O ÎNTÂMPLARE BIZARĂ După cum se știe prea bine, în cursul anului trecut țara vecină (și, la ordin, prietenă) Ucraina a adoptat o Lege a Învățământului care reduce drastic învățământul în limba minorităților naționale, practic în perspectiva câtorva ani îl desființează cu desăvârșire.

E adevărat, această purificare etnico-lingvistică practicată de către Ucraina ca politică de stat este îndreptată în primul rând împotriva celor aprox. 15 milioane de ruși (numiți nu se știe de ce și „rusofoni”, chipurile nu ar fi chiar așa de ruși, ci numai vorbitori de limba rusă) din Estul Ucrainei, o treime din totalul de 45 de milioane de locuitori ai Ucrainei actuale[1], de aceea crima de genocid pe criterii etnice, care este condamnată peste tot în lume, aici se bucură de înalta aprobare și binecuvântare a USA (Uniunea Sovietică Ailaltă), via FuckUE.

Victime colaterale ale acestei grosolănii sunt cei aproape o jumătate de milion de români și cei aproximativ o sută cincizeci de mii de maghiari care trăiesc încă în Ucraina. Toți ar urma să fie deznaționalizați prin școală și transformați în ucrainieni.

Pe de altă parte, și în România există o minoritate ucraineană de aproape cincizeci și una de mii de locuitori[2], potrivit recensământului din anul 2011, deci aproape de zece ori mai puțini decât numărul total al românilor din Ucraina. În România, ucrainienii beneficiază de toate condițiile pentru afirmarea identității etnice și culturale proprii, mai exact vorbind de învățământ, au școli de toate gradele, inclusiv un liceu ucrainean la Sighet, purtând numele poetului lor național Taras Șevcenco, găzduit într-o clădire reprezentativă din centrul orașului și finanțat de către statul român.

Și, la fel după cum se știe prea bine, în buna practică a relațiilor dintre state se procedează prin reciprocitate, fapt care l-a făcut pe președintele României Klaus Johannes să reacționeze în mod just și să refuze o întâlnire cu președintele Ucrainei, până când nu se reglementează situația învățământului în limba română din Ucraina într-un fel similar cu care este reglementată situația învățământului în limba ucraineană din România.

Gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă, în condițiile în care statul ucrainean desființează școlile cu predare în limba minorităților naționale din Ucraina, să punem și noi problema desființării de exemplu a Liceului ucrainean din Sighet?

Am invocat aceste premise pentru a prezenta o serie de manevre politice oculte, prin care se încearcă desființarea liceului românesc „Mihai Eminescu” din orașul Solotvino din Transcarpatia, Ucraina, peste frontieră de la Sighetu Marmației. Să lăsăm, totuși, la o parte faptul că Liceul românesc „Mihai Eminescu” din Solotvino funcționează într-un local modest și insuficient, mai mult cu sprijinul unei Asociații culturale private din România, că părinții elevilor români sunt lămuriți discret că copiii lor nu vor avea nici un viitor în Ucraina dacă învață la un liceu românesc, că dascălii de la acest liceu sunt șicanați și li se fac inspecții de pedepsire de către autoritățile din Învățământ regionale și centrale etc. Toate acestea sunt cumva de înțeles, atâta timp cât vin de la ucrainieni naționaliști, manipulați de către poliția lor politică.

Ceea ce ne-a determinat să punem pe hârtie aceste rânduri este o întâmplare cel puțin ciudată, petrecută de ziua lui Mihai Eminescu din acest an, 2018, în orașul Solotvino din Ucraina. Există aici un mic grup de indivizi greu de definit, care se cheamă pompos și nejustificat „Consulatul Românesc din Solotvino, Ucraina”, format din niște tovarăși foști și actuali sinecuriști, plătiți și acuma nu se știe de ce cu salarii grase de către Ministerul Afacerilor Externe al României de la București. Zic greu de definit, pentru că nu știe nimeni cu ce se ocupă acest grup și pe ce fel de principii de „corectitudine politică” funcționează.

Mai concret, pe data de 15 ianuarie 2018, Asociația culturală privată din România despre care am vorbit mai sus a organizat omagierea poetului nostru național Mihai Eminescu în Transcarpatia, acolo unde era locul cel mai potrivit, anume la Liceul „Mihai Eminescu” din Solotvino. Au fost trimise invitații și la Consulatul românesc de la Solotvino, dar bunii români de aici, care au sediul Consulatului la câteva sute de metri de liceu, nu le-au dat curs.

Ca să evite Liceul „Mihai Eminescu” din Solotvino, membrii Consulatului au sărbătorit nașterea lui Mihai Eminescu cu o zi mai devreme, adică duminică 14 ianuarie (lunea ei având probabil zi liberă), în satul vecin Biserica Albă, dând astfel populației românești din Transcarpatia un semnal puternic și clar că ei nu susțin învățământul în limba română din Ucraina.

Dar atunci ce susțin? Pentru ce sunt plătiți de către MAE român de la București? Sau sunt plătiți și de către altcineva, se află sub vreo influență ocultă a unor servicii secrete străine? Au ceea ce se cheamă o „dublă comandă”? Și – ce părere are despre această întâmplare Ministerul Afacerilor Externe al României de la București?

Prof. univ. dr. Nicolae Iuga    

[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Ucraina

[2] https://ro.wikipedia. org/wiki/Ucrainenii_din_Romania