Dragostea constituie o temă dezbătută permanent în societate şi s-a dovedit de-alungul timpului,  a fi mereu contemporană. Recent, s-a iscat o controversă legată de sărbătoarea dragostei, înţeleasă în cele mai variate moduri, ca şi de altfel, semnificaţia dragostei, esenţa ei şi felurile ei de manifestare.

Dacă vorbim despre dragostea care se sărbătoreşte la “Dragobete” sau la “Sfântul Valentin”, se pare că unii înţeleg doar “erosul”, adică cea bazată pe atracţia fizică dintre un bărbat şi o femeie. Numai că, dragostea în ansamblul ei, dintre o fată şi un băiat ori dintre un bărbat şi o femeie trebuie să includă toate cele trei feluri ale dragostei: “agape”, dragostea şi preţuirea necondiţionată, “filio” cea prietenească şi bineînţeles şi “erosul” (atracţia fizică). Şi “erosul” este dat de Dumnezeu înEden. E firesc ca bărbaţii să fie atraşi de femei şi băieţii de fete, iar fetele de băieţi. E cel mai normal lucru. Nu e nimic de tăgăduit în acest fapt. Numai că, există şi aici nişte reguli bine conturate şi dacă ne gândim bine, “fiecare lucru are vremea lui sub soare”. Şi iubitul are vremea lui. Da. Dar acest lucru nu e un subiect de luat cu uşurinţă, deoarece implică foarte multă responsabilitate şi nu e un joc de câteva piese  de teatru pe scena vieţii.

E frumos să existe o zi de sărbătoare în cinstea dragostei pământene, însă dacă această dragoste se reduce la nişte senzaţii şi atât, atunci nu este vorba despre dragoste, ci despre trăiri fiziologice şi emoţii fugare, ce aduc uneori multă dezamăgire, deoarece “dezmierdările sunt înşelătoare”, şi fac să pară “erosul” “agape” şi acestea nu se pot confunda precum nu se poate compara somnul adânc cu moartea. Recomand tinerilor şi nu numai, să citească o carte foarte frumoasă şi educativă. Ea se întitulează “Am iubit o fată” de Walter Trobisch. Cu siguranţă că nu o veţi uita toată viaţa!

Dragostea este un mod de a “trăi viu” şi nu “mort în eul nesatisfăcut şi egoist”. Este ceva profund, veşnic, necondiţionat, un mod de a trăi în armonie,  iertând, preţuind cu modestie şi lipsă de egoism, făcând bine, căutând fericirea celuilalt, protejându-l de suferinţă (cât se poate). Acceptându-l aşa cum este, nu cum vrem să fie, iubindu-l ca şi cum ar fi perfect şi asta la bine şi la rău, în bogăţie sau în sărăcie. Şi peste toate acestea să ştii că bărbatul şi femeia şi-au împlinit visul de a-şi găsi fiecare sufletul pereche cu care pot străbate pământul acesta plin de imperfecţiuni, dar pot zbura şi pe înălţimile spirituale ca doi oameni care se înţeleg mereu, fără multă explicaţie. De ce unii  nu se pot realiza în acest mod? În primul rând din cauză că  îşi aleg partenerii în funcţie de “eros”sau din interese materiale şi nu au legătura aceea interioară care se numeşte dragoste, adică preţuirea aceea divină fără de care nu putem să iertăm şi să uităm. Nu putem avea răbdare unii cu alţii.

Sărbătorim orice, senzaţii, emoţii, satisfacţii de moment, dar numai dragostea nu. Ştiţi de ce? Pentru că bunătatea este cea care te face să priveşti cu dragoste necondiţionată, te face să iubeşti şi să fii iubit. De altfel ideală este dragostea împărtăşită şi felicit pe toţi care o au şi o simt, purtându- se ca atare, indiferent câţi ani de căsnicie au. Dragostea e dragoste. Acesta e adevărul. Controversele apar în primul rând de la această înţelegere a semnificaţiei şi apoi de la manifestarea dragostei. Dragostea “agape” este: îndelung răbdătoare, plină de bunătate, sinceritate şi credincioşie (loialitate). Simpatia, empatia, admiraţia, prietenia şi chiar atracţia sunt frumoase, fireşti, dar nu înseamnă dragoste. Desigur că acestea pot fi cuprinse în trăirea dragostei, dar nu înseamnă dragostea în sine.

În general, mulţi cred că dacă crează polemici, înfăptuiesc ceva anume, însă adevărul este că nimeni nu întreprinde ceva ca să educe tinerele generaţii despre ce  înseamnă dragostea. Se vorbeşte mult generic, însă nimic exact. De pildă, o plagă nemaipomenit de periculoasă pentru tineri este publicitatea privind sexualitatea, redusă la ceva fără nicio regulă şi responsabilitate. Cu toate că trăim într-o societate avansată. Sunt intelectuali care încurajează desfrâul şi începerea vieţii sexuale premature, cu toate că ştiu că nu e o prioritate pentru un tânăr aflat încă în şcoli şi în formare. Şi asta ar putea avea un efect extrem de negativ pentru viitorul ţării, deoarece va bloca procesul de  formare a familiilor bine închegate care reprezintă celula de bază a societăţii. Acolo unde se perpetuează cel mai bine şi sigur vaorile unei societăţi umane. Dragostea adevărată de care spuneam la început se împlineşte doar în căsătorie, trebuie să fie necondiţionată, să fie şi prieteneacă şi  erotică, deoarece, bărbatul şi femeia vor forma un “singur trup”, atât fizic cât şi spiritual. A iubi înseamnă lepădare de sine, sacrificiu, conştiinţă curată, hotărâre, luptă, statornicie, integritate şi loialitate până la capăt. Dragostea “agape”, trebuie cultivată din frageda copilărie, aceea dragoste cu care ne iubeşte Dumnezeu atât de mult, încât a dat pe singurul Său Fiu pentru ca să moară pentru noi. Preţuirea aproapelui care te face să îl respecţi, să-I acorzi prietenia, înţelegerea ta; să-i respecţi alegerile, să îl admiri şi la vremea potrivită, la maturitate, câd eşti pregătit pentru o viaţă de familie,  să dai curs şi erosului. Se pare că în ziua de azi se întâmplă exact invers.

Aşadar, cum stăm cu dragostea? Putem oare sărbători în fiecare clipă a vieţii noastre dragostea în noi? Dar ştiţi cine este dragostea? Dumnezeu este dragoste. Da! Pe El trebuie să îl sărbătorim în noi. Dacă nu avem prezenţa Lui în noi, nu avem nicio sărbătoare adevărată şi profundă. Totul e doar un bâlci cu deşertăciuni şi iz comercial. O faţadă ieftină care nu spune nimic nimănui. E o goană după vânt, e o fata morgana care nu aduce doar un  curent modern ce se pierde în vreme printre zilele atât de obositoare uneori.  A ne iubi unii pe alţii este o poruncă a Domnului Isus Hristos. Haideţi să ascultăm de El şi să ne preţuim, să fim solidari atât în bucurii cât şi în necazuri. Să păstrăm în noi bunătatea,  să iubim fără condiţie, să iertăm pe toţi cei din jurul nostru. Să jubilăm dragostea lui Dumnezeu, zilnic în noi!

Marina Glodici, Cluj Napoca, 18 februarie 2015