George Scutaru, fostul consilier al președintelui Klaus Johannis, a fost pus sub control judiciar de DNA. El este acuzat de DNA de complicitate la luare de mită și spălarea banilor. DNA anunță într-un comunicat transmis vineri că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe celor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 3 aprilie 2015, față de George Scutaru, la data faptelor deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid (PNL – nr.), în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la luare de mită și spălarea banilor.
Potrivit ordonanței procurorilor, în cauză există date și indicii conform cărora în cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză – a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.
”Din banii primiți, conform unei înțelegeri anterioare, persoana denunțătoare i-a dat lui Scutaru George-Adrian suma de 170.000 euro, proveniența și modul în care s-au obținut banii fiind cunoscute exact de Scutaru George-Adrian. Suma de 170.000 euro, primită în numerar de Scutaru George-Adrian de la denunțător, a fost disimulată prin încheierea de contracte de publicitate, fiind folosită în campania electorală din anul 2008”, se arată în comunicatul DNA.
Conform unor surse judiciare, George Scutaru a fost citat într-un dosar în care este vizat Cristinel Bîgiu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Buzău. Bîgiu este suspectat că, în perioada în care a fost prefect al judeţului Buzău, ar fi luat mită pentru a interveni la alte persoane cu funcţii de conducere în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unor terenuri din municipiul Buzău.
Scutaru s-a prezentat vineri la sediul Direcției Naționale Anticorupție. George Scutaru, fost lider al deputaților PNL, a fost numit consilier prezidențial pentru securitate națională la începutul mandatului președintelui Klaus Johannis pe 22 decembrie 2014. Scutaru fusese desemnat responsabil cu redactarea Strategiei Naționale de Apărare.
Pe 6 martie, Klaus Johannis a semnat decretul de eliberare din funcţie a acestuia, fiind înlocuit de Ion Oprişor, care deţinea funcţia de consilier de stat la Secretariatul CSAT încă din mandatul lui Traian Băsescu. Președintele a refuzat sa explice de ce l-a eliberat din funcție pe Scutaru, precizând doar ca au fost motive personale. În 2008, ca și în 2012, Scutaru era șeful PNL Buzău.