Ne-am obişnuit să numim luna decembrie “ luna cadourilor” deoarece avem multe sărbători. Dar în mod special sărbătoarea centrală a acestei luni ce marchează finalul  anului, este Crăciunul sau Naşterea Dommului Isus Hristos. Istoric vorbind, evenimentul a avut loc în urmă cu peste două mii de ani, aşadar, suntem în al doilea deceniu al celui de al treilea  mileniu de la naşterea Sa. Pentru mulţi, Crăciunul a devenit o ocazie tradiţională de a fi în familie, la masă, în jurul unui brad împodobit cu multă grijă şi împrejmuit cu diferite cadouri pentru cei dragi. Şi nu e un lucru rău să facem aşa ceva.

Dar, ideea esenţială a acestui spirit al Crăciunului este bucuria imensă că aici pe Terra plin de întunericul lipsei de dragoste dintre oameni şi de egoism, s-a coborât însuşi “Dumnezeu – Yehova”, trimiţându-L pe Fiul Său Isus Hristos printre noi ca să trăiască “plin de har şi adevăr” şi să facă cunoscut numele lui Dumnezeu. Totodată să ne arate ce înseamnă dragostea necondiţionată. Şi nu în ultimul rând să ne şteargă vina prin jertfa Sa făcută dintr-o dragoste sacrificatoare până la moartea pe cruce şi Învierea Sa. Acum domneşte în ceruri lângă Dumnezeu Tatăl. Nu pot să nu adaug că El va reveni , aşa cum a promis, pentru a judeca lumea. Şi toţi creştinii practicieni Îl aşteaptă trăind curat, respectând Cuvântul Lui, precum şi legile şi poruncile lui Dumnezeu.

Dar de ce Liderul creştinătăţiii este atât de serbat? Şi alţii s-au născut şi sunt serbaţi şi ovaţionaţi pe întreg mapamodul. Ce are Domnul Isus Hristos în plus faţă de alţii care s-au născut pe Terra? Pentru cei care au citit sau nu au citit istoria, sau Biblia, Fiul lui Dumnezeu s-a născut dintr-o fecioară şi nu este din sămânţă omenească. Îl al doilea rând, El a întrunit în trupul Său, încă de la naştere, plinătatea Duhului Sfânt prin care a vindecat bolnavi, a făcut minuni, a înviat morţi şi a predicat oamenilor, încercând să îi civilizeze şi să-i aducă la un stadiu ridicat de simţire şi educaţie mentală şi spirituală. S-a dat pe Sine însuşi un exemplu de dăruire faţă de Dumnezeu şi semeni.  A învins moartea prin moartea Sa şi a Inviat din morţi, promiţându-ne că Este cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi bine ar fi ca tinerii să studieze puţin mai mult istoria naşterii Lui pentru a se edifica şi a cunoaşte Adevărul. Altfel vor da dreptate tuturor, neavând convingerea adevărului descoperit personal.

S-a născut Mesia! Ce bucurie! Ce fericire şi ce Lumină a răsărit pentru noi toţi la naşterea Sa! El este Minunat deoarece s-a născut printr-o minune şi a făcut şi face minuni. Este Sfetnic Suprem pentru cei ce îl caută din toată inima si Îl găsesc. Este Dumnezeu Tare pentru cei care îl cheamă în ajutor mereu şi Este Părintele veşniciilor Cel care dă viaţa veşnică şi Domnul păcii pentru cei care au pacea Lui în sufletele lor. Iată ce bucurie! Ce entuziasmant să serbezi o asemenea Persoană Sfântă şi Atotputernică! Nu e aşa că merită să te apropii de Ea? Cu siguranţă că DA!

Domnul Isus a suferit o mare împotrivire încă de la naşterea Sa, din cauză că lumea era cufundată în “întunericul” lipsei de dragoste, în egoism şi meschinărie. Deşi erau locuri de poposire, pentru El şi părinţii Lui nu s-a găsit. De aceea s-a născut într-un staul. Dar un Prinţ oriunde s-ar naşte şi ar creşte tot nobil rămâne.

În perioada aceea, oamenii nu se cadoriseau niciodată. Si atunci cei trei magi au citit în stele despre naşterea Domnului Isus şi au parcurs cale lungă să Îl vadă şi să-I aducă daruri: aur, smirnă şi tămâie, simboluri ale regalităţii Copilului Sfânt. Mai târziu, când a fost ameninţat de urgia lui Irod, familia sfântă îşi va părăsi ţara şi se va refugia în Egipt, unde va supravieţui, tocmai datorită acestor trei daruri ale magilor: aur , smirnă şi tămâie, deoarece erau cele mai căutate produse de pe piaţa egiptenilor de pe vremea aceea. Aşadar, Tatăl „Yehova” Dumnezeu s-a îngrijit de viaţa Fiului Său, încă de la leagăn, folosindu-se de nişte păgâni. Da! Dumnezeu se îngrijeşte şi de noi cu aceeaşi dragoste, dacă îl primim pe Fiul Său ca Domn şi Mântuitor.

Cu ceva timp în urmă, am încercat să văd cum percep unii tineri sărbătoarea Crăciunului. Cu regret spun, că au fost doar puţini din cei care i-am interveivat care mi-au explicat exact semnificaţia acestei sărbători. Majoritatea au dat din umeri, mi-au spus că e “o tradiţie românească, se taie porcul înainte de Crăciun, se împodobesc brazii, se colindă de la o casă la alta pentru socializare. E un motiv de distracţie”. Doar atât să fie? Pentru unii se pare că da. Numai că Naşterera Domnului Isus nu face parte din folclorul românesc, ci doar preluarea şi încadrarea acesteia de către oameni în raport cu evoluţia culturală, este diferită. Dar punctul central al sărbătorii este Coborârea Fiului iubit al lui Yehova Dumnezeu printre noi ca să ne răscumpere de sub osânda ce  aştepta întreaga omenire din cauza păcatelor şi fărădelegilor noastre. Şi relegarea de divinitate prin naşterea din nou, respectiv, căpătarea unei identităţi spirituale interioare cu o nouă mentalitate care se alătură în mod categoric de Dumnezeu şi în lupta împotriva răului, prin dragostea necondiţionată printr-un un nou fel de a trăi în Lumină şi a fi viu. Deoarece egoismul înseamnă “noapte” şi  “moarte spirituală”. A trăi doar din punct de vedere fizic înseamnă să nu ai identitate spirituală, deci să trăieşti “mort în fărădelegi şi păcate”.

Mă întreb, oare, câţi dintre oameni se gândesc serios la viaţa lor spirituală şi la sufletul lor care tânjeşte după Creator? Oricâte lucruri ar realiza aici pe pământ, oamenii constată că au un gol imens în suflet. De ce? Pentru că “locurile cereşti” din fiinţele omeneşti nu sunt umplute cu Duhul sfânt, ci cu regret spun, mai degrabă cu răutatea sinelui ahtiat după satisfacerea lui, aducând multă suferinţă în lume, duşmănie şi tristeţe în jur. De aceea, Biblia spune că oamenii spirituali nu au de luptat împotriva omului carnal, a fizicului, ci “împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”.

Care ar fi motivul de bucurie a fiecărui dintre noi, acum, de Crăciun? Dacă este cu adevărat bucuria că Domnul Isus  a venit şi ne-a mântuit atunci bucuria are un fundament corect. Dacă nu, atunci cred că trebuie să ne mai analizâm legătura noastră cu Dumnezeu.  Există ea cu adevărat? Sau totul e o faţadă. Facem şi noi ce fac alţii, mergem la biserică de ochii lumii, că aşa e datina şi încolo… ne vedem de treabă, excluzându-L pe Dumnezeu din viaţă.

Fie ca aceste sărbători să aducă cu adevărat Lumina dragostei necondiţioante, golirea de sinele rebel faţă de Dumnezeu şi dacă cineva nu L-a găsit, atunci trebuie să caute Adevărul despre existenţa noastră şi scopul ei pe pământ. “Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, când mă veţi căuta din toată inima”, zice Dumnezeu (Ieremia cap. 29:12-13). Şi cum Îl puteţi găsi? Cunoscându-L pe Fiul Său, Domnul Isus Hristos, începând cu îngenunchierea la ieslea Sa, apoi la crucea care aduce iertarea păcatelor şi  la tronul Său de har şi de milă unde domneşte alături de Dumnezeu Tatăl. Domnul Isus să vă umple inimile de bucuria deplină în El care derivă din pacea Lui ce “întrece orice pricepere”, care o dă fiecăruia personal şi prin proprie revelaţie! Închei cu un citat  din Biblie care îmi place enorm de mult: “Nu vă temeţi: că vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul; astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor care este Hristos Domnul” (Luca 2:10-11).  Aşadar, “Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui” ( Luca 2: 14), chiar şi între cei din mileniul al treilea, de pe întreg globul pământesc.

Marina Glodici, Cluj Napoca, 4 decembrie, 2014