Există momente în viaţă, după cum e şi datul acestei treceri pământene, în care ne uităm în urmă şi ne analizăm din mai multe puncte de vedere. Unul dintre acestea ar fi relaţiile sociale şi cum ne-au influenţat ele destinul. În cursul acesta fugar al timpului şi al evenimentelor, ne confruntăm cu diferite atitudini care mai de care mai ingrate şi ne întrebăm, cum e şi firesc, ce anume îşi doresc unele persoane, sau de ce acţionează cu atâta dispreţ ori detaşare, în ciuda etichetelor de oameni cinstiţi şi credincioşi. Şi culmea, după comportamentul pe care îl au, se încumetă să se şi plângă cum că alţii ar avea ceva cu ei şi că îi invidiază ori îi desconsideră. Ştiţi de ce se întâmplă acest lucru? Aici nu este vorba despre principialitate, deoarece ea „lipseşte cu desărvârşire”. Este vorba despre acel sistem de valori  pe care îl cultivă în profunzimea inimii, chiar dacă în exterior par să promoveze un altul pentru a salva aparenţele. De obicei, aceşti oameni sunt avizi de a parveni, de a fi în faţă, considerându-se a fi „rasă superioară” altora, dar repet, cu o mască smerită ce induce în eroare pe cine nu studiază mai din aproape persoanele respective. Aici aş putea spune că ar fi oameni cu viaţă dublă, „fariseii şi cărturarii” despre care vorbea Domnul Isus pe când era pe pământ.

Mi-a plăcut o idee pe care aş vrea să o împărtăşesc. Şi voi începe cu o întrebare. Ştiţi de ce Dumnezeu l-a iubit mai mult pe Iacob decât pe Esau? Aceştia doi erau fiii lui Isac, nepoţii  patriarhului Avram din Biblie. Şi vă voi da tot eu răspunsul. Pentru că Esau tânjea după lume, iar Iacob după legile lui Dumnezeu. Iată două destine, două persoanje cu aceeaşi origini foarte bune, dar cu două sisteme de valori diferite. Aşadar, iată ce importantă este „tânjirea„ noastră interioară şi profundă, adică cea adevărată şi nu cea pe care o afişăm. Dumnezeu se uită la inimile noastre şi nu la propaganda noastră ieftină când e vorba să ne facem imagine şi să pozăm în oameni religioşi ori politicieni zeloşi.

Vorbind despre dorinţele interioare adevărate, despre dorul sufletului în cel mai profund mod, de fapt, cred că e un fel de analiză a ceea ce suntem şi ce anume vrem să părem că suntem. O sinceritate cu tine însuţi. O autoanaliză adevărată şi obiectivă. Întotdeauna am privit oamenii nesinceri, dupliciţi ca fiind împovăraţi şi robi ai propriilor lor erori şi viclenii.  Şi mă cuprinde mila. Dorinţa de a face pe plac cuiva, ori a urma o cale care nu este a ta, călcându-ţi peste sistemul tău de valori este o mare tragedie pe care o trăieşte cineva în viaţa aceasta. Libertatea pe care o dă Dumnezeu este cea adevărată: de sub puterea sinelui plin de egoism şi a păcatului care înfăşoară foarte „lesne” fiinţa umană vulnerabilă în faţa lumii.

Ne uităm în jurul nostru şi observăm cu uşurinţă, că, relaţiile de căsătorie sunt atât de rapid desfăcute şi indiferent câtă suferinţă lasă în urmă, partenerii îşi văd de ale lor. Ştiţi de ce? Superficialitatea de a gândi şi  de a aprecia ce înseamnă a avea o familie. În adâncul sufletului fiecare tânjeşte după libertate şi aceasta nu e decât libertinism. Căsătoria care nu îţi oferă adevărata libertate, nu e făcută pe fundamentul unui sistem de valori care este dorinţa cea mai profundă a celor implicaţi. Unirea a două destine pământene implică găsirea corespondentului spiritual şi întrepătrunderea definitivă , astfel încât bazaţi pe încredere fiecare e liber de sub presiunea unei nevoi primare, care dacă nu ar fi acoperită ar putea să fie o piedică în calea succesului ambilor parteneri. Unii oameni „aleargă” după lucruri atât de trecătoare şi nu ştiu să aprecieze ceea ce Dumnezeu le dăruieşte. DA! Aspiraţiile care nu sunt după voia lui Dumnezeu, sunt de fapt dorinţele de a ieşi din reguli, de a putea să faci ce vrei şi nu ceea ce trebuie. Mai întâi să te cunoşti pe tine, să preţuieşti faptul că Dumnezeu te-a făcut coroana creaţiunii Sale şi să te respecţi. Dacă acest lucru nu îl ai, adică respectul de sine, atunci de aici începe „ tânjirea „ după lucrurile fără importanţă. Şi asta înseamnă un sistem de valori răsturnat, ceea ce e vădit în ziua de azi în societate.

Aşadar, Dumnezeu iubeşte omul care în adâncul sufletului său caută şi ar vrea să găsească Adevărul şi apoi îl cultivă în viaţa lui. Mulţi îşi întemeiază crezul pe o idee sau o părere, ca apoi să fie vulnerabili şi să renunţe la valorile lor pentru lucruri fără nicio importanţă, care se perimează în timp. „Mai bine este ca întemeiat pe Adevăr să învingi o părere decât întemeiat pe o părere să te învingă Adevărul” (Nicolae Iorga). Ar fi foarte bine ca toţi să avem convingeri şi aspiraţii curate, să avem mereu Duhul Adevărului, ca să putem face numai bine şi mai ales să fim autentici, sinceri cu noi înşine şi cu cei din jur. Altminteri spus, „Oamenii ar trebui să fie ce par, iar cei care nu sunt, n-ar trebui să pară” (W. Shakespeare).

Marina Glodici, Cluj Napoca, 13 februarie 2015