Senatorul PSD de Maramureș, Sorin Vlașin, a transmis un mesaj la trecerea în eternitate a primului președinte ales al României, Ion Iliescu.
”Președintele Ion Iliescu a trecut în eternitate și istorie! Primul președinte al României postdecembriste a trecut la cele veșnice și, o dată cu el, se încheie un capitol din istoria recentă a României. A fost omul politic care a marcat cel mai profund primii ani de după Revoluție, un om cu viziune, un om al echilibrului, care a inspirat prin simplitate și decență.
L-am întâlnit de multe ori, în timpul vizitelor sale în județul nostru, cu care a avut legături profunde. Nu și-a uitat rădăcinile și se considera oarecum, în parte, maramureșean, pentru că mama sa adoptivă era născută în Rozavlea. Poate de aceea, a fost mereu un prieten și un sprijin pentru comunitățile locale din județul nostru. Sincere condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a punctat senatorul Sorin Vlașin.