Primăvara a fost şi este unul dintre cele mai aşteptate anotimpuri. Ea aduce speranţele unui nou început atât pentru oameni, dar chiar şi pentru întreaga natură. Rămân undeva în urmă, amintirile legate de ger şi frig, iar razele soarelui împletite cu vântul de primăvară aduc rapsodia unei bucurii care renaşte din nou întregul alai al vieţii pământene. Din păcate, în ritmul acesta infernal al zilelor,  oamenii au uitat să se oprească să se bucure de frumuseţea acestui anotimp şi pentru a simţi în ei fiorii revenirii florilor, a cântecului de păsări, rupând astfel legătura interioară cu natura. Din nefericire, metaforele sunt tot mai greu înţelese, iar sensibilitatea umană complet neglijată, dacă nu, cu totul eradicată de griji, materialism şi ambiţii. De fapt, natura este darul lui Dumnezeu pentru oameni. Dar ce s-a întâmplat, oare, de suntem atât de frustaţi, nemulţumiţi, plini de sine şi îngâmfaţi de nimic nu ne mai place şi de nimic nu ne mai bucurăm? Sinele ne-a umplut de tot şi ne-a golit de spiritualitate.

Zilele acestea, a fost mult entuaziasm, mulţi bărbaţi se grăbeau cu buchete de flori spre casă şi asta e specific primei săptămâni a lunii martie a fiecărui an. Una dintre doamnele cu care stăteam la rând la un magazin, mi-a relatat că e foarte supărată deoarece cineva a spus cuvinte de laudă despre o altă persoană şi i-a făcut cadou un buchet mare de trandafiri. Eu am întrebat-o, de ce nu îi convine acest lucru, iar interlocutoarea mea a început să-mi spună că i se pare exagerat să fie apreciată, „deoarece  e foarte încrezută şi se crede foarte inteligentă şi înţeleptă. Şi nu e bine să apreciezi pe cineva care este aşa.” Am mai pus o a doua întrebare: dacă o cunoaşte îndeajuns pentru a-i atribui aceste lucruri. Ea mi-a spus că de fapt o ştie „mai de departe, dar că a auzit ea că aşa este”. Fără să ezit i-am spus franc în faţă că este o femeie invidioasă şi ar trebui să se autoanalizeze. Deoarece acest sentiment este satanic şi dacă se dezvoltă poate să-i aducă moartea sufletească. Da! De multe ori din cauza prejudecăţilor noastre ajungem să ne acuzăm fără niciun temei. Mare lucru să fi om! Fiecare trebuie să se simtă apreciat şi iubit! Este chiar o nevoie a fiecărui om, indiferent de societate şi timpul în care trăieşte.  Mi-am amintit de nişte comentarii la adresa mea ce se fac, desigur, când nu sunt de faţă, de către o seamă de oameni care se simt frustaţi când cineva nu îi linguşeşte, sau nu îi consideră mici dumnezei, ori nu îi tratează ca pe nişte patriarhi. Invidioşi şi răutăcioşi faţă de cei care îşi câştigă respectul prin munca lor, inventează tot felul de motive pentru a-i privi de la „înălţimea” poziţiei lor, de parcă cineva care se bucură de aprecierea celor din jur, le-ar lua din meritele lor. Dar aceştia sunt oamenii, cu ei „defilăm”, cum se spune prin popor.

Pentru că superficialitatea şi ignoranţa merg întotdeauna mână în mână şi constituie emblema zilelor noastre moderne, am văzut şi inşi care ba de faţadă fac un gest frumos, „să intre în rând cu lumea”, ba nu îl fac deloc, spunând că nu e necesar să cheltui bani pentru că a venit primăvara.  Oameni „practici” care nu stiu şi nu simt ce înseamnă să oferi o floare simbol al iubirii şi al preţuirii. Dar acestora chiar şi o îmbrăţişare li se pare prea mult, doar  trebuie să se impună. Oameni şi oameni! Nici primăvara nu e percepută şi sărbătorită la fel de toţi! Şi cu câtă sensibilitate, artă, pricepere şi mister a creat Dumnezeu totul şi porunceşte, an fiecare an, primăverii să vină să îmbucure fiinţele de pe pământ! Şi totuşi! Unii  sunt greu de sensibilizat! Chiar şi de Dumnezeu!

În copilărie, îmi plăcea să descopăr venirea primăverii, mă duceam pe deal să culeg ghiocei şi viorele de toate culorile.  Era ca un mister divin ce se dezlega în mintea mea de copil şi mă făcea să mă simt ca într-un mic rai pregătit de divinitate pentru noi, oamenii. Le ofeream mamei şi bunicii care se bucurau şi se simţeau preţuite.

Întotdeauna ziua de „8 martie” era specială, avea o atmosferă de intensă sărbătoare în care jubilam ziua tuturor femeilor, bunici, mame, fiice, surori, şi colege. Şi e frumos, dar respectul şi dragostea ar trebui manifestate în fiecare zi, cu tandreţe şi bunătate. Cel mai frumos dar oferit cuiva este dragostea sinceră şi necondiţionată care, desigur, se materializează printr-un comportament  frumos şi tandru în fiecare zi din viaţă.

Primăvara este privită şi ca un simbol al învierii şi al tinereţii. Este cântată de poeţi şi muzicieni şi pictată cu mult fast de artiştii plastici. Ar putea însemna şi un simbol al regenerării  spirituale a rasei umane prin credinţa în jertfa Domnului Isus, în jertfa şi învierea Sa din morţi. Şi cât e de minunat când odată înviat din moartea păcatelor şi a sinelui robit de egoism, sufletele înfloresc şi rodesc în nesfârşita lor viaţă: bunătate, dragoste, răbdare, şi bucurie. Şi liber de toate tentaţiile josnice, poţi zâmbi chiar şi printre lacrimi. Fie ca atât primăvara aceasta, cât şi cele care vor urma, să ne aducă tuturor, atât femeilor cât şi bărbaţilor, doar noi speranţe, împliniri şi bucuria unei vieţi trăite cu Dumnezeu, plin de har şi de pace! Tinerilor le spun prin intermediul unor versuri ale unei cântări care o fredonam mult, cândva, să nu uite că:  „Primăvara vieţii e cel mai mare dar/ Cu Isus rămâne curată/ Ca un mărgăritar”. Doar cu ajutorul lui Dumnezeu putem parcurge toate anotimpurile pământeşti şi ale vieţii cu bucuria împlinirii în Învierea Fiului Său, Isus Hristos.  „M-am oprit să văd cum vine/ Primăvara să ne-ncânte/ Şi să strig spre cei grăbiţi/ Nu mai fiţi aşa de trişti/ Primăvara iar surâde!” (Marina Angela Glodici „Surâsul primăverii”).

Marina Glodici, Cluj Napoca, 06 martie 2015