Auzim mereu, spunându-se că e tot mai greu să rămâi principial în condiţiile în care,  psihologia efemerităţii şi-a pus amprenta în toate domeniile vieţii social- economice ale societăţii. Integritatea umană are de suferit, deoarece mulţi dintre semenii noştri îşi vând dreptul de „întâi născut” pentru un blind de linte”.  Potrivit dictionarului explicativ al limbii române, integritatea se defineşte astfel: „caracter integru, sentiment al demnității, dreptății și conștiinciozității, care servește drept călăuză în conduita omului, onestitate; cinste, probitate”.

Mai există un aspect al lucrurilor. Acela în care un om integru trebuie să rămână aşa într-un context social împotrivitor, să fie de bună credinţă, şi să lucreze cu coştiinciozitate şi cu iubire, să facă bine, tocmai celor care în inconştienţa şi în neştiinţa lor, se manifestă cu ură şi dispreţ.

Chiar dacă aş fi căutat în toate scrierile lumii nu aş fi putut afla un exemplu mai elocvent  decât cel al Domnului nostru Isus Hristos. În umblarea Lui prin lume a fost chemat de un fruntaş al sinagogii pe nume Iair să o învie pe fiica sa, care tocmai murise. „Când a ajuns Isus în casa fruntaşului sinagogii şi când a văzut  pe cei ce cântau din fluier şi gloata bocind, le-a zis: „Daţi-vă la o parte, căci fetiţa n-a murit, ci doarme!”. Ei îşi băteau joc de El. Dar după ce a fost scoasă gloata afară, Isus a intrat înlăuntru, a luat-o pe fetiţă de mână şi fetiţa s-a sculat. Şi s-a dus vestea despre această  minune în tot ţinutul acela” (Matei:cap. 9, versetele 23-26)

Aşadar, observaţi un context destul de jenant. Domnul Isus a fost chemat acolo. El, Domnul Domnilor, să le facă bine. În sfinţenia Sa, le-a fost milă de ei şi voia să le transmită că totul va fi bine. Ei, însă… „îşi băteau joc de el”. În situaţiile limită, unii sunt copleşiţi,  fără nicio nădejde, iar alţii, în răutatea lor, devin sarcastici, vanitoşi şi necredincioşi.. Şi totuşi, Domnul Isus Hristos a rămas integru. Şi-a dus la îndeplinire scopul pentru care venise în acel moment în casa respectivă.. Ce bine ar fi ca toţi să-i luăm exemplul! Ce contează oamenii sarcastici fără Dumnezeu?!. Trebuie să ne facem datoria de oameni cinstiţi, să apărăm valorile umane, să avem acea putere care ne-o dă providenţa (dacă suntem hotărâţi), chiar dacă sufletul nostru se înfioară la reacţia negativă a unora… E greu? Nu. Trebuie să ştii doar că Cineva a fost hotărât, onest şi a dus până la capăt lupta de a-şi îndeplini dezideratul pentru care a trăit şi a murit. Adică mântuirea şi căpătarea demnităţii noastre umane. A-L urma pe El e cea mai mare onoare.. Să nu uităm de imanenţa lui Dumnezeu (noţiune de prezenţă imediată a lui Dumnezeu care umple totul) . Şi cum susţine A.W.Tozer,  trebuie să ne revendicăm din nou „vechea zestre a eternităţii”, să lucrăm pentru permanenţă şi nu după aparenţă, deoarece entuziasmul zilelor noastre confundă mişcarea cu progresul. Timpul nu e robul calendarului şi nu are nicio legătură cu schimbările din societate, privind principiile de viaţă.. Caracterul trebuie să fie cristic şi nu anticristic… Să iubim oamenii şi să le facem bine .. Să nu ne descurajeze batjocoritorii. De obicei, aceştia sunt oameni care trăiesc în afara realităţii care cred că lumea este un teren de joacă şi nu de luptă. Societatea are nevoie de oameni integrii, echilibraţi care să poată duce „povara timpurilor”  cu toate curentele lor nefolositoare şi ingrate.

Aşadar, să scoatem afară din sufletul nostru „gloata” de gânduri frivole, de mândrie, şi pesimism. Să ne dăm mâna în mâna providenţei. Atunci ne vom putea ridica la rangul de Om şi nu vom mai dormi în neştiiţă şi prostie. Să ne „încingem coapsele minţii” aşa cum spune Biblia, pentru că ” Nimic nu e mai sacru decât integritatea minţii tale” (Ralph Waldo Emerson).

Marina GLODICI