Selecţia Naţională Eurovision 2016 urmează să aibă loc la Baia Mare, anunţă Televiziunea Română într-un comunicat. Reprezentanţii postului public afirmă că distanţa faţă de Bucureşti a fost compensată pe deplin de „oferta“ Administraţiei Publice Locale a Municipiului Baia Mare de a organiza acest eveniment.
Spectacolele în urma cărora românii află piesa care va reprezenta România la Eurovision se vor desfăşura la Sala Polivalentă din Baia Mare. Cele două evenimente – semifinala de vineri, 4 martie, şi finala din 6 martie – vor fi transmise în direct de TVR. Înscris în lupta pentru titlul de Capitală europeană a culturii 2021, Baia Mare va găzdui show-urile Selecţiei Naţionale în Sala Polivalentă „Lascăr Pană“, aceasta având o capacitate de aproximativ 2.500 de locuri. „Organizarea Selecţiei Naţionale în afara studiourilor de la Bucureşti a devenit deja o tradiţie pentru TVR, ultimele show-uri fiind organizate la Braşov, în 2014, respectiv Craiova, în 2015.
Anul acesta, a venit rândul băimărenilor să urmărească, din tribune, evoluţia artiştilor înscrişi în concurs“, a declarat Iuliana Marciuc, producătorul show-urilor din România şi şefa delegaţiei României la Stockholm. „Oferta deosebită a gazdelor din Baia Mare, a domnului primar Cătălin Cherecheş şi a Consiliului Local Baia Mare, a făcut ca distanţa de Bucureşti să fie compensată pe deplin, astfel încât suntem convinşi că cele două spectacole organizate aici vor fi, cu adevărat, impresionante. Mulţumim şi pe această cale partenerilor cu ajutorul cărora putem continua proiectul Eurovision“, a mai adăugat vedeta TVR.
În ciuda situaţiei financiare extrem de grave, TVR face eforturi deosebite pentru a participa la cel mai important concurs muzical european, arată postul public în comunicat. Câştigătorul Selecţiei Naţionale va urca pe scena de la Stockholm pe 12 mai, în a doua semifinală a concursului, iar finala va avea loc pe 14 mai. Înscrieri pentru Selecţia Naţională Eurovision 2016 Compozitorii care doresc să înscrie piese pentru Selecţia Naţională a Eurovision 2016 o pot face până pe 7 februarie.
Despre Selecţia Naţională Eurovision 2016
Pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, câştigătorul Selecţiei Naţionale va fi desemnat exclusiv de public, prin televot. Anul acesta, modul în care va fi ales reprezentantul României la Eurovision este unul diferit faţă de ediţiile precedente. Selecţia Naţională se va face prin două show-uri, transmise în direct de TVR: semifinala pe 4 martie şi finala pe 6 martie. În semifinală vor intra 12 piese, dintre care şase vor accede în finală: patru vor fi alese de un juriu de specialitate, iar două de către public, prin televot. În finala Selecţiei Naţionale, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pe scena de la Stockhom, dintre cele şase piese rămase în concurs, prin televot.
Iuliana Marciuc este producătorul Selecţiei Naţionale a Eurovision 2016, pentru al doilea an consecutiv, iar anul acesta va conduce delegaţia României la Stockholm. Regia show-urilor va fi realizată de Dan Manoliu. Mai multe detalii, precum şi Regulamentul oficial al concursului vor putea fi accesate pe site-ul TVR, la adresa eurovision.tvr.ro. Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa.
Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan. Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero“, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu. Trupa Voltaj a reprezentat România la Eurovision 2015 cu piesa „De la capăt“, ocupând locul al 15-lea în finala care a avut loc la Viena, Austria.