Trăim într-un context social plin de frământări şi conflicte, confuzii şi erori cum nu au mai fost niciodată în lume. Oamenii se pretează la anumite acţiuni prin care vreau să-şi arate superioritatea sau veridicitatea credinţei ori convingerilor lor religioase şi politice. Unii confundă des credinţa cu ideea de grup, însă ea este mai mult decât atât, înseamnă  convingere şi  încredere personală.  Acţiunile pot fi generate de convingerea în ceva sau în cineva, sau din spiritul de turmă, din motive de revoltă faţă de nedreptăţile vieţii, purtând totuşi o anumită aparenţă de religiozitate ori manifest politic.

Convingerea şi acţiunea, ori în termeni  teologici, credinţa şi fapta,  pot forma o balanţă echilibrată, ori se pot afla în sensuri total opuse. Unii vorbesc despre dragostea de semeni, însă în viaţa de zi cu zi: urăsc, mint, bârfesc, sunt indiferenţi faţă de greutăţile altora, plini de sine îşi dispreţuiesc aproapele pentru care Fiul Lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos şi-a dat viaţa. De ce? Pentru că nu au convingerea prezenţei lui Dumnezeu şi nu cultivă în inimile lor încrederea în El.  Nu au avut parte de propria lor revelaţie divină fără de care nu pot avea o religie, adică o legătură prin Duhul Sfânt cu Dumnezeu. Am întâlnit persoane dezamăgite, poticnite în oameni de acest fel, dar cu toate acestea nu e drept să fie supăraţi pe Domnul Isus Hristos. El cheamă pe toţi păcătoşii de pe pământ să fie mântuiţi prin jertfa Lui. Că o parte din ei, deşi se proclamă creştini nu împlinesc şi nu respectă poruncile Lui Dumnezeu nu are nicio vină Mântuitorul. Cei care sunt o piatră de poticnire pentru alţii vor fi aspru pedepsiţi de Cel care va veni ca Judecător al lumii, adică de Domnul Isus.

O altă categorie sunt cei care nu cred în nimic, se cred dumnezei şi au un aer de superioritate, criticând pe toată lumea şi dispreţuind, de fapt, ce nu cunosc. Periculozitatea constă în fapul că unii se ascund sub educaţie şi sub alte aspecte credibile oarecum în societate, însă cu toate acestea pot provoca multe situaţii ingrate între oameni. Şi asta deoarece oamenii sunt cu sensibilităţi, culturi, stadii spirituale şi cu percepţii diferite. Pe de altă parte, nu poţi spune că eşti un adept fidel unei credinţe şi în acelaş timp dispreţuieşti masele şi le vorbeşti despre nişte percepte pe care tu nu le împlineşti. Orice religiozitate este nulă atunci când se reduce la o simplă doctrină neîmplinită, la o filozofie. De asemenea, orice lider trebuie să fie un exemplu de cinste, dreptate, plin de responsabilitate şi să lupte pentru binele general prin acţiuni paşnice şi diplomatice, demonstrând astfel că religia pe care o are aduce civilizaţia. Domnul Isus a adus adevărata civilizaţie şi dragoste, iubind şi jertfindu-se pentru toţi oamenii de pe pământ, înfrăţind astfel „neamuri, naţiuni şi gloate”. Şi ştiţi cum? Doar prin: dragoste, răbdare, respect, seriozitate, sinceritate, răbdare şi toleranţă.

Deşi credinţa în Dumnezeu nu este obligatorie, totuşi există ceva cu cea mai mare putere de impunere în societate ce se constituie în: legile statului şi principiile unei societăţi umane care trebuie să coincidă cu legile şi principiile lui Dumnezeu. Aşadar, cine este liber cugetător, trebuie să cugete şi să acţioneze doar în limitele prevăzute de legea statului de drept care se bazează pe respectul personalităţii umane. Altminteri, poate fi constrâns de societate.

Un aspect foarte important al raportului dintre credinţă şi fapte este subliniat de Domnul Isus când spune că dacă pomul se cunoaşte după roade şi oamenii se cunosc după fapte. Adică, după fapte, respectiv  acţiuni, putem cunoaşte dacă cei în cauză sunt ai Dumnezeului Celui Viu Creatorul cerurilor şi pământului, adică a lui YEHOVA Dumnezeu sau a celui rău. Dar care sunt aceste fapte care sunt adevărate criterii care deosebesc credincioşii adevăraţi de cei falşi? Iată răspunsul Domnului Isus Hristos, din Apocalipsa capitolul douăzeci şi doi cu versetul cincisprezece: ”Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Afară sunt : câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună”. De altfel, am mai amintit în materialele mele anterioare despre fariseismul ce se instalează în lume, din păcate chiar în toate religiile. Nu poţi impune nimănui nimic, fiecare are dreptul să creadă sau să nu creadă în ceva. Singura metodă de a arăta că Dumnezeu este Tatăl cuiva este dragostea de semeni. Însemnul creştinismului este dat de Mântuitor când a spus că lumea va cunoaşte că suntem ucenicii Lui doar atunci când ne vom iubi unii pe alţii.

Ce ne rămâne de făcut este să ne analizăm fiecare în dreptul lui şi să se silească să îşi pună în balans echilibrat credinţa cu fapta, convingerile cu acţiunile sale. Pentru că, Bilbia spune că religiozitatea adevărată este să cercetezi pe orfan şi pe văduvă în necazurile lor şi să te păstrezi neântinat adică necompromis de lume. DA! Să fii alături de cei care suferă, să ai empatie faţă de toţi oamenii, să te rogi şi să mângîi. La asta ne cheamă Domnul Isus! Slavă Lui! Marele nostru Dumnezeu- Fiul – Cinste şi laudă LUI; şi exemplul cel mai elocvent, Domn şi Mântuitor al lumii, Judecător şi Rege al Regilor.

Celor care s-au dezamăgit de oameni, vreau să le spun că Domnul Isus a rămas acelaşi şi îi aşteaptă să Îl urmeze dintr-o inimă curată. Să meargă fără şovăire la închinare în Duh şi în Adevăr, chiar şi în biserici, indiferent de  apartenenţa religioasă, deoarece părtăşia duhovnicească este esenţială. Dacă îl vor căuta din toată inima pe Dumnezeul Cel Viu, pe YEHOVA Dumnezeu, îl vor cunoaşte prin Fiul Său Isus Hristos! El a împlinit tot ce a predicat şi mai mult ne iubeşte pe toţi necondiţionat indiferent de rasă, limbă, sex sau poziţie socială. Cu siguranţă, vom fi mai mult ca biruitori în tot ce întreprindem, dacă vom crede şi vom acţiona cu încredere în EL, în fiecare zi.

Marina Glodici, Cluj Napoca, 27 ianuarie 2015