O PARTIDĂ DE POMINĂ Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost învinsă cu 7-6 (2), 3-6, 6-4, de daneza Caroline Wozniacki, numărul 2 WTA, sâmbătă, la Melbourne, în finala turneului Australian Open.
Halep (26 de ani) a ratat pentru a treia oară cucerirea unui titlu de Mare Şlem, după ce a pierdut două finale la Roland Garros, în 2014 şi 2017. Wozniacki (27 ani), care de luni va fi din nou numărul unu mondial, după o pauză mai lungă de şase ani, cucereşte primul său Grand Slam, la a treia finală jucată (a pierdut la US Open în 2009 şi 2014).
Simona Halep a fost aproape de a izbuti performanţa carierei, după ce a condus cu 4-3 în decisiv, însă a pierdut setul, deşi a servit de două ori.
Halep a fost mai ofensivă decât daneza, care a demonstrat de ce este considerată jucătoarea cu cea mai bună defensivă din circuitul profesionist, salvând mingi incredibile, însă românca a plătit şi preţul pentru un turneu epuizant, dus până în finală în ciuda unei accidentări la gleznă în primul tur, după probleme la glezna dreaptă în urma semifinalei cu Kerber şi după o finală desfăşurată pe o căldură insuportabilă (32 grade Celsius), care a făcut-o să ceară intervenţia medicului în setul al doilea.
Până în finală, Simona a înregistrat următoarele rezultate: 7-6 (5), 6-1 cu Destanee Aiava (Australia), 6-2, 6-2 cu Eugenie Bouchard (Canada), 4-6, 6-4, 15-13 cu Lauren Davis (SUA), 6-3, 6-2 cu Naomi Osaka (Japonia), 6-3, 6-2 cu Karolina Pliskova (Cehia/N. 6), 6-3, 4-6, 9-7 cu Angelique Kerber (Germania/N. 21).
Parcursul danezei Wozniacki până în ultimul act: 6-2, 6-3 cu Mihaela Buzărnescu (România), 3-6, 6-2, 7-5 cu Jana Fett (Croaţia), 6-4, 6-3 cu Kiki Bertens (Olanda/N. 30), 6-3, 6-0 cu Magdalena Rybarikova (Slovacia/N. 19), 6-0, 6-7 (3), 6-2 cu Carla Suarez Navarro (Spania), 6-3, 7-6 (2) cu Elise Mertens (Belgia).
Simona Halep a fost aproape de a izbuti performanţa carierei, după ce a condus cu 4-3 în decisiv, însă a pierdut setul. Jucătoarea noastră a oferit primele declaraţii după finala pierdută, chiar pe teren.
„Nu e uşor să vorbesc acum. Vreau să o felicit pe Caroline, a jucat minunat pe toată durata turneului. Vreau să-l felicit şi pe tatăl ei, ce a făcut pentru ea a fost fantastic. A fost un turneu grozav pentru mine, am dat totul în fiecare meci. Am ajuns din nou într-o finală, dar Caroline a fost mai bună.
Sunt sigură că voi mai avea ocazii de a câştiga, sunt tânără şi am mulţi ani înainte. E păcat că nu am făcut marele pas a treia oară, poate a patra oară va fi cu noroc. A fost minunat, am avut parte de susţinere în toată lumea şi sper ca anul viitor să ne revedem în aceeaşi fază”, a declarat Simona Halep.
Wozniacki a felicitat-o pe Halep pentru efortul remarcabil depus de-a lungul turneului şi al ultimului act şi a încurajat-o, spunându-i că va avea cu siguranţă şi alte şanse de a se impune la un Grand Slam.
„Am aşteptat şi am visat la acest moment foarte mulţi ani. Azi, visul a devenit realitate. Am mari emoţii, îmi tremură vocea şi cred că o să plâng. O felicit pe Simona, îmi pare rău că a trebuit să câştig azi. Ştiu că e o zi grea pentru ea, dar sunt convinsă că va mai avea ocazia de a se lupta şi de a câştiga un turneu de Grand Slam”, a declarat daneza.
Caroline Wozniacki a câştigat pentru prima oară în carieră nu doar un titlu de Grand Slam, dar şi un meci disputat împotriva unei jucătoare din Top 5 la un turneu major.