Se spune că nu ceea ce face un om este important ci de ce spirit este călăuzit atunci când face acel lucru. De obicei, oamenii sunt confuzi în ceea ce priveşte spiritualitatea şi îmbrăţişează uneori idei care le pot influenţa în bine sau mai puţin bine sufletele. În copilărie,  bunica ne spunea poveşti şi parabole despre cât de urât este să fi mândru sau îngâmfat ori încrezut; ce macabră poate fi invidia şi cât de groaznic şi ruşinos este să practici minciuna. Cât e de frumos şi demn pentru un om să fie întotdeauna simplu, modest, el însuşi,  să fie corect cu toată lumea, sincer şi generos cu cei care greşesc. „Nu contează cum se poartă cei din jurul tău. Tu trebuie să fii dreaptă, bună, sinceră şi să-i iubeşti ca şi cum ar fi perfecţi”. Asta m-au învăţat pe mine părinţii şi bunica mea. Eu i-am luat în serios şi pe parcursul vieţii am ajuns la concluzia că e bine să fii aşa, deoarece cu cât ierţi şi eşti mai generos cu atât devii mai puternic şi mai independent de situaţiile din jur.  Greu, mi-a fost, mărturisesc sincer, când am descoperit invidie şi mândrie la cei care se pretindeau că sunt… perfecţi…E greu să explici răutatea care izvoreşte din invidie şi orgoliu exagerat al celor care zic că sunt buni şi nu sunt deloc… purtând masca unei false umanităţi… De obicei pomii se cunosc după fructe, iar oamenii după fapte.

E o regulă şi asta se stie, că oamenii mândri sunt snobi. Ei întotdeauna caută să salveze aparenţele, să arajeze „vitrinele” cum nu se poate mai bine… dar când intri în „magazin” vezi că este gol…Nu mi-a plăcut niciodată acest gen de oameni şi am fugit din anturajul lor. Cu toate acestea, de asemenea oameni te loveşti mereu pe drumul veţii şi unii chiar mi-au pricinuit multe necazuri. Şi asta pentru că, plini de invidie au încercat prin bârfe şi alte manifestări deviante să atragă asupra mea ocara… Şi ce clar spune Biblia despre acest fel de indivizi care „aruncă ocară asupra aproapelui lor”!.. Ce pedeapsă va fi pentru acei farisei fie că sunt conştienţi fie că nu! Într-un psalm se specifică detaliat cine va locui cu Dumnezeu „în cortul Său” (Psalmul 15)

Mă întreb, oare, ne analizăm noi, câtuşi de puţin, de ce duh suntem călăuziţi? Pentru că am putea face comparaţie … Fiecare duh are roada lui.  Duhul sfânt are roada următoare: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu există lege”. (Galateni capitolul 5 cu versetele: 22 şi 23).

Cu ani în urmă, am ascultat o prelegere despre comportamentul uman şi cineva a spus că „omul inferior va invidia întotdeauna pe cel superior”. Cel superior era considerat în contextul respectiv, omul modest, decent,  creativ, bun, jovial, fidel şi sincer.  Invidia şi mândria sunt, aşadar, o roadă spirituală rea care stă la baza multor fapte ce conturează egocentrismul unui individ fără educaţia celor şapte ani de acasă şi până la urmă fără autoeducaţie.

Un mare teolog şi om al credinţei spunea că trebuie să fim mulţumiţi cu ceea ce am primit la naştere de la Dumnezeu. Pentru că fiecare fiinţă de pe pământ   nu s-a născut la întâmplare şi este unic. Creatorul nostru a pus talente în noi toţi,  şi un potenţial de a face binele şi de a alege acest lucru. Desigur, într-o varietate, ca să fim diferiţi şi totuşi uniţi în diversitate. „Adevărul spiritual este înţeles numai de o inimă curată, nu de o minte ascuţită. Nu este problemă de profunzimea intelectuală, ci de o puritate a inimii”…(Oswald Chambers).

Cum poţi să învingi mâdria şi invidia din inimă? Doar prin dragostea izvorâtă din Duhul Sfânt şi nu cu  o „dragoste natuală, dar coruptă de minciună”, cum susţinea  Francis Bacon. Dragostea este cel mai bun lubrifiant din lume. Ea reduce la minim fricţiunile din societate. Ea nu este egoistă, nu se „umflă de mândrie”,  preţuieşte pe cei din jur, iartă totul… E un mod de viaţă..

Aşadar, „Dacă vrei să devii bun, dă-ţi seama întâi că eşti rău”, spunea E. Zola.  În ceea ce priveşte invidia, închei cu un citat de Victor Hugo: “Pietrele nu sunt aruncate decât în copacii încărcaţi cu fructe de aur”.

Mariana Glodici