În ciuda răutăţii, rebeliunii omului, Dumnezeu „YEHOVA” ,  SLAVĂ NUMELUI SĂU!,  care a făcut cerurile şi pământul, a rămas acelaşi în dragostea Sa pentru omenire. Este Tatăl nostru ceresc, izvorul dragostei eterne, un exemplu de dragoste – „agape”, plin de bunătate şi statornic în planul Său de mântuire a rasei umane. Dumnezeu atât de mult ne-a preţuit pe fiecare, încât şi-a dat pe singurul Său Fiu ca să moară pe cruce pentru noi, absolvindu-ne de pedeapsa pentru păcatele noastre. Şi tuturor care cred în jertfa şi învierea Domnului Isus Hristos  din morţi capătă în dar viaţa veşnică. Asta după pocăinţa pentru păcatele săvârşite. (Ioan 3:16)

Dumnezeu nu ne-a iubit pentru că noi L-am iubit întâi, ci pentru că aşa a hotărât în Sinea Lui de Creator. Şi nu doreşte altceva decât să răspundem şi noi cu aceeaşi dragoste faţă de El. De aceea, esenţa poruncilor este să-L iubim pe Domnul Dumnezeul nostru din toată inima şi cu toată fiinţa noastră şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Aşadar, vedeţi ce dragoste necondiţionată ne-a arătat Dumnezeu? De la El au învăţat, atât nobilii cât şi cei mai smeriţi oameni din punct de vedere al condiţiei sociale ori materiale, să aibă un caracter nobil, plin de dragoste sacrificatoare şi bunătate faţă de oameni.

Cine cunoaşte, aşadar, pe Dumnezeu, adică caracterul Său de Stăpân şi Creator şi pe Domnul Isus Hristos pe care L-a trimis El, poate avea dragostea divină- agape şi viaţa veşnică. Toţi oamenii care caută pe Dumnezeu şi Îl găsesc au un nou destin, ţel şi mod de a trăi şi relaţiona printre oameni. „Dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele” (I.Ioan 5:3).

Dragostea Lui Dumnezeu acoperă în mod absolut şi perfect nevoia omului de a fi iubit şi protejat. Cine îşi clădeşte dragostea pământeacă adică „erosul” (dragostea firească),  „filio”(dragostea prietenească) şi „storge” (dragostea de familie) pe fondul eteren al dragostei necondiţionate „agape”, adică cea dumnezeiască, are împlinirea totală aici pe pământ. Problema e cu sistemul de valori. Dragostea „agape” este cea care cere golirea omului de sinele egoist şi ambiţios, fricos şi mereu tentat să se descurce fără Dumnezeu. Dacă iubim astfel, dragostea noastră nu derivă din faptul că oamenii din jur ne iubesc, ci pentru că noi am hotărât să-i iubim dumnezeieşte şi întocmai ca şi cum ei ar fi perfecţi. Nu aşteptăm nimic în schimb. Ar fi ideal să funcţioneze întotdeauna principiul reciprocităţii, dar  din păcate, superficilitatea care este emblema tuturor lucrurilor de astăzi şi-a pus amprenta sa distrugătoare şi în relaţiile interumane şi mai cu seamă în dragoste care ar trebui să fie legătura desăvârşirii. Şi în ciuda acestui lucru, Dumnezeu spune fiecăruia: „Te iubesc cu o iubire veşnică de aceea îţi păstreaz bunătatea Mea”. Ce frumos! Ce înălţător! Ce exemplu frumos de a iubi! Ce şcoală adevărată de nobleţe! Câtă credincioşie!

Cum putem iubi dumnezeieşte? Întorcându-ne la Dumnezeu, acceptând jertfa Domnului Isus, prin pocăinţă şi credinţă, apoi urmează o naştere din nou spirituală şi o creştere în măsura în care renunţăm la sinele nostru. Dacă ne naştem din Dumnezeu, cultivăm  dragostea Sa necondiţionată care duce până la sfârşit hotărârea de a rămâne loial faţă de Creator şi semeni. Dragostea înseamnă: cunoaştere, acceptare, iertare, bunătate, înţelegere, sprijinire, aşteptare, răbdare, compasiune şi emaptie, respect şi dăruire, loialitate, responsabilitate dreptate. Dragostea faţă de Dumnezeu condiţionează iubirea de semeni. Întreaga învăţătură a Domnului Isus se bazează pe dragostea de Dumnezeu şi dintre oameni. Însemnul uceniciei creştine şi a prieteniei cu Domnul Isus este de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe toţi oamenii.

Din nefericire, „mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”. Ne poclamăm creştini, dar nu practicăm ceea ce a spus Domnul Isus. Sunt o seamă de oameni care „din dragoste” le place să manipuleze şi să controleze vieţile altora. Şi se bagă intermediari matrimoniali, deşi nimeni nu i-a chemat la acest lucru. Le place să facă aranjamente şi permutări de ordinul „en” luate câte „ka” , vorba matematicienilor şi ajungi să fii implicat în anumite poveşti imaginare şi nefondate. Şi tot din „dragoste” sunt revoltaţi şi plini de ambiţii deşarte că  „eşti pretenţios”. Câtă obrăznicie şi egoism! Şi asta pentrru că nu îţi convine această practică şi nici să îţi repartizeze ei obligaţiile unui destin pe care nu îl vrei trasat de ei. Intriganţi sunt cu nemiluita la orice pas şi în toate felurile de relaţii sociale. De ce? Lipsa interesului cunoaşterii Creatorului şi a dorinţei de a fi Om. Dumnezeu să îi cerceteze pe toţi şi să le dea har de pocăinţă şi credinţă!

Dragostea implică dialog direct, sincer, autentic şi interacţiune sufletească, baza unei înţelegeri şi cunoaşteri reciproce. Tot aşa intrăm în dialog cu Dumnezeu prin rugăciune smerită şi profundă. Rugăciunea şi studiul Bibliei stau la baza relaţiei cu El. Dumnezeu în dragostea Lui  respectă dreptul de a alege al fiecăruia. Oamenii, nu! De ce? Pentru că nu Îl cunosc pe El. Atunci când Îl cunoşti pe El, nu te amesteci în viaţa personală a altuia, nu judeci cu sau fără cunoştinţă de cauză. Ştii care este distanţa maximă admisă când e vorba despre viaţa personală a celorlalţi. Ştii cum să socializezi aşa încât să nu aduci prejudicii celorlalţi prin atitudinea ta. Şi cum putem fi aşa? Rămânând în dragostea Domnului Isus, divină, eternă necondiţionată din dragoste pentru Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

În capitorul cincisprezece din Evanghelia lui Ioan, versetele 9 până la 12, Domnul Isus spune: „Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămânea în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri,  pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ce vă poruncesc Eu”.

Dacă vreţi să citiţi cea mai importantă şi cea mai frumoasă predică din lume, atunci citiţi, vă rog,  capitolul cinci până la şapte din Evanghelia după Matei.  E un pasaj care defineşte dragostea „agape”: ”Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă prigonesc şi asupresc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri. Căci El face să răsare soarele Său, peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei care vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobşnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi să fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este devăvârşit”. (Matei 5: 44-48).

Ce bine ştiu unii că trebuie să îţi întorci şi celălalt obraz când eşti lovit! Şi cum spun asta cu un surâs sarcastic pe buze! Şi nu e deloc uşor, uneori, să înfrunţi asemena atitidiuni cu calmitate şi dragoste. Şi totuşi… e posibil împreună cu Domnul Isus.  În marea Sa bunătate,  Dumnezeu ne va chema la judecată pentru dragostea pe care a practicat-o fiecare aici pe pământ, deoarece dragostea Lui înseamnă şi dreptate!

Facă Dumnezeu să fim în dragostea Lui, să nu ne fie frică de ura fără temei a unei lumi în derivă. „Preiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este dragoste” (I Ioan 3:7-8). Rămâne, să ne autoanalizăm, cum stăm cu dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri deoarece aceste două merg mână în mână. De multe ori suntem falimentari in dragostea adevărată şi dăm curs celei fireşti şi pământeşti, vrând să fim independenţi de Creator. Doamne, iartă-ne! Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!

Marina Glodici, Cluj Napoca, 26 august 2014