şi culmea! Cu toate că ştiu că ţara, familia, cinstea, dreptatea, adevărul sunt valori fundamentale ale unei scietăţi umane, totuşi se ignoră total atât aceste valori şi dispreţuiesc o naţiune întreagă prin lipsa de caracter afişată obraznic ca o “adaptare” la vremurile moderne. A sta în fruntea unei familii, ţări sau oricare ar fi organizaţia, nu înseamnă un examen de frumuseţe sau de popularitate luat, ci o mare responsabiliate asumată,  un concurs de caractere umane frumoase aduse ca o oglindă prin fapte adevărate care să ateste valorile cerute de Dumnezeu şi  puse în slujba întregului popor. Mi-a plăcut mult când am văzut undeva scris: “caracterul este destin”. Să dea Dumnezeu să ne analizăm fiecare în dreptul său ce fel de viaţă ducem şi dacă este în conformitate cu aspiraţiile noastre mai mult sau mai puţin corecte. Mai repede sau mai târziu adevărul iese întotdeauna la iveală.

Nu pot să nu adaug că mai există o categorie de oameni care caută mereu să afle nod în papură şi defecte la toată lumea şi asta cu toate că nici el nu este perfect. Şi asta e o practică şi o moştenire  mai veche de a ne acuza şi suspicia pe nedrept unul pe anul şi de a răspândi minciuni cu bună ştiinţă pentru a strica imaginea cuiva. Într-una din zile, un cetăţean s-a dus la o instituţie de stat, iar acolo persoana de la ghişeu îi spune că figurează ca fiind căsătorit. Mirat, petentul,  îi spune că nu este şi nici nu a fost căsătorit şi că i-a înmânat toate actele ncesare. Funcţionarul public îi spune că minte şi că s-a cam sătuat de minciunile lui. Intrigată persoana în cauză iese afară cu problema nerezolvată, după ce stătuse la un rând infernal. Dacă un om care deţine toate datele despre tine şi are în mână absolut toate documentele doveditoare ale identităţii tale şi totuşi te acuză că minţi, atunci ce să mai spui ?  Că are un partid în spate şi poate să-şi permită orice? Ar fi pe aproape, dar nu exact. Că are pe cineva care îl susţine şi este cu influenţă? Da! Că am depăşit gradul de răutate şi de indolenţă din comunism? Folosim metoda confuziei? Furt de identitate? Da!  De la revoluţie şi până în prezent, ne-am pierdut respectul unul faţă de altul  iar cetăţeanul este desconsiderat ca fiind fără semnificaţie. Ceea ce nu s-a întâmplat nici în dictatură. Oare ce orientare adevărată avem? Şi nu mă refer nici la “dreapta” nici la “stânga” şi nici la “centru” din punct de vedere politic, ci spre un dezastru mare şi sigur. Asta în cazul că nu ne trezim la realitate şi nu revenim la valorile de bază şi la identitatea noastră pentru care mulţi din strămoşii noştri şi-au dat viaţa. Acesta este adevărul şi tabloul din această toamnă cufrunzemulticolore, cu preşcolari şi elevi care se îndreaptă spre şcoală însoţiţi de părinţi. Şi studenţi grăbiţi spre cursurile lor zilnice sau plimbându-se prin parcuri surâzând şi dornici să trăiască într-oţarăprosperă şi liberă de: dictatori, autoritarism, egoism, snobism, îngâmfare, orgolii şi lipsă de caracter.

Şi toate acestea de mai sus ne-ar putea intrista peste măsură. Dar dacă îl punem în loc primordial pe Dumnezeu în acest tablou de toamnă, el capătă o conotaţie plină de lumină, speranţă, linişte şi pace, plină de încrederea că El conduce istoria. Da! El “a uns” pe  împăraţii şi preşedinţii lumii şi aşa va face şi pentru noi românii, însă vom avea şi noi aportul nostru, al fiecăruia.  Prin votul nostru acordat, dar mai ales prin rugăciunile noastre pentru cei care se află în conducerile micro şi macro, de la orice nivel. Doar intervenţia divină poate să-i ajute pe toţi să aibă înţelepciunea adevărată care se manifestă prin modestie, deschidere, preţuire de semeni, creativitate pentru găsirea soluţiilor care să vizeze binele tuturor, al întregului nostru popor. Mulţi cred că oamenii, fie ei şi politicieni, se diferenţiază prin culoarea politică sau alte considerente, însă există doar un singur criteriu care îi desparte: caracterul. Şi acesta spun şi eu alături de cei care susţin acest lucru, înseamnă destin. Depinde acum ce dorim pentru naţia noastră şi unde vrem să ajungem. Alegem cu seriozitate, fermitate, judecând după valoarea caracterului ori a firii care se poate lăsa manipulată şi înşelată de unele aparenţe.

Doresc din tot sufletul ca toamna aceasta să fie un început frumos pentruţaranoastră, în care să împletim împreună dragostea de popor şi speranţele printr-o rededicare întru valorile umane ale societăţii, prin  credinţa în Dumnezeu. Oricare ar fi conducătorii, trebuie să-i respectăm, să-i cinstim, să le dăm girul şi mai ales să înălţăm permanent rugăciuni pentru ei şi familiile lor.  Cei care au ales pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor, pot fi siguri că El le va conduce destinul. Dar ceilalţi? Haideţi, să luăm decizii bune, să facem doar ce este bine şi drept înintea lui Dumnezeu care oricum le ştie pe toate şi ne cunoaşte toate problemele noastre în detaliu absolute.  Aşadar, să nu ne atacăm unii pe alţii, să nu ne urâm, să ne acceptăm şi să ne preţuim ca să putem avea armonia necesară colaborării şi luării deciziilor celor mai bune pentru poporul nostru. Şi mă alătur şi eu apostolului Pavel care a scris în I Timotei capitolul doi de la versetele întâi şi pănă la patru: “Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi, şi pentru toţi cei care sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului”. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Marina Glodici, Cluj Napoca, 27 octombrie 2014