Nu-i aşa că vă plac oamenii inteligenţi şi buni? Mărturisesc că am o mare satisfacţie când întâlnesc persoane înţelepte care gândesc şi trăiesc frumos. Şi o deosebită recunoştinţă faţă de intelectualii care s-au dedicat poporului din care au făcut parte. 

Din cele mai vechi timpuri, intelectualitatea reprezintă un segment al populaţiei care are un cuvânt greu de spus şi un rol aproape decisiv în ceea ce priveşte conducerea societăţii omeneşti.  A fost şi este o clasă, neomogenă de oameni care îşi foloseşte intelectul, raţionamentul, cunoaşterea pentru a-şi câştiga existenţa. Aşadar, a fi intelectual înseamnă a-ţi folosi creator capacitatea de cunoaştere, cultura. Şi mai înseamnă a fi spiritual, cel puţin dicţionarul explicativ şi-a păstrat această „opinie”, în ciuda multor intelectuali ai vremurilor noastre. Şi asta pentru că mulţi confundă bogăţia materială, poziţia socială câştigată prin parvenire, cu a fi intelectual, situaţie ce se cheamă a fi snob. Din realitatea care nu ne minte, se vede clar cât de mult îşi folosesc unii intelectul pe posturile administrative pe care le ocupă şi cât de precupaţi sunt în dezvoltarea şi evoluţia societăţii prin aportul pe care şi-l aduce fiecare. Unii sunt blocaţi de propriile nevoi primare…, deşi sunt primari şi funcţionari publici şi nu mă refer doar la delectarea în timpul serviciului prin relaţii amoroase în afara căsătoriilor, ci şi la îmbogăţiri dubioase prin multe căi, deoarece aici, trebuie să spun, că poporul le recunoaşte aşa numita „creativitate” când este vorba despre interesele proprii.

Intelectualiatea reprezintă şi capacitatea de a-ţi folosi mintea şi logica de-alungul vieţii. Ea nu reprezintă cultura unui om, ci modalitatea de a folosi ce ştii şi a crea, a aduce noutăţi, a fi atent la tot ce se petrece în jurul nostru şi a înţelege mersul lucrurilor şi puterea de a le judeca obiectiv. A avea o activitate emergentă. Mulţi confundă cultura unui om cu intelectul. Cultura este totalitatea cunoştinţelor acumulate în diverse domenii care, desigur, pot duce la un grad de intelectualiate ridicat. Însă, logica fiecărui om naşte din valorile promovate şi caracterul moral, care poate să dea un plus de echilibru psihologic şi este o treaptă spirituală. Nu ne face intelectuali mulţimea cunoştinţelor, ci calitatea lor şi folosirea lor judicioasă în mod creator care poate genera armonie, progres şi bunăstare. Nu are ce face societatea cu intelectuali decăzuţi care nu pot da randament pe făgaş legal şi creator. Întotdeauna m-au întărâtat  intelectualii care lipsiţi de respect faţă de cei din jur, se simţeau frustaţi de faptul că nu îşi pot face de cap în voie. Că le spuneam să se autoanalizeze şi să încerce să colaboreze în domeniul public, social, profesional, fără excese de obraznicie, dispreţ şi atac la persoană. Şi nu ştiu dacă îşi foloseau intelectul cu care erau foarte mândri, când făceau aceste lucruri. Mi se face lehamite de astfel de oameni, la fel ca şi faţă de parveniţi şi ciocoii moderini, cărora trebuie să le demonstrezi că „eşti intelectual”, dar de fapt vor să îşi impună prin asta superioritatea pe care doar ei o conştientizează. De altminteri, e vorba despre aşa zisul „conflict psihologic”, dar mai exact, de cel spiritual. Pentru că spiritul care animă o persoană îi caracterizează roadele muncii care trebuie să pornească de la viaţă şi să trezească viaţa, precum arta.

Intelectul omului este o parte din sufletul uman compus din: intelect, voinţă şi sentiment. De aceea este foarte important ca tinerele generaţii să fie învăţate şi îndrumate să îşi foloseacă mai mult intelectul, deoarece ei vor putea fi oameni cerebrali când vor fi mari, altminteri vor cădea în capcana senzualităţii care poate fi o tragedie în viaţa unui om. În afara sistemului de valori care îl învaţă în familii, ei îşi vor cunoaşte priorităţile şi ceea ce este cel mai important în viaţă, vor descoperi că a avea o minte luminată nu înseamnă desfrâu, ci umanitate, echilibru, decenţă, respect de sine şi de ceilalţi, adică onoare, putând astfel să ia decizii bune şi adecvate în momentele cheie din viaţă. Mulţi au sloganul că „intelectualii pot face orice”, dar nu e deloc aşa. Ei trebuie să fie exemplul cel mai elocvent în societate, trebuie să creeze modele din viaţa lor, trebuie să fie oameni înţelepţi şi de bază ai societăţii.  Vă amintiţi de vestita înţelepciune a oamenilor bătrâni de la ţară? Dar de proverbele româneşti care conturau caracterul temerar şi plin de curăţie şi moralitate a minţii româneşti?  „A fi domn e o întâmplare, a fi om e lucru mare!” A avea o funcţie oarecare poate fi dintr-o conjunctură, dar a rămânea cu cei şapte ani de acasă şi cu bun simţ mereu, e un merit.  Aşadar, ca să fii înţelept şi să fii şi intelectual trebuie să ştii care este limita între bine şi rău şi nu numai, să încerci să faci binele înaintea oamenilor, dar în primul rând înaintea lui Dumnezeu. Pentru asta trebuie să ai hotărâre, să ai voinţă şi să pui un efort în a iubi tot ce  este bun, frumos şi sfânt. Să fii un om între oameni! Asta e esenţa intelectualităţii: gradul de spiritualitate al fiecăruia. Ai Duhul sfânt, ai valoare în ochii lui Dumnezeu şi ai celor care respectă principiile de bază ale societăţii. Pentru că valorile din viaţa noastră reprezintă esenţa credinţei, caracterului şi a minţii sănătoase, a logicii curate, a înţelepciunii adevărate.

Şi pentru că veni vorba despre minte, ea este locul unde omul hotărăşte să fie bun sau rău. Mintea stochează informaţia şi o selectează prin logica pe care o are, iar prin voinţă şi sentiment, ia decizia.  De aceea pe unii, Dumnezeu îi lasă „în voia minţii lor blestemate”, deoarece la sfârşit vor da socoteală de tot binele sau răul făcut „pe când trăiau în trup”. Sunt unii care se dau foarte mari intelectuali. Ştiu să critice pe alţii şi să-i anuleze de parcă deţin monopolul inteligenţei umane. „Mulţi chemaţi, puţini aleşi”. Omul cu cât e mai cult cu atât e mai modest şi cu cât e mai valoros cu atât se străduieşte să dea valoare celor din jurul său, ajutându-i.  Cu regret pot să spun că sunt unii tineri care nu înţeleg metaforele scriitorilor clasici, darmite să mai poată trăi o stare poetică. Ar trebui transmise acele stări sufleteşti profund umane care să dezvolte sensibilitatea şi capacitatea de a trăi sentimentul de dragoste eternă. Dacă mintea nu e condusă de Duhul Sfânt, poate foarte uşor imita starea sufletească umană, dar să nu uităm că „slova omoară, Duhul dă viaţă”. De aceea se spune că trebuie „să judecăm în spiritul şi litera legii”. Trebuie să depăşim unele bariere legate de prejudecăţile oamenilor şi să le punem în lumina dragostei de oameni, a înţelegerii şi a corectitudinii, dar mai ales a empatiei, deoarece „În mine, în tine şi-n el/ Inima cântă şi plânge la fel”(Ion Minulescu).   Cu toate că suntem foarte diferiţi, unici şi în diverse stadii de creştere personală şi spirituală, toţi suferim într-un fel sau altul.

Un aspect care duce în eroare este viclenia. Ea nu înseamnă un intelect curat, ci viciat, o stare sufletească diabolică. Mulţi dintre interlocutorii mei au fost de aceeaşi părere că oamenii vicleni şi abili care ştiu să tragă sfori, manipulează şi mint cu neruşinare, promovând un sistem  neadecvat de valori,  trec mereu ca oameni inteligenţi şi acest tip de indivizi sunt şi cei care aleargă mereu să fie în faţă, dispreţuiesc pe cei cinstiţi şi calcă în picioare pe cei de bună credinţă. Şi aici este vorba despre un anumit duh rău care le călăuzeşte mintea. Dumnezeu urăşte viclenia şi o pedepseşte cu asprime, indiferent de pătura socială din care fac parte cei care o practică. Şi chiar şi legile statului amendează astfel de comportamente.

Revenind la intelectualitate ca şi clasă socială, nu pot să nu subliniez că, ea are o mare răspundere pe umerii ei pentru că are şi rolul de a conduce societatea prin reprezentanţi specializaţi în toate domeniile vieţii sociale, politice, economice, culturale şi religioase. De felul cum îşi înţelege menirea depinde mult progresul şi bunăstarea poporului, dar şi de felul în care educă masele şi asigură civilizaţia. De altminteri, ce înseamnă civilizaţe dacă nu modul de transmitere prin educaţie a fenomenelor sociale, morale, religioase, artistice, ştiinţifice şi tehnice proprii unui popor? Cine să organizeze atunci viaţa socială în aşa manieră încât să putem avea progres material şi spiritual şi a ne atinge idealul de viaţă umană? Sunt destule nimicuri cu care se ocupă oamenii deştepţi distraşi poate chiar intenţionat de la lucrurile importante pe care ar trebui să le facă. Remediul? „Să se lase omul nelegiuit de calea lui”, deoarece nelegiuirea ori nedreptatea se naşte prima dată în minte. Doar mentalităţile noi, curate, serioase, generează caractere statornice şi demne de pus în fruntea unor popoare. Vorbim mult de schimbarea mentalităţilor, dar este vorba de fapt de  („metanoia”), „înnoirea minţii”  tuturor, fie intelectual, fie muncitor, fie ţăran. Deoarece atunci când există caractere, ele pot asigura un climat adecvat şi propice de lucru, colaborare, concentrare asupra priorităţilor. Problema e că avem o mare nevoie de o intervenţie divină în vieţile noastre, deoarece suntem slabi şi vulnerabili precum   firea noastră pământească egoistă şi limitată. Dumnezeu să  binecuvânteze toate păturile sociale  „cu minţi deştepte şi inimi mari”, dar în special, pe cei pe care i-a înzestrat cu intelecte frumoase şi „i-a uns” să fie în diverse „dregătorii”!

Marina Glodici, Cluj Napoca, 8 iunie 2015