O carte document despre pierderea şi regăsirea spiritualităţii creştine

Motto: „Diferenţa dintre acţiune şi ritual este enorm de mare.”

Ca de fiecare dată, cărţile scrise de Iosif Ţon nu dezamăgesc aşteptările celui care le citeşte, ci dimpotrivă, depăşesc cu mult ceea se poate presupune, citind doar titlul. Din acest punct de vedere, talentul lui Iosif Ţon este de a transmite într-un limbaj facil, uşor de înţeles, concepte deosebit de profunde şi chiar principii de teologie care în mod normal, nu sunt simplu de prezentat.

Astfel, prin intermediul volumului „Căderea în ritual”, avem ocazia de a identifica în mod clar, unul dintre pericolele majore ce pândeşte creştinismul contemporan, şi anume ritualismul. Acest fenomen periculos nu se restrânge doar la o grupare religioasă sau alta, ci se poate manifesta ori de câte ori oamenii pierd relaţia personală cu Dumnezeu. În acelaşi timp, cartea lui Iosif Ţon, „Căderea în ritual” este axată în mod deosebit, pe specificul cultural şi spiritual românesc. Într-o manieră de excepţie şi într-o mare măsură originală, autorul ne deschide perspectiva înţelegerii spiritualităţii creştine româneşti de la începuturi până azi.

„Iosif Ţon, reprezentant de seamă al intelectualităţii noastre cu spirit cucernic” (Petru Dugulescu) s-a născut pe 30 septembrie 1934. Licenţiat al Facultăţii de Limba şi Literatura Română din Cluj, acesta îşi continuă studiile la Seminarul Baptist din Bucureşti şi apoi, la Oxford University, în Anglia. Iosif Ţon este pastor mai întâi, la Biserica Baptistă din Ploieşti, apoi la Biserica Baptistă Nr. 2 din Oradea. Începând din 1973, de-a lungul a opt ani, Iosif Ţon este arestat de mai multe ori, astfel că în 1981, obligat fiind de autorităţile comuniste, acesta părăseşte împreună cu familia România, stabilindu-se în Wheaton, Illinois, SUA.

În 1982, Iosif Ţon devine preşedintele Societăţii Misionare Române (Romanian Missionary Society). În paralel, acesta traduce cărţi de teologie, pe care le tipăreşte şi le introduce pe ascuns, în România şi predică la radio Europa Liberă. În 1990, Iosif Ţon revine în ţară şi în acelaşi an, „a pus sănătos bazele şi a asigurat funcţionarea la cote înalte a celui mai reputat Institut Biblic Est-European, cunoscut şi sub numele de Universitatea EMANUEL din Oradea.” (Petru Dugulescu)

În 1996, Iosif Ţon îşi susţine teza de doctorat cu titlul „Suferinţă, martiraj şi răsplatire în cer”, la Facultatea Evanghelică din Heverlee, Belgia. În 1996, acesta simte chemarea de la Dumnezeu să demisioneze din funcţia de pastor al Bisericii Emanuel si se dedică în întregime cursurilor de viaţă spirituală, în diferite biserici din ţară. Aceste cursuri sunt cunoscute sub numele „Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Isus Cristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt”.

Iosif Ţon este de asemenea, autorul volumelor „Confruntări”, „Credinţa adevărată”,  „Fiţi oameni”, „Trăind prezentul în lumina viitorului”, „Curs de viaţă spirituală” (vol. 1, 2 şi 3), „Oameni mari din Vechiul Testament”, „Viaţa de familie”, „Să ne cunoaştem crezul”.

Un ghid special de călătorie

În principiu, această carte se împarte în trei mari părţi. În prima parte suntem introduşi în fundamentele elementelor de ritual, în religiile care au precedat creştinismul, pentru ca ulterior, această analiză să fie realizată în interiorul creştinismului. Mai departe, o secţiune întreagă este dedicată „Religiei românilor”. Înţelegem, printr-o prezentare istorică, bazată pe evenimente şi fapte consemnate în diferitele documente ale vremii, modul în care poporul român a devenit creştin. În partea a treia ni se vorbeşte despre „Europa la începutul celui de al treilea mileniu”.  Nu putem decât să fim încântaţi de faptul că astfel de volume pot apărea, ca rod al unei lucrări pline de migală şi pricepere, specifice celui care cercetează cu atenţie deopotrivă izvoarele istoriei, dar şi pe cele ale credinţei în Dumnezeu.

În ceea ce priveşte intenţia autorului referitor la această carte, trebuie menţionat: „Intrarea noastră în Europa este pentru noi ca o călătorie într-o ţară nouă. Pentru a face ca vizita noastră în această lume nouă să fie inteligentă, instructivă şi împlinitoare, ne trebuie un ghid de călătorie. Am conceput cartea aceasta ca pe un ghid special de călătorie. Nu un ghid despre locuri istorice, despre centre de cultură, despre muzee, ci un ghid despre lumea de idei, de credinţe, de concepţii despre lume şi viaţă cu care ne vom întâlni în Europa.”

Ce vom păstra?

Prin urmare, citind această carte vom avea ocazia să facem o călătorie în locuri şi timpuri ce ne vor vorbi despre multitudinea de concepţii religioase care au existat în istorie sau care se mai manifestă chiar şi în zilele noastre. În continuare, autorul ne spune: „Dar intrarea noastră în Europa mai are un aspect sau o dimensiune de mare importanţă. Noi, românii, ne-am format în decursul istoriei într-un anumit fel de a gândi şi de a fi. Ei bine, tot ce am fost şi tot ce suntem prin întâlnirea noastră cu Europa este pus sub semnul întrebării. Când ne uităm la toate câte ni le oferă Europa şi când ne întrebăm ce să primim, ce să îmbrăţişăm din această Europă, automat suntem provocaţi să decidem ce mai păstrăm din ce am fost până acum şi care sunt lucrurile pe care trebuie să le lepădăm, aşa cum lepădăm o haină învechită.”

Din acest punct de vedere, putem spune că volumul de faţă este deosebit de util în contextul integrării României în Uniunea Europeană, actualitatea sa decurgând tocmai din necesitatea unei adaptări inteligente la mediul cultural şi spiritual deosebit de divers al bătrânului continent.

Fiinţa Supremă a creat lumea şi omul

Fenomenul căderii în ritual nu este simplu şi debutează la începutul religiilor antice, populate de o sumedenie de zei şi zeiţe. În acele timpuri, elementele de bază ale religiei se constituiau din tot felul de ritualuri, unele cu caracter magic, aflate în legătură cu descoperirea voinţei zeilor, cu prezicerea viitorului sau cu vrăjitoria. Astfel, citim: „În antichitatea greacă, egipteană şi din alte părţi, nu se făcea şi nu se putea face o delimitare între: religie, ghicitul viitorului şi vrăjitorie, ele făcând împreună un tot comun. Complexul de credinţe şi de practici formau astfel împreună, concepţia despre lume şi viaţă a acelei societăţi umane.”

Înţelegem deci, că religiile necreştine au avut dintotdeauna un suport ritualistic, lucru ce s-a menţinut şi în religiile care au evoluat alături de creştinism de-a lungul veacurilor. Civilizaţia modernă nu a reuşit să distingă, cel puţin prin intermediul celor care au cercetat fenomenul religios prin secole, linia de separaţie care ar trebui să existe între o adevărată spiritualitate şi ritual.  Pe de altă parte, „un număr de cercetărori ştiinţifici moderni au dovedit cu date copleşitoare că religia nu s-a dezvoltat nici din animism, nici din magie, nici din totemism, ci îşi are originea într-o amintire străveche, prezentă pretutindeni la popoarele vechi, că Fiinţa Supremă a creat lumea şi omul şi că o vreme a avut o relaţie personală cu omul, aici pe pământ.”

„Amintirea străveche”

Din păcate, zeificarea raţiunii şi a ştiinţei a condus la îndepărtarea societăţii contemporane de această „amintire străveche” şi „s-a ajuns să se creadă că prin raţiunea umană şi prin descoperirile ei numite ştiinţă, omenirea se va elibera de orice credinţă în supranatural şi îşi va crea astfel, o societate avansată, o societate ideală. Fiindcă Europa era creştină şi deci, era călăuzită de Biblie, aceşti „cavaleri ai progresului ştiinţific” au considerat că lupta lor trebuie să se dea împotriva Bibliei.”

De aceea, în continuare, autorul ne oferă o serie de fundamente transculturale cu privire la autenticitatea Sfintelor Scripturi şi la modul în care putem să intrăm într-o relaţie personală cu Dumnezeu, aşa cum este menţionat în „amintirea străveche” ce poate fi identificată în geneza tuturor popoarelor lumii. Astfel, Iosif Ţon ne prezintă principalele teme ce apar în cuprinsul Vechiului Testament, conturând esenţa închinării la Viul Dumnezeu, precum şi decăderea poporului evreu de-a lungul veacurilor, ajungând la forme de idolatrie asemănătoare popoarelor ce aveau o religie politeistă.

Vechiul Testament

În acest sens, putem spune că „Dumnezeu Se revelează prin Moise poporului Israel la Sinai, mai precis prin trei elemente care sunt radical diferite de toate religiile care erau atunci pe pământ. Mai întâi, într-o lume a unor zeităţi reprezentate prin chipuri de oameni sau de animale, Dumnezeu Se revelează ca spirit nevăzut care nu poate fi reprezentat prin nici un fel de imagine. În al doilea rând, într-o lume în care toţi zeii erau imorali şi nu cereau oamenilor decât sărbători, ceremonii (ritualuri) şi jertfe care să îi hrănească, Dumnezeu Se revelează ca fiind „Sfânt” în sensul de fiinţă cu cea mai înaltă moralitate imaginabilă: drept, corect, credincios cuvântului dat, bun, îndurător, plin de dragoste şi cu o imensă capacitate de iertare. El nu are nevoie de om, ci Se oferă pe Sine omului din dragoste. În al treilea rând, Dumnezeu doreşte ca oamenii să fie sfinţi, aşa cum El este sfânt, adică să aibă acelaşi fel de caracter ca al Său şi să se comporte unii cu alţii după principiile Lui morale.”

Putem remarca maniera de excepţie în care Iosif Ţon sintetizează mesajul principal al Vechiului Testament, acest lucru oferindu-ne ocazia de a putea reflecta asupra adâncimii învăţăturilor Sfintelor Scripturi cu privire la esenţa adevăratei închinări. Se poate spune că fenomenul căderii în ritual ce este consemnat în cuprinsul Vechiului Testament ne înfăţişează de fapt, tendinţa general umană de a pierde cunoştinţa cu privire la Dumnezeu şi de a înlocui închinarea autentică prin forme care conduc la alterarea conţinutului religiei adevărate, aşa cum ne-a fost lăsată de la începuturi.

Noul Testament

Trecând mai departe, la miezul învăţăturii Noului Testament, Iosif Ţon ne prezintă cele două „tipare”. „Primul tipar, pe care l-a folosit Domnul Isus Hristos de la începutul şi până la sfârşitul misiunii Sale pe pământ, a fost acela de „Împărăţia lui Dumnezeu” sau „Împărăţia cerurilor”. Al doilea tipar sau cadru este cel de legământ, pe care Domnul Isus l-a enunţat abia la sfârşit, atunci când la ultima cină cu apostolii a luat un pahar şi a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele noului legământ, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor.” Astfel, Domnul Isus Hristos Şi-a conceput întreaga Lui învăţătură pe tema noului legământ.” Natura spirituală a Împărăţiei Cerurilor nu a fost pe placul celor ce se pretindeau a fi urmaşi ai lui Avraam şi cu siguranţă că această problemă a suscitat nenumărate dispute de-a lungul veacurilor. În acest sens, este deosebit de utilă precizarea adusă de Iosif Ţon. „Împărăţia lui Dumnezeu reprezintă teritoriul în care se face voia Sa şi în acelaşi timp, Împărăţia lui Dumnezeu este chiar Dumnezeu Însuşi. În acest sens, orice fiinţă umană ce renunţă să mai facă voia celui rău şi acceptă să se facă în ea voia lui Dumnezeu devine un teritoriu al Împărăţiei Cerurilor. Prin urmare, ca să intri în Împărăţia lui Dumnezeu – cu alte cuvinte ca să devii teritoriu al Împărăţiei Cerurilor – trebuie să renunţi a mai face voia celui rău (să încetezi să mai fii Împărăţia lui şi să accepţi împlinirea voiei lui Dumnezeu.”

Adevărata biserică

Ne putem da seama că percepţia naturii spirituale a Împărăţiei Cerurilor este menită a-i pune în încurcătură pe cei care obişnuiesc să asocieze religia cu o sumă de ritualuri, forme şi ceremonii. Astfel, „este adevărat că Domnul Isus a prevăzut constituirea „turmei” Sale, adică a bisericii, şi că nici unul dintre cei ce au devenit copii ai lui Dumnezeu nu trebuie să rămână în afara comunităţii locale a bisericii. Însă adevărata biserică se constituie din cei care în mod personal şi individual L-au primit ca Mântuitor şi Domn, iar rolul ei este acela de a-i creşte spiritual, de a crea o comunitate de într-ajutorare, de a stimula convieţuirea în această comunitate şi apoi, de a evangheliza lumea.”

Nu putem să nu remarcăm talentul de excepţie al lui Iosif Ţon în a sintetiza misiunea bisericii, subliniind caracterul spiritual al lucrării acesteia, în scopul final de a creşte teritoriul Îmăpărăţiei Cerurilor în această lume.

Iubirea

În ceea ce priveşte conceptul Noului Legământ, „Isus Hristos Se plasează pe Sine exact acolo unde stătea Dumnezeu în Vechiul Testament. Dacă Isus ar fi fost numai Om, cuvintele Sale ar fi fost o blasfemie, dar El vorbeşte în calitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu, adică Dumnezeu venit la noi, Dumnezeu Întrupat. Elementul esenţial al relaţiei pe care ne-o oferă Domnul Isus prin Noul Legământ este iubirea. Dacă Îl iubeşti cu adevărat, ai toată dorinţa să asculţi de El. Trăirea morală se naşte dintr-o relaţie personală cu Dumnezeu, care este o relaţie de dragoste. Aceasta este „religia” pe care ne-o oferă Fiul lui Dumnezeu, adică reluarea legăturii cu Dumnezeu prin Isus Hristos şi intrarea într-o relaţie de dragoste din care decurge ascultarea noastră de toate poruncile Sale, adică o trăire morală definită pentru noi de către Fiul lui Dumnezeu.”

Este surpinzător să remarcăm faptul că acest Nou Legământ nu se axează pe obligaţii pe care trebuie să le îndeplinească cel care doreşte să intre în Împărăţia Cerurilor, ci în primul rând, pe atitudinile fundamentale pe care trebuie să le dovedim, prima dintre ele fiind iubirea. Ce dezamăgitor a fost acest mesaj pentru toţi „ritualiştii” ce au existat de-a lungul veacurilor. În loc să perfecţioneze ritualurile religiilor acestei lumi sau în loc să perfecţioneze iudaismul, Domnul Isus Hristos a ales să ne prezinte o religie bazată pe relaţia directă cu Dumnezeu, fără alte elemente intermediare.

Forme, formule şi ritualuri sau ceremonii

Este adevărat că Noul Legământ are „semnele sale” sau aşa cum le denumeşte Iosif Ţon, „acţiunile sale specifice”, acestea fiind în principal, botezul şi Cina Domnului. În acest sens, Iosif Ţon ne spune: „Observaţi că eu am numit botezul şi Cina Domnului ca fiind acţiuni pe care ni le-a poruncit Domnul Hristos. Diferenţa dintre acţiune şi ritual este enorm de mare. Când vom înţelege această diferenţă în profunzime, vom înţelege şi deosebirea fundamentală dintre credinţa pe care ne-a dat-o Fiul lui Dumnezeu şi ceea ce s-a întâmplat mai târziu.”

Esenţa căderii în ritual

Dar să nu ne închipuim cumva că învăţătura Mântuitorului nu a rămas afectată de evoluţia ulterioară a evenimentelor. Lucrul cel mai primejdios a fost cel prin care „acţiunile” asociate Noului Legământ au devenit forme, formule şi ritualuri sau ceremonii. Din acest punct de vedere, creştinismul a fost afectat de-a lungul veacurilor de formele religiei păgâne, importând într-un mod nefericit, înţelesuri şi chiar instituţii ce aparţineau religiei politeiste, alunecând către magie şi vrăjitorie, distrugând aspectul spiritual pe care ni l-a lăsat Domnul Isus Hristos la început, devenind contaminat de o idolatrie nu atât de explicită ca în păgânism, dar nu mai puţin periculoasă în ştergerea „amintirii de la început”, aidcă a mărturiei pe care Dumnezeu a dat-o de-a lungul veacurilor.

De fapt, esenţa căderii în ritual constă în decizia episcopului Romei, din anul 250, prin care în Biserică este introdusă preoţia din Vechiul Testament, dar şi sincretismul lui Grigore Taumaturgul (240-270) prin care în crestinism sunt cooptate toate zeităţile păgâne. Numele acestor zeităţi sunt schimbate cu nume de „sfinţi” creştini. Desigur că odată cu adoptarea zeităţilor păgâne, creştinismul preia şi toate practicile legate de cultul lor.

Importanţa relaţiei personale cu Dumnezeu

Punctând diferitele momente în degradarea învăţăturii creştine şi accentuând aspectele malefice ale conceptelor păgâne asimilate în creştinism, Iosif Ţon trage un semnal de alarmă asupra schimbării conţinutului creştinismului biblic şi al pierderii învăţăturii fundamentale a Noului Legământ. Această păgânizare a creştinismului a avut influenţe puternice, inclusiv asupra dezvoltării poporului român, fapt care a condus la dispariţia accentului pus pe relaţia personală cu Dumnezeu şi translatarea acestuia pe un înţeles idolatru, îmbrăcat cel mult, în haine creştine.

În esenţă, apelul lui Iosif Ţon este de a reveni la religia biblică autentică, reuşind să dăm la o parte păgânsimul care s-a strecurat în interiorul creştinismnului, rămânând tari în faţa influenţelor seculare şi ateiste din societatea contemporană. Nu în ultimul rând, în secţiunea dedicată Europei la începutul mileniului al treilea, Iosif Ţon ne conduce printr-o amplă analiză a fenomenului religios, conturând pericolele ce pândesc la tot pasul creştinismul adevărat şi chemându-ne pe fiecare dintre noi să revenim la acea religie străbună care constă într-o închinare în duh şi adevăr, conform cu ceea ce stă scris în Sfânta Scriptură.

Soluţia lui Dumnezeu la toate problemele noastre

Mesajul final al cărţii poate fi redat prin următoarele cuvinte ale lui Iosif Ţon: „Ceea ce ne spune Domnul Isus este similar unei proceduri ştiinţifice autentice. În ştiinţă se porneşte de la o presupunere, de la o teorie, apoi teoria este experimentată, adică e aplicată în practică şi dacă „lucrează”, dacă „merge”, dacă „ dă roade” înseamnă că este bună. Din acel moment, nu mai este o teorie, ci o nouă descoperire ştiinţifică. Tot aşa ne spune şi Domnul Isus: „Eu vă dau soluţia lui Dumnezeu la toate problemele voastre. Voi nu puteţi şti dacă aceasta este adevărata soluţie, decît aplicând-o în propria voastră viaţa. Şi Eu vă garantez că dacă Mă ascultaţi, dacă aplicaţi în viaţa voastră învăţătura Mea, veţi vedea că ea „lucrează”, că ea „,merge”, ea „dă roade” extraordinare, roade dumnezeieşti. Astfel, vă veţi convinge că învăţătura Mea reprezintă adevărul lui Dumnezeu pentru voi. În felul acesta, credinţa voastră în Mine devine realitatea lui Dumnezeu în vieţile voastre.” Aceasta înseamnă voia lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Şi înseamnă că ai pornit pe calea realizării ei practice în tine.”

„Tată, facă-Se voia Ta!”

Ce putem spune în final, despre „Căderea în ritual” decât că reprezintă demascarea efortului concertat de a schimba conţinutul învăţăturii închinării directe şi personale la Viul Dumnezeu prin substituirea cu forme, ceremonii şi ritualuri ce au drept scop ştergerea cunoştinţei mântuitoare ce ne-a fost lăsată pentru a ne putea apropia de Împărăţia Cerurilor. Dar, aşa cum există o cădere, tot astfel există şi o întoarcere, o ridicare din această cădere. Acesta este apelul pe care îl face Iosif Ţon şi astfel, putem spune că prin „Căderea în ritual”, autorul nu se mulţumeşte doar cu o simplă consemnare a evoluţiei negative a creştinismului de-a lungul veacurilor sau cu menţionarea influenţelor nefaste ce se manifestă în prezent. „Căderea  reprezintă un apel de întoarcere la adevăratul creştinism, la învăţăturile biblice curate, aşa cum ne-au fost lăsate în Vechiul Testament şi în Noul Testament şi nu în ultimul rând, la intrarea în Împărăţia Cerurilor prin alipirea „teritoriului inimii noastre” la acest regat spiritual, astfel încât împreună cu Domnul Isus Hristos să spunem din tot sufletul – „Tată, facă-Se voia Ta!”

Octavian D. Curpaş, Phoenix, Arizona