Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a dat publicităţii raportul privind libertatea religioasă la nivel internaţional pe anul 2014. În documentul referitor la România, Departamentul de Stat al SUA acuză dur Biserica Ortodoxă Română pentru presupusă neretrocedare a unor bunuri ale Bisericii Greco-Catolice, dar şi Guvernul României pentru „discriminarea” celorlalte culte, în favoarea cultului majorităţii, notează activenews.ro.
De asemenea, Departamentul de Stat al SUA îşi însuşeşte criticile unui cult sincretist, Bahai, care se plânge că legile o împiedică să devină un cult recunoscut oficial. Nu mai puţin de două paragrafe sunt dedicate plângerilor formulate de acest cult nerecunoscut de statul român.
În altă ordine de idei, deşi reprezentanţii SUA clamează mereu necesitatea respectării statului de drept, implicit a separării puterilor, Departamentul de Stat menţionează plângerile Bisericii Greco-Catolice în cazuri în care justiţia a dat dreptate, definitiv, Bisericii Ortodoxe Române. Sunt aduse în discuţie cazurile de la Săpânţa, Bixad sau Negreşti Oaş. Departamentul de Stat contesta şi decizia justiţiei în cazul renaţionalizării unei şcoli aparţinând Bisericii Reformate Maghiare, care fusese restituită acesteia în 2002. În 2014, Justiţia a decis că restituţia a fost ilegală, iar trei membri ai comisiei care s-a ocupat cu acest proces au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare.
Departamentul de Stat al SUA preia şi relatările site-ului hotnews.ro cu privire la activitatea fostului inspector pentru ora de religie din judeţul Gorj. Publicaţia îl acuză pe acesta de discriminarea elevilor de altă religie, pentru că rugase profesorii de religie să afle informaţii despre „neo-protestanţii” din şcoli. Raportul notează că respectivul inspector şi-a prezentat demisia, deşi explicase că acţiunile sale au avut că scop realizarea unei mai bune colaborări între culte. De asemenea, Departamentul de Stat preia şi criticile Asociaţiei Secular Umaniste din România (ASUR) în privinţa faptului că unii elevi care nu au dorit să ia parte la ora de religie, au fost ţinuţi în clasa la respectivele cursuri, din lipsa alternativei.
„În februarie, ASUR a raportat că atunci când părinţii sau elevii au optat împotriva participării la ora de religie, în practică, elevii au fost forţaţi să asiste la respectivă ora pentru că şcoală nu le-a pus la dispoziţie o alternativă, în ciuda prevederilor legii. ASUR a relatat că a primit rapoarte de hărţuire a copiilor care au optat să nu participe la cursurile de religie ortodoxă, din partea profesorilor de religie sau a autorităţilor şcolare”, notează raportul Departamentului de Stat al SUA.
Documentul mai notează şi plângerile ONG-urilor seculariste în privinţa manualelor de religie ortodoxă, dar şi decizia Curţii Constituţionale privind înscrierea copiilor la ora de religie. Pe de altă parte, raportul nu citează nici măcar o singură plângere adresată de Biserica ortodoxă Română sau de asociaţiile creştine, împotriva discriminării elevilor sau profesorilor care au susţinut ora de religie. Premierul Victor Ponta este şi el menţionat în raport, atât pentru declaraţia referitoare la regimul fostului preşedinte, Traian Băsescu, pe care l-a comparat cu regimul nazist în Germania, dar şi pentru că în campania electorală a declarat că este ortodox, în comparaţie cu contracandidatul sau, Klaus Iohannis, membru al Bisericii Evanghelice Luterane.
De asemenea, este criticat primarul din Târgovişte, care a refuzat să-i ridice titlul de cetăţean de onoare al municipiului acordat Mareşalului Ion Antonescu, despre care raportul spune că „a fost executat că un criminal de război, responsabil pentru uciderea a peste 280.000 de evrei români şi ucraineni”. Şi consiliul local din Baia Sprie, judeţul Maramureş, este criticat pentru că a refuzat să-i retragă titlul de cetăţean de onoare părintelui Justin Pârvu, pe care Departamentul de Stat îl consideră „negaţionist al Holocaustului”.
În ceea ce priveşte societatea românească, raportul notează incidente inter-confesionale care au avut loc în sate şi comune. „Biserica Greco Catolică continuă să relateze că în multe localităţi, preoţii ortodocşi îi hărţuiesc şi intimidează membrii, încurajând enoriaşii ortodocşi să-i ameninţe pentru a se asigura că nu devin greco-catolici”, scrie raportul. Este relatat şi un alt caz în care ortodocşii ar fi împiedicat tragerea clopotelor pentru o persoană decedată, de religie greco-catolică… Este menţionat şi cazul unui călugăr de la Mănăstirea Petru-Vodă (Teodot -n.r.) care a participat la o sărbătorire a aniversării Mişcării Legionare, unde a spus că fostul premier Petre Român „a legalizat avorturile pentru că este evreu şi evreii vor să ne anihileze”, scrie onlinereport.ro.
În poate, cea mai comică frază a raportului, este relatată plângerea unor culte minoritare cum că ”mass-media favorizează Biserica Ortodoxă şi prezintă rapoarte negative despre minorităţile religioase”.
În final, documentul arată că reprezentanţii din România au SUA s-au întâlnit „regulat” cu liderii Bisericii Greco-Catolice, dar şi ai altor culte, mai puţin cel ortodox. De asemenea, reprezentanţii SUA au cerut de mai multe ori, Guvernului, să restituie proprietăţile confiscate de comunişti, „în mod particular cele ale Bisericii Greco-Catolice”.
sursă text şi foto stireazilei.com