Când vorbeam cu părinţii şi bunica mea despre ceea ce înseamnă căsătoria dintre un băiat şi o fată, îmi vorbeau cu o deosebită seriozitate, susţinând că acest pas este un angajament pentru toată viaţa. El comportă o mare responsabilitate şi are la bază dragostea şi încrederea dintre parteneri. Este o dedicare reciprocă pentru toată viaţa la bine şi la rău.

Desigur că,,vor comenta unii, că vremurile s-au schimbat şi că nu mai e la modă să fi cinstit şi onest înaintea căsătoriei şi nici după. Că tinerii trebuie să stea în concubinaj prima dată şi să se cunoască. Ei bine, poţi mânca un sac de sare cu cineva şi tot nu îl cunoşti cu adevărat, spuneau bătrânii noştri. Şi atunci, vă întreb eu pe dumneavoastră, cititorii mei, ce este mai important, să te realizezi prima dată sufleteşte şi spiritual sau să ai relaţii fizice care sunt înşelătoare? Am mai scris în materialele mele ce înseamnă dragostea şi nu voi mai repeta.

Vreau să precizez că ”relatiile dintre fiinţele morale este pe încredere, iar încrederea se bazează pe carater care este o garanţie a comportamentului uman” spunea  A.W.Tozer.  Aşadar, caracterul  face diferenţa dintre oameni. Filosoful grec Epictetus  susţinea că interesul egoist este motivaţia din spatele întregii conduite umane.  Inima omului nu poate fi vindecată de egoism prin organizare exterioară. Ci doar printr-o autoanalizare şi prin ajutor divin.

Potrivit unor proverbe româneşti : ziua bună se cunoaşte de dimineaţă şi cum îţi aşterni aşa dormi, tot aşa e şi cu întemeierea unei familii. Vreau să atrag atenţia asupra motivelor care stau la baza unei căsătorii. George Coşbuc spunea într-o poezie a sa: „Şi ce folos de boi şi vaci Nevasta dacă nu ţi-o placi Le dai în trăsnet toate”.

Unele căsătorii se bazează pe interese materiale, altele pe seducţia dintre parteneri, unele sunt aranjate având la bază înţelegeri de mai multe feluri. Dar căsătoriile care se bazează pe dragoste şi încredere, pe afinităţi comune, pe atracţia sufletească, pe descoperiri personale reciproce, unire sufletească şi ataşament, acestea sunt într-adevăr pentru totdeauna. Cazuri în care promisiunea este onorată şi cuvântul dat partenerului este respectat.

„Orice bărbat sau femeie care se îndrăgosteşte intră direct în prezenţa lui Dumnezeu, el sau ea dobândeşte automat o simţire religioasă. Odată dragostea – preferinţa mea suverană pentru o altă persoană este trezită, ea merge direct la Dumnezeu ca un porumbel către casă. Nu este vorba despre ipocrizie atunci când un tânăr începe să se roage, el nu are altă şansă, dragostea este steaua polară a vieţii lui. Aceasta este deosebirea dintre dragoste şi poftă. Dragostea poate aştepta şi adora la nesfârşit; pofta spune:Trebuie să o am imediat. Ceea ce poate fi demonic de greşit, poate fi şi minunat de corect”,  spune Oswald Chambers în cartea sa intitulată: „Umbra mâinii Lui”. Aşadar, totul pleacă de la educaţia de acasă, de la sistemul de  valori promovat şi în primul de la gradul de umanitate dobândit din relaţia personală cu Dumnezeu.

Cauzele pentru care multe familii se destramă ar fi multe. Unele interioare precum: nepotrivire de caracter, infidelitate, violenţa, alcoolismul. Cele exterioare: nesiguranţa financiară şi lipsa de moralitate a unor indivizi care ar trebui să instruiască populaţia şi nu să o degradeze.

Din păcate, unii pot spune că au o trecere animalica doar, coborând fiinţa umană la simple nevoi primare, nesocotind orice principiu al societăţii umane.  Neavând familii bine închegate, societatea este vulnerabilă şi uşor de manipulat.      Revenind la căsătorie, ca durabilitate, pot spune că în zilele noastre se ia cu uşurătate acest eveniment major din viaţa indivizilor şi îmi aduc aminte că, fiind la o nuntă, cu mulţi ani în urmă, am auzit pentru  prima şi ultima dată un mire spunându-i miresei că dacă nu se vor înţelege vor divorţa. Deci nu exista o hotărâre. Era o încercare, o joacă, un bilet de loto? Asta numai cei doi ştiau. Este foarte important ce hotărâm în inima noastră. A fi onest înseamnă în mod mai detaliat a fi nobil. Adică să dai dovadă de statornicie şi de seriozitate şi mai ales de responsabilitate. Raiul este o călătorie cu inima. De mână cu partenerul tău trebuie să te întâlneşti cu Dumnezeu la fiecare răsărit şi apus în grădina din sufletele înlănţuite prin dragoste şi ataşament, indiferent de împrejurările vieţii.

Îmi aduc aminte de o doamnă care mi-a spus într-o zi povestea ei. De curând ieşise din spital împreună cu soţul ei. Casa în care locuiau luase foc de la o explozie şi îşi pierduse un copil în incendiu. Mi-a spus cu ochii în lacrimi că prima dată când şi-a recăpătat cunoştinţa a cerut să-şi vadă soţul. Când l-a văzut s-au îmbrăţişat îndelung. Era totul în ordine. Se avea unul pe celălalt şi asta era important. “Ne-am luat din dragoste şi nu aveam nimic. Acum am pierdut aproape tot ceea ce am agonisit zeci de ani, dar le vom face împreună. Ce mă făceam dacă mă căsătoream din interes? Să nu vă căsătoriţi doar din dragoste. Aceasta e fericirea încă de pe pământ”, a ţinut să mă sfătuiască. Ce diferenţă dintre aşa zişii “oameni practici” şi această femeie care nici măcar nu făcea paradă de religia şi convingerea ei! Un mare om al credinţei spunea că problemele dintre parteneri nu apar din lipsa de egalitate cât mai ales din faptul că cei doi nu sunt una, cum ar trebui să fie.

Nerealizarea sufletească în familie, duce la degradarea relaţiilor din societate, generând lipsa de comunicare adecvată şi duce implicit la devianţă. Există soţi geloşi, posesivi, atât femei cât şi bărbaţi. Teama de compromisuri o au doar cei compromişi.  Mi-a fost drag întotdeauna de cei care dau dovadă de echilibru în societate. Care au un dialog adecvat cu partenerii lor şi cu care poţi colabora profesional şi să ai relaţii sociale bazate pe respect reciproc.

Aşadar, să avem puterea de a lua decizii bune şi inţelepte şi de a fi oameni care, respectându-se pe sine şi pe ceilalţi din jur, duc o viaţă onorabilă. Dacă virtutea oţelului este tăria, iar cea a artei reprezintă frumuseţea, virtutea omenirii constă în caracterul moral.

Marina Glodici