AcasăActualitateOFICIAL: LIBER LA PESCUIT! - Lacul Nistru “îi așteaptă” pe maramureșeni. Primarul...

OFICIAL: LIBER LA PESCUIT! – Lacul Nistru “îi așteaptă” pe maramureșeni. Primarul a anunțat că întreaga zonă e monitorizată video

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sezonul de pescuit s-a deschis oficial ieri, 23 mai. Asta, împreună cu vremea frumoasă a făcut ca zona lacului Nistru din Tăuții Măgherăuș să fie una dintre țintele principale ale maramureșenilor. Încă de la primele ore ale dimineții, zona a fost luată cu asalt atât de către pescari, cât și de cei care au vrut să își petreacă câteva ore de relaxare în natură.

Totuși, măsurile de prevenire a infectării cu noul coronavirus trebuie respectate și la lac, inclusiv pescarii trebuie să păstreze o distanță de minim 2 metri unul de celălalt, arată autoritățile locale. Programul de pescuit este zilnic, de luni și până duminică, între orele 7:00 și 19:00.

Primarul orașului Tăuții Măgherăuș, Anton Ardelean, a venit anul acesta cu o soluție pentru cei cărora le e frică că vor rămâne fără bunuri, dar și pentru a combate fenomentul de poluare cu deșeuri a zonei lacului Nistru. Acesta a anunțat, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că au fost montate camere de luat vederi în întreaga zonă, astfel că totul este supravegheat video.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA