Cu ani în urmă, ne plăcea să spunem că trăim în secolul vitezei, dar acum cred că am ajuns în cel al vitezei excesive, chiar supersonice. Nu ne mai ajunge timpul pentru nimic. Zilele trec într-un ritm alert şi nici nu apucăm să ne dezmeticim şi trece săptămână după săptămână. Cu toţii am văzut că se petrec multe schimbări în societatea umană şi unele sunt bune. Dar oamenii au devenit tot mai grăbiţi, vulnerabili, nervoşi şi egoişti. Lipsurile, necazurile, neînţelegerile, conflictele tot mai numeroase din societate au făcut ca personalitatea umană să cedeze unui fenomen rău de a renunţa la principii, la dragoste, la tot ceea ce înseamnă umanitate şi a se lăsa în „voia valului” creat înadins să atace mijlocele de trai decent. Trebuie să accepţi compromisuri şi să taci atunci când eşti nedreptăţit, altfel ţi se spune că nu vrei să te integrezi. Chiar dacă această „integrare” te costă scump: sănătate, timp, privare de la  o viaţă liniştită şi chiar de la o viaţă de familie adevărată. Toate acestea au făcut ca omul modern să facă orice ca să supravieţuiască.

Aşadar, se împlineşte ceea ce scrie în Biblie că oamenii au devenit: egoişti, iubitori de bani, trădători şi infideli, lipsiţi de dragoste firească (înţelegând iubirea faţă de : părinţi, fraţi, soţi, fii, rude, prieteni). Stresul, cică, motivează unii,  şi-a pus amprenta asupra minţii tuturor şi fiecare, cu ştiinţă sau fără, îşi vorbeşte de rău : soţia, prietenul, aproapele, spunând lucruri neadecvate, ceea ce nu se spun în mod principial în societate. Aşadar, nici nu şti cu cine să vorbeşti şi cu cine nu, şi ce să vorbeşti, ca nu cumva  să fii înterpretat în chip şi fel. Infidelitatea este cauza multor divorţuri şi devianţe în relaţiile interumane, în general.

Eu cred că lipsa de integritate şi dragoste stau la baza nestatorniciei şi infidelităţii.  Desigur că şi gradul de cultură ce îl determină pe cel de civilizaţie este un factor care concură, nu în ultimul rând, cu depărtarea de Dumnezeu şi de valorile promovate de El. Mulţi cred că fidelitatea sau credincioşia în limbajul teologic, se referă doar la a nu trăi în adulter, dar ea reprezintă mult mai mult decât acest lucru şi cuprinde întreaga relaţie dintre oameni, în asamblul ei.  Oare ce ne poate pe noi despărţi de dragostea Lui Dumnezeu? Necazul, strâmtorarea, lipsurile? Nicidecum! Cuvântul Lui Dumnezeu, spune imperativ să ne iubim unii pe alţii, să ne „ încingem coapsele minţii”, să fim oameni!

Nu există motivaţie pentru infidelitate! Să spui cuvinte rele, să trădezi pe cel care îţi e aproape, în loc să îl ajuţi. Aceasta este infidelitate şi trădare, chiar dacă nu observăm acest lucru, sau nu ne dăm seama de el. Trebuie să încerci măcar să  înţelegi, să sprijini, să fii atent la nevoile altora, să asculţi de Tatăl ceresc. Iată, ce înseamnă credincioşia ori loialitatea sau fidelitatea! E mai uşor să-L ignori şi să încerci să arunci vina pe soţ, pe soţie, pe altcineva, în loc să fii devotat şi înţelegător. Da, dar pentru a fi aşa trebuie să iubeşti. Dacă nu iubeşti şi numai dai impresia, atunci e altceva. Sunt anumite situaţii când trebuie să păstrăm cu sfinţenie secretele celor care ni se confesează. Putem fi un ajutor de nedescris, chiar să reprezentăm „mâna lui Dumnezeu” prin deschiderea noastră şi bunătatea noastră. Să rămânem fideli şi statornici în sentimentele noastre şi să nu ne mâniem… Mai bine să ne rugăm, decât să trădăm secretele altora sau să bârfim, ori să criticăm mereu şi să judecăm fără a fi în cunoştinţă de cauză.

Am citit, undeva, o istorioară indiană. Se spune, că doi oameni au cerut o audienţă la un mare înţelept. Acesta l-a primit, dar mare i-a fost mirarea, când cei doi au început doar să-l critice, insultându-l în toate felurile, făcîndu-l:  ticălos, ucigaş, nebun şi aşa mai departe. Când cei doi  s-au oprit din vorbirea lor, s-au aşezat câteva momente de tăcere. Atunci înţeleptul le-a zis: „Credeam că aţi venit să îmi daţi ceva. Toată lumea care vine la mine,  îmi aduce câte ceva. De obicei, eu primesc darurile lor, dar darurile voastre nu-mi plac. Vă rog să le păstraţi, căci sunt ale voastre. Eu n-am ce să fac cu astfel de cuvinte. Luaţi-le înapoi!”. Vânătorii de greşeli se rănesc singuri. Cei care stropesc mereu cu noroi pe alţii nu se poate să nu se murdărească pe ei înşişi cu noroiul cuvintelor lor.. Cum se poate îndrepta acest lucru? Doar venind la Domnul Isus Hristos şi căpătând o gândire nouă, un comportament care să nu producă amărăciune altora.  Am văzut cazuri în care cineva a răspândit nişte informaţii ce au cauzat multă frământare. Mai târziu, s-a descoperit, că în tot acest joc de cuvinte şi confuzie intenţionată, s-a ascuns interesul de a strica relaţiile de prietenie dintre mai mulţi oameni. Câtă neruşinare! Ce lipsă de caracter! Dar câtă bunătate şi credincioşie întâlnim în Dumnezeu care poate să descopere orice nedreptate, poate reface relaţiile şi alunga dezamăgirile! ”Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9). Credincioşia (fidelitatea) este una dintre componentele roadei Duhului Sfânt.

Statornicie! Fidelitate! Cuvinte mari! Loialitate sau credincioşie! Câtă nevoie avem cu toţii de aceste lucruri! Dar haideţi să le cultivăm noi în suflet şi să le dăruim mai întâi!  „Cel ce nu ştie să se poarte cu oamenii, cum va şti să se poarte cu Dumnezeu?” (Richard Wurmbrand).

Mariana Glodici