Trăim într-un context social cu multe frământări din cauza crizelor de tot felul şi mulţi dintre noi se simt parcă mai presaţi de timp şi chiar de societate. Unii spun că pe parcusul  vieţii lor au simţit o presiune mare din partea semenilor, mai cu seamă în cazul celor care au avut funcţii de conducere ori au fost persoane publice. Şi mi se pare normal, deoarece responsabilitatea este mare, şi ca lider întotdeauna eşti vizat şi ţi se cere mai mult decât de la alţii. Dar este o „povară” pe care o porţi pentru că eşti competent şi pregătit pentru acest lucru.

În relaţiile interumane, în general, se pot observa, persoane asupra cărora cei din jur fac presiuni, fie conştient sau inconştient, făcându-i să se simtă mai împovăraţi sau chiar la oprobriul public.   E foarte greu uneori să mulţumeşti pe toată lumea şi nici nu poţi şi nici nu trebuie, deoarece nu e posibil acest lucru. Şi ştim de ce. Pentru că oamenii sunt foarte diferiţi, capricioşi şi vulnerabili. Dar tocmai aceştia judecă mai repede, fac presiuni asupra altora, cerându-le perfecţiunea pe care nici ei nu o pot atinge şi nimeni nu poate fi perfect. Pe pământul acesta blestemat cu spini şi pălămidă, a călcat un singur om perfect şi curat adică Domnul Isus Hristos, Fiul Dumnezeului care a făcut cerurile şi pământul. El s-a încărcat cu povara păcatelor şi greşelilor noastre şi a suportat din parte oamenilor cea mai mare presiune, dezaprobare şi împotrivire,  încât a fost condamnat la moarte. Aşadar, desăvârşirea este netolerată printre pământeni, deşi, conştient sau inconştient tânjesc după ea.

Dar, oare, e bine să facem presiuni asupra semenilor noştri printr-o atitudine ostilă şi dezaprobatoare? Şi dacă nu e sau dacă e bine, de ce o facem? În general, presiunile interumane se nasc atunci când există o interferenţă spirituală negativă, adică oamenii nu sunt conduşi de  aceleaşi spirite. Un om care nu are legătura cu Dumnezeu, şi nu e născut din nou, are o atitudine ce derivă din firea pământească şi din prisosul sinelui plin de egoism. Va gândi şi acţiona ca atare şi nu va putea avea caracterul uman ce implică iubirea aproapelui şi dorinţa de mântuire a lui. Va face presiuni asupra altuia şi îi va cere să fie perfect exact în domeniile în care el este falimentar. De ce? Pentru că cere celor din jur mai mult decât poate el da. Multora le place haina militară, dar pentru ca să o porţi cu demnitate, trebuie să faci pregătire şi instrucţie. Aşadar, ca să pretidem unora să fie buni, amabili şi competenţi în toate domeniile trebuie să începem cu noi înşine.

O altă categorie de presiuni sunt exercitate de unii care vor să corupă pentru că se simt „ameninţati” de anumite persoane care nu sunt compromise şi vor să le facă să fie la fel ca ei, „să îi adapteze” şi să „îi aducă în rând cu lumea”. Sau mai precis să îi compromită cu ceva ca apoi să-i poată şantaja şi „să îi aibă la mână” cum s-ar zice, prin popor.   Unora le place să se ocupe tocmai cu acele lucruri care nu le sunt date legal, făcând la tot pasuri abuzuri de drept. Se interesează mereu de lucrurile altora personale, le place să intre în relaţiile sociale ale altora pentru a le rupe, creând mereu doar devianţe în jurul lor. Tocmai ca ei să se simtă suverani şi că pot controla totul. Mi se spunea odată, într-o anumită conjunctură,  că sunt persoane care „fac cărţile” şi tu trebuie să te supui. Oare aşa să fie? Cine sunt acei care spun cu cine să te căsătoreşti, ce ţi se cuvine sau pun limite sociale în mod violent şi neruşinat? Asemenea indivizi nu au ce căuta în conduceri şi trebuie presaţi, deoarece încalcă normele juridice şi Constituţia. Am observat că unii ajunşi într-o oarecare funcţie încep să se schimbe. Îmi va răspunde probabil cineva că „ puterea corupe”, dar oare aşa trebuie să fie? Cei cu gândire infracţională nu ar trebui lăsaţi să se implice în angrenajul de conducere al societăţi, deoarece produc blocaje şi împiedică progresul social. Interesant că nu învăţăm nimic din istorie care e principalul învăţător. Şi suportăm consecinţele.

Din nefericire, sunt mai hăituiţi şi mai presaţi cei care sunt cinstiţi şi buni, caută interesul general şi încercă să facă ceva pentru progresul social.  Nu au loc de ambiţioşi şi răutăcioşi. De ce? Pentru că motivaţia de a trăi este diferită. Sistemul de valori la fel şi este vădit răsturnat. Şi atunci cum să avem o direcţie bună când nu avem viziune, nu avem soluţii şi suntem confuzi, acţionăm haotic şi nu ştiinţific? Şi ştiţi de ce? Din cauza climatului social alterat cu practici murdare bazate pe nesiceritate, meschinărie, desfrâu şi ignoranţă de Dumnezeu. De aceea! Trist, dar adevărat! Şi nu ne place să ne oprim, să ne autoanalizăm. Ce pretindem de la semenii noştri? Perfecţiunea? Numai Dumnezeu este perfect şi absolut! Dar putem să promovăm adevăratele valori care au credinţă şi sunt conduşi de Duhul Sfânt, care se străduiesc să fie un exemplu pentru toţi, respectând legile şi poruncile divine şi ale statului, deoarece acestea merg mână în mână.

Şi totuşi putem fi reabilitaţi în faţa lui Dumnezeu, crezând în jertfa mântuitoare a Domnului Isus. Şi atunci vom avea pace în suflet, vom fi goliţi de egoism, vom accepta voia Lui Dumnezeu în vieţile noastre. Cu siguranţă nu se vor mai exercita presiuni asupra oamenilor de bine, cinstiţi şi buni, căutând coruperea lor. Şi dacă vrem să avem relaţii interumane armonioase să facem ce a spus Domnul Isus: ”Tot ce voiţi să vă facă oamenii faceţi-le şi voi la fel”. Şi va funcţiona legea reciprocităţii. Respectul răspunde la respect, dragostea la dragoste. În caz contrar, Duhul sfânt vă va da tăria şi mângâierea de care avem atâta nevoie fiecare, iar legile sunt pentru care cer frica de ea.

Rămâne, aşadar, alegerea noastră de a fi: credincioşi, corecţi şi cinstiţi până la capăt, iar „Marea înţelepciune e să-ţi alegi prieteni care nu te vor sili să faci compromisuri” (Camil Petrescu).

Marina Glodici, Cluj Napoca, 17 martie 2015