AcasăEvenimentOMOR - Un barbat din Maramures si-a ucis sotia in bataie. A...

OMOR – Un barbat din Maramures si-a ucis sotia in bataie. A fost arestat preventiv

spot_img

DISTRIBUIȚI

Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus, la data de 07 august 2014, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului LAURAN MIRCEA GHEORGHE, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. La aceeaşi dată, faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, există presupunerea rezonabilă că în intervalul 27-28.07.2014, pe fondul unei altercaţii conjugale, inculpatul Lauran Mircea Gheorghe a aplicat mai multe lovituri soţiei sale, victima L.C.D., cauzându-i decesul.

La data de 08.08.2014, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Maramureş.

Precizăm că, punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA