Nu cred că există cineva de pe acest pământ care să nu fi trecut prin clipe de încercări, ezitări ori temeri, sau dacă nu chiar temeri, prin momente în care să nu fi fost  preocupat mai intens de ceva de care nu avea o siguranţă certă. Unii dintre noi se tem de viitor, alţii de bătrâneţe, alţii de sărăcie, alţii de tot ceea ce înseamnă noutate, ori de moarte, iar alţii de viaţă. Şi câte temeri nu avem noi, oamenii, pe acest pământ!? Câte momente de emoţii, trăim! Şi îmi place să cred că toate sunt constructive, că doar nu suntem roboţi! Bineînţeles, că, e adevărat şi ce spunea poetul Ion Minulescu că: „În mine, în tine şi-n el,  Inima plânge şi râde la fel”. Şi totuşi este atât de diferit şi unic fiecare dintre noi!  Teama sau frica se naşte din nelinişte sau tulburare sufletească cu privire la ceva din viitorul care este o necunoscută în viaţa fiecăruia. Bătrânii înţelepţi spuneau că „nu e treaba omului cu privire la vremuri sau soroace”, adică să cunoască viitorul. Desigur că, fiecare ar vrea ca viitorul lui să fie bun şi luminos. Asta am vrea toţi. Însă, dacă stăm puţin să ne analizăm viaţa, vedem că deciziile sau alegerile noastre stau la baza viitorului sau a destinului nostru. Deşi mi s-au adus critici cu privire la faptul că materialele mele vorbesc prea mult despre Dumnezeu, eu voi continua să-L am pe El în centrul vieţii şi al materialelor mele. Dumnezeu este alegerea primordială de pe acest pământ al omului.  De El depinde viitorul şi destinul nostru dacă El ne conduce viaţa şi am îmbrăţişat legile şi poruncile Lui care au ca scop fericirea omenirii întregi şi mântuirea de sub puterea nefastă şi blestemată a păcatului. Şi dacă Îl avem pe El ca şi Mânturitor, Domn şi Stăpân, de ce ne-ar fi frică în viaţă? Cu El împreună formăm întotdeauna majoritatea. El ne-a promis că e cu noi până la sfârşitul veacurilor şi de treisute şaizeci şi şase de ori scrie în Biblie: „Nu te teme!” Asta înseamnă că în fiecare zi din an, inclusiv în cel bisect, Dumnezeu ne îndeamnă să nu ne temem. El e Dumnezeul nostru, El ne-a creat şi ai Lui suntem. El ne apără cu dreapta Lui biruitoare. Dar cu o condiţie: să-L chemăm în ajutorul nostru şi să ne dedicăm Lui din dragoste, aşa cum El şi-a jertfit Fiul din preţuire pentru omenire.

Aşadar, antidotul fricii este credinţa, dar mai ales, încrederea în Dumnezeu care deţine controlul vieţilor care îi aparţin şi transformă orice suferinţă într-un giuvaier al bunătăţii, credinţei, al speranţei şi al dragostei eterne. Viaţa cu El este o comoară de preţ care păstrează în ea puterea de regenerare a vieţii. Am văzut oameni care se temeau de alţi oameni. Nici un fir de păr nu ne cade fără ştiinţa Celui Atotputernic.  Mă întrebau şi pe mine, unii,  cândva, dacă mi-e teamă de şef. Nu mi-a fost teamă. Am respectat pe toată lumea,  mi-am făcut datoria, am fost corectă în relaţiile sociale. De ce trebuia să am frică? Aveam emoţii, nu pot să nu recunosc. Dar mi le canalizam în aşa măsură încât să nu mă distragă de la o comunicare adecvată cu semenii.  Nu mi-a fost teamă niciodată nici de viaţă, nici de moarte. Şi asta probabil i-a făcut pe câţiva să-mi poarte pică,  o anumită invidie şi să mă pună în aumite situaţii ingrate. Uneori mi se reproşa că „îmi place să fiu şefă”. Întotdeauna mă amuza această insinuare deoarece probabil că persoanele respective se simţeau eclipsate de mine ori vroiau să mă domine psihic şi să mă manipuleze, ceea ce era imposibil de acceptat din partea mea. Domnul meu şi Stăpânul meu este Dumnezeu. De aceea am respectat, din cale afară de strict, atât viaţa personală cât şi cea socială a fiecărui semen. În libertate şi în dragoste nu există  îndoială sau duplicitate ci doar încredere pace şi bună credinţă.

Care sunt, oare, temerile dumneavoastră, dragii mei cititori? Viaţa e frumoasă până la ultima picătură. Ea trebuie trăită cu toată forţa Duhului Sfânt. Aici totul e vremelnic şi trecător, însă noi, acceptând jertfa Domnului Isus am trecut într-o Împărăţie eternă în care trăim veşnic. Iar efemerul nu ne mai predomină existenţa. Trebuie să trăim şi să îmbătrânim frumos. Să avem nădejdea care nu înşeală, adică cea care e bazată pe credinţa care ne duce întotdeauna spre înălţimea simţirilor profunde ale bucuriei şi dragostei de viaţă. Teama de oameni poate fi laşitate. Şi ce dacă sunt împotriviri, ori opoziţii, în termenul  folosit  în zilele noastre? Veşnic binele va lupta contra răului care câştigă teren tot mai mult în inimile celor care nu Îl aleg pe Dumnezeu la conducerea vieţilor lor.  Temeri? Nu există, atunci când veşnicia este asigurată. Biblia spune că în dragoste, nu există frică. Iubirea este o forţă! Dragostea este însuşi Dumnezeu! Viaţa înseamnă dragoste! Aşadar, iubiţi natura, oamenii, familiile, copii, florile, şi în primul rând pe cel ce ne-a creat: pe Dumnezeu. În El este ascuns tezaurul cel mai de preţ al scopului vieţilor noastre aici pe pământ. El ne-a dat un viitor şi o nădejde adevărată!  În Cuvântul Lui, adică în Biblie, fiecare putem găsi puterea care ne poate da lumina şi înţelepciunea. Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii. El ne priveşte şi vede toate ascunzişurile inimilor. Dumnezeu vede şi răutatea din ele şi nu îi este ascunsă nici suferinţa noastră. Mare răsplată ne aşteaptă pe toţi cei care iertăm mereu şi îndurăm nedreptăţile de dragul Mântuitorului nostru!

Să dea Dumnezeu să avem mereu o teamă sfântă care  înseamnă respect şi dragoste, iar în termeii de zi cu zi ar fi prudenţă ori vigilenţă de a face ceva rău, ştiind că repercursiunile ne pot dezarma şi îngenuchea în faţa deşertăciunii care ne duce la pieire visele şi ne omoară creativitatea. Ne face să fim goi şi confuzi şi apoi ne înfăşoară într-o frică fără de temei. Şi „Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor”, spune Domnul nostru Isus Hristos. Slavă LUI!   Aşadar, să fim plini de încredere, să ne rugăm şi să sperăm mereu făcând voia Lui cea bună, plăcută şi desăvârşită. Asta ne va da curaj şi speranţă să acţionăm „ca un leu tânăr” în fiecare clipă a vieţilor noastre. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Marina Glodici, Cluj Napoca, 2013