Cu ani în urmă, cineva m-a întrebat cu un aer de superioritate, după o lansare de carte: „Chiar dacă te-au dat afară de la ziar, tot mai scrii cărţi?” Am înţeles imediat că nu face diferenţa dintre statutul de jurnalist şi cel de scriitor. Apoi am observat că nu numai acea persoană (mai mult sau mai puţin de bună credinţă sau snoabă, ori amândouă variantele) face confuzii în ceea ce priveşte aceste două profesii asemănătoare însă şi foarte distincte între ele.

Jurnaliştii sunt profesioniştii şi oameni ai literelor care reprezintă populaţia, făcând dialogul continuu cu sistemul politic, respectiv cu cel public, având ca obiectiv informaţia exactă a populaţiei si apărarea: drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, intereselor comune privind modul de administrare a banilor publici, a democraţiei într-o ţară. Prin statutul lor, ziariştii sunt cei care nu au voie să folosească figuri de stil precum metafora ori comparaţia în materialele lor şi nici un limbaj tehnic care să nu fie înţeles de populaţie. Este interzisă ficţiunea în orice material publicat, respectiv ştire care, deşi este o efemeridă, ea trebuie să oglindească istoria reală a acelui moment. Pe umerii jurnalistului apasă o responsabiliate uriaşă, el trebuie să fie scriitorul unei istorii exacte, fără niciun compromis cu eroarea. De asemenea trebuie să respecte legile privind mass media, în totalitate, să acţioneze doar pe domeniul public, fără să atingă viaţa privată a cuiva. Jurnalistul poate fi liber profesionist sau poate fi angajatul unei firme mass media, specializâdu-se chiar în anumite domenii (învăţământ, sănătate, justiţie, cultură,etc.)

Cauzele pentru care jurnalistul este privit cu suspiciune şi uneori chiar neagreat ar putea fi multiple. În primul rând el scoate la lumină tot ceea ce se ascunde după aparenţele care uneori înşeală, cerând transparenţă totală privind activitatea sistemului politic şi public. Teama de a nu se afla unele adevăruri îi fac pe unii să se ascundă, să aibă aversiune faţă de mass media.  Un alt motiv pentru care unii nu simpatizează bresla jurnaliştilor ar fi lipsa de profesionism al unora care scriu după dictare politică, neştiind că nu se poate sluji la doi stăpâni…

Populaţia ar trebui să conştientizeze că jurnaliştii sunt reprezentanţi ai poporului căruia îi datorează fidelitate, sinceritate şi efortul de a da informaţiile necesare pentru a lua decizii bune şi de a interveni când se fac nedreptăţi. Opinia publică trebuie să fie puternică, curajoasă şi hotărâtă.

Scriitorul este artist. Este omul literelor care în primul rând are un har şi o chemare divină, la fel luptă pentru apărarea intereselor publice şi a drepturilor omului, putându-se folosi în lucrările sale de metafore, comparaţii, ficţiune pentru a sublinia unele fenomene negative din societate în vederea  eradicării sau estompării lor. Poate fi poet sau prozator, putându-se exprima liber. El reprezintă conştiinţa unui popor. „Un scriitor e un om care exprimă în scris cu o liminară sinceritate ceea ce a simţit, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viaţă, lui şi celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neînsufleţite”, spunea Camil Petrescu.

Snobii şi oamenii de rea credinţă ştiu că pe jurmalist se pot răzbuna uşor intervenind să fie dat afară de la instituţia mass media, dar scriitorul, el este liber, scrie şi ceea ce scrie rămâne pentru veci de veci. Şi efemerida (ştirea de moment) rămâne, undeva în arhive… Pe când făceam unele cercetări pentru o  carte pe care am scris-o, m-am folosit cu succes de o ştire care m-a edificat privind o nedreptate înfăptuită cu secole în urmă. Iată, deci, ce important este  ca redactorul sau reporterul să consemneze cu exactitate derularea unui eveniment.

Atât jurnalistul cât şi scriitorul trebuie să apere valorile de bază ale societăţii: cinstea, dreptatea adevărul. Fiind în slujba binelui vor fi mereu în opoziţie cu răul.  Ei trebuie să-şi aducă aportul şi la educarea populaţiei şi schimbarea mentalităţilor nesănătoase, învaţând cetăţenii să gândească şi să-şi dezvolte cultura civică. „Natura omului arată că a fost făcut pentru a gândi, a se închina şi a muncii. Formarea unui om gânditor, imaginativ, visător, din brutul ce-l conţine omul este una dintre cele mai urgente sarcini ale societăţii…Orice instituţie mare sau mică, faimoasă sau necunoscută, care se dedică muncii necesare şi dificile de a-i învăţa pe oameni să gândească merită recunoştinţa întregii rase umane”, spunea A. W. Tozer în cartea sa: „Ridicarea pânzelor”.

Promovarea adevărului este un lucru de bază în activitatea oamenilor de cultură dedicaţi condeiului. Adevărul este cel mai mare privilegiu şi cea mai mare comoară pe care o poate poseda cineva. Dar nu e uşor să spui adevărul într-o lume în care se „poartă” duplicitatea. De aceea s-ar putea să-l coste pe jurnalist sau pe scriitor. „Adevărul este un patron atât de regal, încât ar trebui să-l îmbrăţişăm fără să ţinem seama de consecinţe. Mai degrabă să spunem : Acesta este adevărul. Dumnezeu să mă ajute să umblu în el, indiferent ce înseamnă asta”,a subliniat A.W. Tozer în cartea cu acelaşi titlu.

În mod categoric, ambele bresle au ca scop să aducă o schimbare în bine în societate şi asta ar trebui să se întâmple. Închei cu un citat de Nicolae Iorga : „Înţelepciunea vieţii e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu, să fie mai bine ca înainte”.

Marina Glodici