Majoritatea din societate susţine că viaţa trebuie condusă de principii pe care, în orice moment din viaţă, se impune a fi respectate cu stricteţe. Un om fără principii nu poate fi un om moral. E foarte adevărat, dacă ne gândim la principii ca şi la acele norme de viaţă care sunt şi respectate cu hotărâre, care reprezintă fondul de viaţă a cuiva. A avea principiile doar ca un meniu peste care sari, pentru că ţi se pare că trebuie să te „adaptezi”, e o formă foarte ingrată şi josnică de a le eluda justificat. Principiile de viaţă pot constitui o cale pe care o alegi în fiecare clipă de pe pământ. Ele stau la baza caracterului şi conturează demersurile intreprinse pentru a atinge scopurile din viaţă, atât pe plan personal cât şi social. Şi asta indiferent de rasă, religie, sex, vârstă ori poziţie socială.

Cu ani în urmă, am citit o carte scrisă de Gene Edwards, intitulată „ Povestea celor trei regi”, care m-a inspirat în materialul acesta. Mi-a plăcut enorm, e o piesă de teatru pe care v-o recomand dacă doriţi să înţelegeţi mai bine ce înseamnă o inimă principială pe care o formează Dumnezeu. Este doar o idee pe care am extras-o din această lucrare.

Aşadar, ca exemple am ales să aduc în faţă trei regi, trei destine, trei căi şi implicit trei caractere. Este vorba despre regii: Saul, David şi fiul său, Absalom, chiar dacă, cel din urmă s-a autoproclamat rege doar pentru puţin timp. Trei oameni care au avut acelaş Dumnezeu, aceleaşi principii, dar nu au avut aceleaşi căi în viaţă. Voi începe cu regele Saul care a fost „uns” de provindenţă ca fiind primul rege al evreilor. A avut principii sănătoase, numai că, la un moment dat, el le-a părăsit, a încălcat porunca lui Dumnezeu, luând pradă după război, apelează la vrăjitorii care cheamă morţii şi apoi invidios pe succesul şi vitejia lui David, îl hărţuie şi vrea să-l omoare pentru a-şi apăra tronul. Acestea sunt tacticile practicate de acest rege, apreciat odată, dar lepădat de Dumnezeu din cauza neascultării sale.

O a doua figură istorică, tânărul prinţ Absalom, fiul lui David, frumos educat, cu principii impecabile de viaţă preluate de la tatăl lui, are în sinele lui o mare dorinţă de parvenire, cultivă în sufletul lui o rebeliune faţă de propriul său părinte şi organizează un complot împotriva lui, strângând oaste şi vrând să-şi detroneze tatăl. Iată, o atitudine, un caracter, un destin. El a crezut că scopul scuză mijloacele şi a ignorat pe Dumnezeu care îl ridicase pe David ca şi căpetenie a poporului Său.

Una dintre cele mai luminoase figuri istorice este regele David, care  de la păstor de oi ajunge pe tronul ţării. Dumnezeu îi vede inima de prinţ  în care va pune un „duh nou şi statornic” şi vede dorinţa lui după dreptate. Îi vede principialitatea şi corectitudinea în relaţiile interumane. Pentru David, primordialiatea vieţii a constat să facă voia lui Dumnezeu, să umble după legile şi poruncile Lui, ştind că El „ ridică şi coboară” în societate.  În clipele cele mai tragice din viaţa lui David rămâne smerit şi îngenunchiază în faţa Creatorului, cerând ajutor, milă şi iertare. Când era hăituit de Saul, David are ocazia de a-şi omorâ duşmanul, însă îi taie doar o parte din manta, ca să îşi arate respectul şi dragostea faţă de „unsul Domnului”, ştiind că Dumnezeu este judecătorul şi răzbunătorul. Mai târziu când este trădat de propriul său fiu Absalom, este sfătuit să îl omoare pentru a-şi păstra tronul. Regele David spune cu mare amărăciune în suflet că aceasta nu este calea lui. El nu omoară pe nimeni pentru tron, deoarece tronul este al lui Dumnezeu care conduce istoria. Când află că Absalom a fost omorât îl jeleşte profund îndurerat de pierderea lui. Da! Aceasta a fost calea lui David, omul cu inima după inima lui Dumnezeu. Dumnezeu a văzut caracterul regal al copilului simplu care păştea oile tatălui său şi care îşi punea încrederea totală în Dumnezeu, considerându-l unicul şi cel mai important principiu. Inima curată, simplă, smerită, deschisă spre Dumnezeu şi oameni, bunătatea şi generozitatea care îl „însoţea” în toate zilele lui. Când a greşit, a ştiut să recunoască, s-a căit adânc, iar Dumnezeu l-a iertat.

Iată, trei căi de a ne atinge scopurile. Trei moduri de a gândi şi a acţiona în viaţă.  Mulţi spun că nu trebuie să exagerezi. A respecta principiile nu înseamnă exagerare. Alegi o cale! Este oare Dumnezeu cel mai mare principiu pe care îl avem? Oricum El conduce istoria. De ce lasă vremuri de încercare peste viaţa noastră? Pentru a ne edifica în primul rând credinţa şi de a cunoaşte puterea Lui de vindecare şi mântuire. Ce facem în momentele de criză? Acţionăm ca Saul, ori ca Absalom? Sau spunem cum a spus David, istoria este condusă de Dumnezeu, tronul inimii mele este al Lui, facă-se voia LUI pentru totdeauna în viaţa mea!

Este oare bine să fim principiali? DA! Drumul drept, conform cerinţelor divine este cel mai bun şi sigur. Char dacă avem multă opoziţie din partea unor oameni care nu au nimic sfânt în viaţă şi caută să pună numai piedici altora. Cei care au o inimă plină de îndurare şi credincioşie sunt baza societăţii. Desigur că modelul nostru cel mai elocvent de principialitate este cel al Domnului Isus, care a dispreţuit ruşinea de a fi simplu, cinstit, plin de dragoste şi credincios şi şi-a dat viaţa pentru fiecare dintre noi, ca să putem fi mântuiţi de sub puterea păcatului şi a morţii. Veniţi la El! El ne poate ajuta pe toţi să fim corecţi şi principiali în orice întreprindem.

Marina Glodici, Cluj Napoca,10 februarie 2015