AcasăActualitatePoliticOFICIAL – Eduard Hellvig este noul director al SRI, după ce parlamentarii...

OFICIAL – Eduard Hellvig este noul director al SRI, după ce parlamentarii l-au confirmat prin vot

spot_img

DISTRIBUIȚI

Plenul comun al celor două Camere, reunit luni 2 martie, a confirmat prin vot desemnarea lui Eduard Hellvig în funcţia de director al SRI. Cu 498 de voturi “pentru” şi 15 “contra”, Eduard Hellvig a fost votat în funcţia de director al SRI în Parlament. Plenul comun a început la ora 16.05. Preşedintele de şedinţă a fost Valeriu Zgonea. La votul pentru directorul SRI au fost 513 senatori şi deputaţi. De menţionat că premierul Ponta a participat la vot, din echipa guvernamentală a absentat ministrul de Finanţe, Darius Vâlcov. Nu au fost în plen, fiind la reuniunea internaţională a PPE, Alina Gorghiu, Vasile Blaga şi Anca Boagiu.

După o scurtă prezentare a raportului Comisiei SRI care l-a audiat săptămâna trecută pe Eduard Hellvig, în cadrul dezbaterilor au existat doar două intervenţii la microfon. Deputatul Daniel Fenechiu, în numele grupului parlamentar „democrat-popular” (fostul grup PPDD), a anunţat „susţinere deplină” pentru Hellvig. În schimb, altfel a sunat intervenţia lui C.P. Tăriceanu. „Rezultatul votului nu trebuie să şteargă cu buretele unele probleme pe care dl Hellvig le are. În primul rând, domnia sa nu are experienţa necesară pentru acest post. În al doilea rând, nu are autoritatea necesară în materie de securitate naţională. Sunt mai multe persoane capabile pentru postul de director al SRI, dl Hellvig nu face parte din această categorie”.

După ce a fost votat de Parlament, noul director al SRI, Eduard Hellvig, a declarat că apreciază prioritare, pentru următoarea perioadă, două direcții de acțiune, respectiv combaterea corupției și dezvoltarea capacității de apărare a siguranței naționale.

”SRI a cunoscut, în ultimii ani, un proces amplu de modernizare și de reorganizare, devenind un vector de stabilitate națională. Responsabilitatea de asigurare a securității cibernetice a Ucrainei reflectă statutul obținut în cadrul comunității de informații euro-atlantice. În viziunea mea, prioritatea SRI în perioada următoare trebuie să fie consolidarea performanței atât în cadrul eforturilor interne pentru întărirea statului de drept, cât și într-un context geostrategic tensionat. Drept urmare, consider esențiale două coordonate de acțiuni – combaterea corupției și dezvoltarea capacității de apărare a siguranței naționale”, a spus acesta luni, după ce a fost validat în funcția de director al SRI și a depus jurământul.

În opinia acestuia, fenomenul corupției reprezintă un factor de risc atât în ceea ce privește siguranța națională, dar și pentru buna funcționare a instituțiilor statului.

”Cu toate că s-au înregistrat progrese majore în ultimii ani, corupția reprezintă în continuare un factor de risc pentru siguranța națională, afectând economia și subminând funcționarea instituțiilor. Când istoria s-ar putea să nu mai aibă vreodată răbdare cu noi, dacă vrem ca România să rămână în picioare, va trebui să avem un stat puternic, clădit pe un parteneriat democratic cu proprii cetățeni și pe pilonii instituționali solizi”, a mai spus Hellvig.

Hellvig a mai afirmat luni, la Parlament, că nu intenționează să facă schimbări în SRI.

”Așa cum am spus și la Comisie, aprecierea personală față de SRI este din punctul meu de vedere foarte bună. Ca atare, la momentul acesta nu am niciun motiv pentru care să nu colaborez cu toți adjuncții din SRI și, evident, și cu domnul general Coldea. Evident că nu vor exista schimbări în SRI”, a spus Hellvig după ce a fost validat de Parlament în funcția de director al SRI.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA