Ritmul acesta de viaţă accelerat şi atât de necontrolabil uneori, ne dă impresia că timpul ne scapă printre degete ca un râu ce curge într-o revărsare ce cade peste tâmple de la o înălţime ce pare să ne afecteze şi felul de comportament. Deşi se discută mult despre mentalităţi şi modalităţi de a facilita progesul şi  nivelul de trai ridicat, trece aproape neobservat fenomenul lipsei decenţei din relaţiile interumane. Antrenaţi de anumite dorinţi de a atinge cote de bogăţie ori de satisfacţie în orice domeniu, fiecare ar vrea să profite de slăbiciunile altora, ori să corupă, crezând că poate eluda regula de bază a unui echilibru într-un raport social, inclusiv în afaceri,  cel al convergenţei de interese. Aşadar, dând, încetul cu încetul, la o parte consideraţia pentru semeni, mânaţi de propriul egou care doreşte doar el să aibă succes (şi dacă poate să înşele atunci se consideră mai deştept) se renunţă la decenţă şi acest lucru oglindeşte un comportament lipsit total de reguli de bună cuviinţă. Ceea ce generează neînţelegeri şi dispute care nu sunt tocmai axate pe subiecte de interes general şi nu duc la niciun rezultat care să favorizeze armonia şi mulţumirea unei interacţiuni atât psihologice cât şi profesionale.

Sunt de acord cu toţi cei care mi-au spus că decenţa înseamnă educaţie mentală deoarece stă la baza unei gândiri structurate şi disciplinate şi care se materializează printr-o viaţă bine organizată, incluzând relaţii sociale bine închegate şi cu persoane cu aceleaşi valori şi caractere puternice. În ziua de azi, a fi de bună credinţă înseamnă să fii privit ca un om neadaptabil, au fost de părere unii. Felul de a te aborda şi a se manifesta denotă că unii chiar nu mai au bune maniere şi chiar dacă au fost educaţi în acest sens, renunţă la ele deoarece  e mai uşor să fii acceptat în societate prin slăbiciuni decât dând dovadă de echilbru şi de un caracter stabil şi puternic, hotărât să fii corect şi demn, indiferent cum sunt alţii. De aceea întâlneşti bărbaţi şi femei căsătoriţi care nu mai ţin cont de promisiunile făcute în faţa legii şi se dedau la flirt şi la orice alte fapte ruşinoase, începând cu o îmbrăcăminte neadecvată care să provoace, până la hărţuiri sexuale, sociale, financiare şi susţinând că buna credinţa şi bunul simţ sunt „noţiuni perimate”, promovând desfrâul şi comportamentul antisocial. Şi din păcate mulţi dintre aceşti indivizi au fost puşi în conduceri şi se înţelege ce reguli de conduită pot dezvolta şi ce oameni formează pentru viitor. De aceea e important ca un lider să fie un om decent, care să aibă caracter şi un sistem de valori bun şi să cunoască foarte bine priorităţile în ceea ce priveşte bunul mers al societăţii umane.

Organizarea stă la baza înfăpturii unui plan şi ţintirea unui scop pentru care ai făcut demersurile necesare. Dacă uiţi de scopul pentru care lupţi, asta înseamnă eşec, deoarece fără disciplină nu poţi ajunge nicăieri. Şi aşa e şi în viaţă. Decenţa este unul din pilonii care susţin disciplina deoarece a fi cuviincios înseamnă a face ceva ce şi ţie însuţi ţi-ar plăcea să ţi se facă. Să respecţi, să preţuieşti, să ai răbdare, să nu provoci în niciun fel, să protejezi sufletele celor din jur, să ajuţi, să fii in bun coechipier, să lucrezi ca şi pentru tine, să respecţi familia fiecăruia, să nu intri în problemele personale ale nimănui, să nu vorbeşti de rău pe nimeni, să nu fii intrigant, să nu invidiezi pe nimeni, să preţuieşti pe toată lumea şi să accepţi oamenii aşa cum sunt, să cauţi unitatea în diversitate.

In termenii populari se spunea că frica de Dumnezeu şi ruşinea de oameni constituie începutul înţelepciunii.  Să ştii limita dintre bine şi rău, să fii solemn în locurile publice şi pios în cele sfinte. Să dai respectul cuvenit tuturor şi să gândeşti pozitiv, cu dragoste faţă de toţi semenii, ştiind că ochii lui Dumnezeu te văd pretutindeni. A face diferenţa dintre viaţa personală şi cea profesională şi să nu le amesteci niciodată, înseamnă instrucţie.  Să-ţi hrăneşti mintea cu lucruri care te dezvoltă ca om şi îţi dă valoare şi educându-te poţi ajuta pe alţii e una dintre cele mai frumoase deziderate. Oare câţi oameni de acest fel avem? Când văd câte un tânăr că se poartă frumos şi decent, mă bucur din tot sufletul şi îmi spun că viitorul nostru e asigurat. Ce nevoie au ei de modele bune şi de oameni maturi care au parcurs anii vieţii cu decenţă, având un caracter nobil! Buna cuviinţă este şi un atribut al dragostei necondiţionate („agape”). Ea nu se poartă niciodată necviincios, nu caută folosul numai al său, „nu se mânie, nu se umflă de mândrie”. Decenţa este un atribut care trebuie să îl avem deoarece este una dintre lucrurile pe care le are dragostea. Şi fără preţuirea semenilor ce mai putem spune că suntem?  Se spune că pe un stadion într-un un meci de fotbal, juca un mare campion aflat în lansare. La un moment dat a făcut o mare greşeală, desigur neintenţionat, iar tribuna a început să-l huiduie. Era trist derutat şi credea că i s-a treminat cariera. Dintr-o dată a simţit o îmbrăţişare peste umăr şi în acel moment s-a făcut linişte în tribune. Ce se întâmplase? Un mare campion care era deja recunoscut de mai mulţi ani, a coborât pe teren şi l-a îmbrăţişat cu respect şi înţelegere.  E uşor să judeci, mai greu e să îţi păstrezi buna credinţă şi să încerci să-i înţelegi pe cei din jur. Poţi fii, aşadar, un om care în ciuda zgomotului asurzitor al celor mulţi să faci ce se cuvine şi să fii integru. Adică să rămâi respectuos faţă de valorile adevărate. O conştinţă curată valorează mai mult decât toate bogăţiile trecătoare ale acestei lumi care oricum nu va scăpa de Judecata de Apoi. Să nu ne părăseacă niciodată bunătatea şi credincioşia! Ele sunt atributele dragostei eterne.

Să fii om! E lucru mare! Tot ce dă valoare unui om este modestia şi decenţa care derivă în mod obligatoriu dintr-o legătură pesonală cu divinitatea. Fără Dumnezeu nu se poate avea un caracter nobil! Nici decenţă, nici bun simţ, nici disciplină şi nici o trecere pământeană cu urme demne de respectul societăţii. Lucrurile frumoase şi trainice se fac doar de oameni serioşi, decenţi, educaţi, credincioşi şi care poartă pacea în suflet. Oricât ar fi de accentuat mersul lumii spre dezastru, oamenii cinstiţi şi decenţi care îşi respectă statutul de om, familia, ţara cinstea, omenia, dreptatea şi adevărul sunt şi vor fi întotdeauna baza societăţii şi nu cei care „se adaptează” şi îmbrăţişează modul indecent de gândire, trăire şi acţiune. Reîntorcându-ne la valorile de bază ale societăţii noastre româneşti, vom putea astfel să ne păstrăm identitatea şi tradiţiile noastre de oameni decenţi, primitori, integri, credincioşi şi cu „frica de Dumnezeu”.

Marina Glodici, Cluj Napoca, 25 mai 2015