Mulţi cetăţenii care urmăresc ştirile, mi-au mărturisit că unii sunt contrariaţi,  alţii amuzaţi de faptul că, întreaga scenă politică este ocupată de aşa zisul raport dintre „putere şi opoziţie. Nu e chiar aşa, a fost de părere o parte, deoarece în ţară sunt patru puteri în stat care trebuie să aibă o bună colaborare şi să apere aceleaşi valori umane. Mai mult, spun cetăţenii, puterea aparţine poporului, adică e „democraţie” care înseamnă „puterea poporului”. Aşadar, „lupta între putere şi opoziţie” ar putea fi cam fals  sau prea mult spus, când e vorba despre partidul de guvernământ, adică cel cu cele mai multe voturi şi ceilalţi care au rămas în aşa zisa „opoziţie” (opoziţie de idei, de sentimente, de ambiţii?).

Aşadar, avem patru puteri in stat: Legislativă (Parlametul bicameral) Executivă (Guvernul) Judecătorească (Instituţiile din Justiţie) şi Mass media. Acestea sunt puterile dintr-un stat democratic. Şi niciuna nu deţine puterea absolută, deoarece activitatea se întrepătrunde, teoretic vorbind, având ca scop conducerea societăţii într-un cadrul legal (cu cea mai mare putere de impunere), politic şi adminitrativ, fiind în slujba poporului.

Cea de a patra putere în stat, adică Mass media a suferit o traumatizare în ultimele două decenii, din cauză că, instituţiile din domeniu nu au avut putere de autofinanţare. Ele au fost atrase de politicienii care au urmărit controlul reprezentanţilor mass media, blocând astfel dialogul adecvat dintre mase şi instituţiile publice. Jurnaliştii au jucat un rol important privind educarea publicului, privind cerinţele legislative care au fost în schimbare după revoluţia din 1989 dinţaranoastră şi în apărarea democraţiei şi nu a fost necesar alergarea după senzaţional. Noi avem un context politico-economico propriu stadiului de trecere de la o societate comunistă la una democratică şi cel mai mult există de lucru la schimbarea mentalităţilor.

Iureşul creat de efervescenţa “luptei pentru putere” (Care putere? Cea absolută?) a unor personaje politice nu tocmai pozitive, a generat o confuzie şi a dus la un climat mai alterat privind comunicarea atât interumană cât şi la nivel de instituţii politice, afectând mult unitatea societăţii civile. Poate chiar asta a fost ţinta, anihilarea societăţii civile, a adevăratei puteri dintr-un stat liber şi de drept. Istoria este cel mai bun învăţător, spun istoricii. Aşadar, dacă există ambiţii deşarte pentru a parveni, adică “ciocoi noi”,  ei reprezintă adevărata “opoziţie” pentru “puterea”  incontestată a unui popor,  care şi-a scris istoria cu sângele lui şi care, din fericire, s-a educat pe parcusul vremii şi va fi în stare să vegheze pentru un viitor bun pentru urmaşii lui. Nu se poate fi ba “în opoziţie”, ba “la putere”, ignorând total poporul care cere locuri de muncă, stabilitate monetară, corectitudine şi nu certuri şi scandaluri pentru a distrage cu acestea atenţia de la lucrurile importante şi urgente.

Se impune, de asemenea, spun cetăţenii, retragerea din politică a celor cu viaţă imorală, la întoarcerea la adevăratele valori ale poporului nostru. A-ţi iubi familia şiţara, a fi cinstit, a iubi adevărul şi dreptatea, a avea un caracter demn şi uman nu se poate decât dacă eşti credincios lui Dumnezeu. Altminteri cazi într-o extremă atât religioasă cât şi politică, uitând că “toată puterea” o are doar Dumnezeu prin Fiul Său Domnul Isus Hristos care poate conduce istoria, dând un viitor luminos ţării noastre. Şi asta doar cu o condiţie: să ne întoarcem la El, să acultăm de El, respectând întocmai legile şi poruncile Lui. Altminteri, lasă oamenii în “voia minţii lor păcătoase”, neimplicându-Se. “Doamne, Te rog, arată-Ţi puterea! Ascultă! Dă izbândă!”

Marina Glodici Cluj Napoca, 21 noiembrie 2014